Eşti aici

ONG-urile de media condamnă practicile abuzive și ilegale de abordare a jurnaliștilor de către Serviciul Protecție și Pază de Stat

13 Noiembrie 2020
1290 de afişări
Organizațiile neguvernamentale de media condamnă acțiunile abuzive și sfidătoare ale angajaților Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS), îndreptate împotriva jurnaliștilor care își exercită misiunea de informare a societății asupra evenimentelor de interes public.

La 13 noiembrie 2020, colaboratorii SPPS au bruscat-o fizic pe reportera postului de televiziune PRO TV Chișinău, în timp ce jurnalista încerca să-i adreseze întrebări lui Igor Dodon, aflat la marșul desfășurat întru susținerea propriei candidaturi în scrutinul prezidențial.

Reamintim ofițerilor de protecție că, în conformitate cu art. 4 din Legea cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, SPPS trebuie să-și desfășoare activitatea în corespundere cu principiul legalităţii și respectării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale omului.

Subliniem că, potrivit prevederilor Legii privind libertatea de exprimare, nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informații de interes public, decât în condițiile legii. Totodată, în virtutea art. 180 Cod penal, împiedicarea intenționată a activității mass-media sau a jurnalistului este o faptă pasibilă de răspundere penală.

Aducem repetat la cunoștința angajaților Serviciului Protecție și Pază de Stat că SPPS este un organ de stat finanțat din bani publici și trebuie să apere demnitarii de pericole fizice, nu de întrebările jurnaliștilor.

Cu regret și îngrijorare semnalăm că nu este primul caz când angajații Serviciului Protecție și Pază de Stat își depășesc atribuțiile în raport cu reprezentanții mass-media și sfidează principiul libertății presei.

Solicităm SPPS să renunțe la astfel de practici vicioase și ilegale și să-și instruiască ofițerii în vederea contracarării comportamentului abuziv manifestat în raport cu jurnaliștii.

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic
Asociația Presei Electronice
Asociaţia Presei Independente
Centrul  Acces-Info 
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei