Eşti aici

50 de elevi de la Liceul Teoretic „Gavril Gaidarji” din orașul Comrat și-au îmbunătățit cunoștințele în domeniul educației pentru media

19 Martie 2021
1150 de afişări

În luna septembrie 2020, Liceul Teoretic „Gavril Gaidarji” din orașul Comrat „a deschis ușile” pentru disciplina opțională Educație pentru media. Elevii clasei a XI-cea „B” au acceptat primii provocarea de a studia cursul facultativ. Interesați de noua disciplină opțională s-au arătat și elevii clasei a XI-cea „A”, dar, în contextul pandemiei de Covid-19 și a programului școlar tensionat, au fost nevoiți să renunțe. Totuși, niciunul dintre ei nu a ratat oportunitatea de a audia o lecție de educație media, organizată în format online vineri, 19 martie, de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), la care au participat 50 de elevi din cele două clase.

Lecția a fost moderată de jurnalistul Dumitru Stoianov, care și-a modelat prezentarea astfel, încât lecția să aibă o structură netradițională, cu elemente interactive, întrebări și răspunsuri, sfaturi practice și idei bune de urmat. „Vorbind despre gândirea critică trebuie să înțelegeți că aceasta se referă nu doar la mass-media, dar la orice modalitate/canal de interacțiune cu spațiul virtual. În acest sens, este bine să știți că pentru a fi în siguranță în fața asaltului de informații false, cu potențial dăunător, trebuie să respectați câteva reguli generale. Printre acestea, să puneți la îndoială orice informație pe care o citiți, auziți, priviți; să verificați autenticitatea / identitatea sursei de informații; să verificați informația în diferite surse, iar în cazul unei informații contradictorii – să consultați sursele oficiale din domeniu”, a atenționat Dumitru Stoianov.

În contextul celor menționate, Victoria Tataru, asistentă în cadrul Programului Instruire și Asistență pentru Mass-Media, CJI, i-a îndemnat pe elevi să-și pună mereu cât mai multe întrebări pentru că aceasta îi va ajuta să gândească critic și analitic. „Alfabetizarea media este o abilitate esențială în era digitală. Cunoștințele despre media te învață să gândești critic. Întrebările simple la prima vedere – Cine? Ce? Unde? Când? De ce? – vor scoate la iveală dacă o informație este adevărată sau falsă, manipulatoare sau de propagandă”, a menționat reprezentanta CJI. „Să poți manevra în oceanul informațional fără să te pierzi în el, devenind un consumator inteligent de produse media este o adevărată artă”, a mai conchis Victoria Tataru.

Elevii au ascultat cu multă atenție recomandările organizatorilor lecției, exprimându-și regretul că cele 45 de minute oferite întâlnirii virtuale au trecut foarte repede.

Ana Gavriliță, elevă în clasa a XI-a „A”: „A fost o lecție informativă. Am aflat lucruri noi, interesante, utile. Regret că partea practică a fost mai scurtă din cauza lipsei de timp. Pe viitor aș dori să mai particip la o instruire de acest fel.”

Oliga Hramțova, elevă în clasa a XI-a „B”: „Cursul Educație pentru media ne oferă posibilitatea să discutăm în contradictoriu unele subiecte. Aceasta se întâmplă adeseori în rândul tinerilor. La prima vedere, se pare că totul ne este familiar. Apoi înțelegem că anumite fenomene trebuie privite dintr-un alt punct de vedere. La lecțiile de Educație pentru media cunoaștem termeni noi, modalități de verificare a informațiilor, învățăm cum să creăm propriile noastre produse. Dacă lecția de azi ar fi fost offline, am fi câștigat și mai mult.”

Oliga Cara, profesoară de istorie și Educație pentru media la Liceul „Gavril Gaidarji”: „Lecția a avut mai multe aspecte pozitive. Copiii au avut ocazia să discute direct cu jurnaliștii, să facă un schimb de opinii cu privire la educația media și la alfabetizarea media, să cunoască unele lucruri din interior. Sunt reacții și emoții plăcute, pe care le-am urmărit cu interes în timpul desfășurării lecției online”.

La Liceul Teoretic Raional „Gavril Gaidarji” din or. Comrat (Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia) își fac studiile 656 de elevi din raionul și municipiul Comrat (comunele Chirsova, Ferapontievca, Bugeac, Congazcic, Dezghingea, Cotovscoe, Baurci, Tomai, Burlaceni), precum și elevi din unele localități din raionul Cahul. Instituția poartă numele savantului și filologului găgăuz Gavril Gaidarji, liceul fiind cunoscut și ca un centru multinațional în regiunea de sud. Aici învață reprezentanți ai 13 naționalități (găgăuzi, bulgari, moldoveni, ruși, ucraineni, precum și bieloruși, azerbaidjeni, tătari, turci, germani, georgieni, sirieni, kurzi).

Lecția de educație media este desfășurată de Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Internews în Moldova în cadrul proiectului „Sporirea sprijinului pentru instituțiile media de limbă rusă independente și pentru eforturile în domeniul educației media”. Proiectul este susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos. Unul din obiectivele proiectului este dezvoltarea gândirii critice a elevilor vorbitori de limbă rusă.