Eşti aici

La Școala de Studii Avansate în Jurnalism a demarat concursul de admitere pentru anul de studii 2021-2022

25 Mai 2021
882 de afişări
Oricine dorește să facă o schimbare în carieră, crede că domeniul în care este specializat merită mai multă atenție în presă, vrea să scrie despre domeniul său de expertiză și are dorință de a face jurnalism de calitate, se poate înscrie la cursurile Școlii de Studii Avansate în Jurnalism (ȘSAJ). Dosarele pot fi despuse până pe 15 iulie 2021. Însă cu cât candidații se vor înscrie mai repede la concurs, cu atât mai devreme vor afla dacă au fost admiși.
 
Candidații trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, să aibă studii superioare universitare (licență, masterat, doctorat) sau medii de specialitate (colegiu) sau să fie în ultimul an de facultate, la zi sau fără frecvență, indiferent de domeniu.
 
Programul postuniversitar de formare profesională în domeniul jurnalismului al ȘSAJ durează zece luni, în perioada septembrie 2021-iunie 2022, urmat de un stagiu obligatoriu de o lună în redacții și de susținerea lucrării finale. Principala metodă de învățare la ȘSAJ este learning by doing sau învățarea experiențială, considerând-o cea mai eficace, deoarece jurnalismul se învață exersând și pe teren.
 
Oferta ȘSAJ de formare în domeniul jurnalismului este una completă, bazată pe practică și conformă standardelor internaționale. Studenții vor învăța ce presupune profesia de jurnalist într-un timp scurt de la cei mai buni jurnaliști, cu experiență de zeci de ani în presă, și experți media atât din Republica Moldova, cât și din străinătate.

Pentru anul de învățământ 2021-2022, cursurile au fost organizate în 12 module, o premieră pentru ȘSAJ. Fiecare modul va fi alcătuit din câteva cursuri. În plus, în cadrul fiecărui modul vor fi organizate vizite la redacțiile media, instituțiile publice și internaționale din țară. La fel, studenții vor avea ocazia să discute cu jurnaliști notorii din țară și din străinătate sau cu alte persoane importante pentru studiu, în cadrul unor sesiuni tematice.
 
Cursanții vor învăța să facă materiale pentru radio, televiziune, online, să filmeze sau să fotografieze. Știrile, reportajele și interviurile, new media, storytelling-ul, blogul, vlogul, podcastul, arta sunetelor și a imaginilor, jurnalismul de investigație, inovația în jurnalism - acestea sunt doar câteva dintre cursurile care fac parte din oferta educațională pentru anul viitor.
 
ȘSAJ, cu susținerea partenerilor săi, va oferi trei burse lunare a câte 100 de dolari fiecare pentru anul viitor de învățământ.
 
Odată cu absolvirea Programului de formare profesională în domeniul jurnalismului al ȘSAJ, studenții vor avea mai multe șanse de angajare. La fel, odată cu terminarea cursurilor, absolvenții vor face parte din comunitatea celor peste 180 de absolvenți ai Școlii, mulți dintre care au luat până în prezent premii importante naționale și internaționale în domeniul jurnalismului.  
 
Pentru mai multe detalii privind condițiile de admitere, accesați pagina ȘSAJ:

http://www.scoaladejurnalism.md/ro/slider/admitere