Eşti aici

Cât timp trebuie furnizorii să păstreze copiile programelor difuzate?

13 Noiembrie 2020
927 de afişări
Întrebare: După ce Consiliul Audiovizualului a recepționat o petiție din partea unui telespectator, autoritatea a solicitat de la postul nostru de televiziune o copie a programelor difuzate acum 15 zile. Cât timp sunt obligați radiodifuzorii să păstreze copiile programelor difuzate? Ce riscăm dacă refuzăm să prezentăm autorității aceste copii?

Răspuns: Potrivit legii, furnizorul de servicii media are obligația să păstreze copia fiecărui program audiovizual inclus în serviciul liniar[1] cel puțin 30 de zile de la data difuzării acestuia, iar în cazul existenței unei solicitări de acordare a dreptului la replică sau la rectificare, copia programului respectiv trebuie păstrată până la consumarea definitivă a litigiilor.

Pe de altă parte, furnizorilor de servicii media audiovizuale neliniare[2] le revine obligația să păstreze copia fiecărui program cel puțin 60 de zile de la data la care programul audiovizual încetează să mai fie disponibil pentru vizualizare.

Totodată, în cazul în care acest program din serviciile neliniare face obiectul unei solicitări privind acordarea dreptului la replică sau la rectificare, copia programului trebuie să fie păstrată cel puțin 90 de zile de la data la care acesta încetează să mai fie disponibil pentru vizualizare.

Comunicăm că refuzul de a pune la dispoziția Consiliului Audiovizualului a documentelor solicitate și a înregistrărilor programelor audiovizuale difuzate se sancționează cu o amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.
 

Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc.

Materialele publicate reflectă opinii juridice cu caracter consultativ și nu reprezintă o sursă autentică de drept. CJI nu poartă răspundere pentru prejudiciul suferit de către destinatarii consultației drept urmare a luării deciziilor bazate pe informația furnizată.

Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.

 


[1] serviciu media audiovizual liniar – serviciu media audiovizual pus la dispoziția publicului de către un furnizor de servicii media pentru vizionarea/audierea simultană de programe audiovizuale în baza unei grile de programe elaborate de furnizorul de servicii media;
[2] serviciu media audiovizual neliniar – serviciu media audiovizual pus la dispoziție de către un furnizor de servicii media pentru vizionarea/audierea de programe audiovizuale la cererea individuală a utilizatorului și la momentul ales de acesta, în baza unui catalog de programe stabilit de furnizorul de servicii media.