Eşti aici

ONG-urile de media condamnă atacurile lansate de către avocata Cătălina Galușca la adresa redacției „SP”

18 Februarie 2021
2204 afişări
Organizațiile neguvernamentale de media condamnă comportamentul inadmisibil și dezonorant al avocatei Cătălina Galușca în raport cu jurnaliștii redacției „SP” și solicită Comisiei de Etică și Disciplină din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova să inițieze procedura disciplinară în privința ei.

Potrivit instituției mass-media, avalanșa de amenințări din partea avocatei a intervenit după publicarea un articol despre încălcările comise de către un conducător auto care executa neregulamentar manevre în jurul bradului din orașul Bălți.

La scurt timp după apariția articolului, Cătălina Galușca i-a expediat reporterei „SP” un mesaj, solicitându-i să excludă din articolul publicat înregistrarea video cu mașina ce-i aparține și amenințând că va acționa redacția în instanța de judecată. (Citat: Я подаю на ваше издательство в суд. Немедленно уберите видео в сегодняшнем номере с моей машиной. Я – в ярости! Это разглашение персональных данных, что наказывается по закону! Я засужу издание по полной программе!!!) – Traducere în nota de subsol[1]
Avocata l-a contactat și pe redactorul „SP”, reiterând intenția de a-i acționa în judecată, fapt care, potrivit Cătălinei Galușca, se va solda cu încetarea activității instituției mass-media. (Citat: Вы сделали очень плохую вещь, плохую, я считаю, для вашего издания, которое я вам просто обещаю, что я его закрою.) – Traducere în nota de subsol[2]

Ulterior, retorica sfidătoare a Cătălinei Galușca a evoluat, avocata apelând la amenințări de ordin personal adresate reporterei „SP”. În mod evident, calitatea de avocat și, implicit, cunoștințele profesionale pe care le deține au sporit impactul amenințărilor venite din partea ei.

Reamintim că, potrivit capitolului XII, alin. (1) din Codul deontologic al avocaților din Republica Moldova, avocatul trebuie să manifeste un comportament demn care să nu prejudicieze imaginea profesiei în societate. Totodată, art. 10, alin. (1) din Legea cu privire la avocatură prevede reputația ireproșabilă drept o condiție inerentă a persoanei care exercită profesia de avocat.

Totodată, aducem la cunoștință că împiedicarea intenționată a activității mass-media sau a jurnalistului, precum și intimidarea mass-media sau a jurnalistului pentru critică, reprezintă o infracțiune prevăzută de art. 1801 Cod Penal.

Considerăm comportamentul avocatei drept unul rușinos, inadmisibil și dezonorant pentru profesia pe care o exercită. În mod incontestabil, acțiunile Cătălinei Galușca reprezintă o sfidare a libertății presei și duc la subminarea încrederii publice în profesia de avocat. Prin urmare, organizațiile neguvernamentale:

  • Solicită Comisiei de Etică și Disciplină din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova să emită o decizie privind aplicarea sancțiunii disciplinare în privința avocatei Cătălina Galușca;
  • Îndeamnă toate persoanele care se consideră prejudiciate prin activitatea mass-media să apeleze la mijloace legitime de apărare a drepturilor, libertăților și intereselor prevăzute de lege și să renunțe la practicile abuzive și ilegale de intimidare a jurnaliștilor.
 
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Comitetul pentru Libertatea Presei 
Asociația Telejurnaliștilor Independenți 
Centrul  „Acces-Info”
RISE Moldova
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic
Centrul de Investigații Jurnalistice

 
 
 

[1] Traducere: Voi acționa în instanță redacția. Ștergeți imediat, din articolul publicat astăzi, înregistrarea video cu mașina mea. Sunt nervoasă! Acest fapt reprezintă o divulgare a datelor cu caracter personal și se pedepsește prin lege! Voi acționa în judecată redacția!
[2] Traducere: Ați făcut un lucru foarte rău. Consider că va fi rău pentru redacția voastră, pe care vă promit că o voi închide.