Eşti aici

Apel public: Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte și organizațiile neguvernamentale de media cu privire la activitatea Consiliului Audiovizualului

27 Octombrie 2020
1254 de afişări
Organizațiile semnatare, membre ale Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC), și organizațiile neguvernamentale de media, solicită Consiliului Audiovizualului (CA) să-și exercite atribuțiile de supraveghere și control într-o manieră obiectivă și transparentă, fără a admite trasarea altor limite ale normalității și legalității decât cele prevăzute de legislația în vigoare.

La 22 octombrie 2020 Consiliul Audiovizualului (CA) a examinat primul său raport de monitorizare a principalelor buletine de știri ale furnizorilor de servicii media la capitolul reflectării campaniei electorale la alegerile prezidențiale din 01 noiembrie 2020, pe perioada 02- 15 octombrie 2020. Deși raportul reflectă fără echivoc favorizarea evidentă a unor concurenți electorali și partide politice, precum și caracterul vădit al încălcării prevederilor legale, CA s-a rezumat la întreprinderea unei măsuri declarative, care nu generează niciun efect juridic și care nu se circumscrie mecanismului legal de control. Mai exact, președintele CA a propus membrilor autorității ca, prin consens, să ia decizia de a atenționa verbal furnizorii de servicii media audiovizuale vizați.

Subliniem că, în virtutea art. 13, alin.(4),(6),(9) din Codul serviciilor media audiovizuale, art. 69, alin. (1),(4) din Codul electoral și a prevederilor Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 4151 din 1 septembrie 2020, furnizorilor de servicii media audiovizuale le revine obligația să:

▪asigure, în cadrul programelor audiovizuale de știri, o abordare credibilă și imparțială a evenimentelor, cu reflectarea echilibrată a diferitor opinii;
▪ asigure imparțialitatea, echilibrul și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele de interes public și de natură politică sunt în dezbatere publică;
▪ asigure prezentarea echilibrată a reprezentanților puterii și ai opoziției;
▪ respecte principiile de echitate, responsabilitate, echilibru și imparțialitate în reflectarea alegerilor;
nu adopte tratamente privilegiate față de concurenții electorali în virtutea statutului social şi/sau a funcțiilor pe care le dețin. 
 

Precizăm că principiile enunțate se regăsesc și în declarațiile furnizorilor privind politicile editoriale pentru campania prezidențială din 1 noiembrie 2020, aprobate de către CA în septembrie 2020. 

Semnatarii prezentului apel semnalează că politicile editoriale părtinitoare ale furnizorilor de servicii media audiovizuale naționale în raport cu partidele politice și concurenții electorali prejudiciază interesul public și nu asigură informarea obiectivă și pluralistă a populației, un interes superior în raport cu interesele politice, economice, comerciale, ideologice sau de altă natură. 

În acest context, conștientizând importanța misiunii CA în contribuția la dezvoltarea serviciilor media audiovizuale în conformitate cu principiile prevăzute de legislația națională, solicităm autorității care reprezintă garantul interesului public în domeniul audiovizualului, să-și onoreze într-o manieră obiectivă și transparentă obligația de supraveghere și control al furnizorilor de servicii media care admit grave abateri de la legislație prin neglijarea principiul reflectării echilibrate, echitabile și imparțiale a campaniei electorale. 

Organizațiile semnatare din domeniul media:
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Electronice
Asociația Presei Independente
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Centrul ”Acces-Info”
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru libertatea presei
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic