Eşti aici

De Ziua Internațională a Copiilor, CJI a lansat spectacolul video „Un click din colţi sau Lupul Manipulator”

01 Iunie 2021
1303 afişări
De Ziua Internațională a Copiilor, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în colaborare cu Asociația „Talinka” și Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”, a lansat versiunea video a spectacolului „Un click din colţi sau Lupul Manipulator”, adaptare după povestea educațională cu același titlu semnată de cercetătoarea media Solvita Denisa Liepniece din Letonia.

Spectacolul „Un click din colţi sau Lupul Manipulator” este o premieră pentru spațiul mediatic din Republica Moldova, fiind realizat sub forma unei povești educaționale și distractive, urmărind scopul de a ajuta micii consumatori de media să înțeleagă și să analizeze corect informația din sursele virtuale.

Spectacolul este destinat copiilor de la grădinițe, precum și elevilor de la treapta primară, ajutându-i să înțeleagă cum funcționează mediul online și îndemnându-i să analizeze ceea ce au văzut sau auzit în special pe rețelele sociale. În următoarea perioadă, spectacolul va ajunge la grădinițe pentru a putea fi vizionat de cei mai mici consumatori de media. Din toamnă, spectacolul va putea fi vizionat și de elevii de la treapta primară care studiază disciplina Educație pentru media.  

Mai exact, micii spectatori vor urmări o poveste în care lupul Woolfy și mistrețul Hoofy încearcă să manipuleze internauții. Într-un final, însă, personajele își îndeamnă prietenii și urmăritorii să „fie sinceri și să descopere mereu adevărul”.  

Anterior lansării spectacolului, Nadine Gogu, directoarea executivă a CJI a declarat că „prin acest spectacol ne-am propus să ajungem mai aproape de copiii preșcolari și cei din clasele primare, care fac parte dintr-o categorie de vârstă destul de vulnerabilă”.

„Or, aceștia sunt expuși zilnic mesajelor media, fie prin intermediul televizorului, radioului, internetului sau cărților, conținut care, în multe cazuri, este nepotrivit vârstei lor. De aceea e foarte important ca ei să fie ajutați să înțeleagă că informația pe care o aud sau văd este creată de cineva în diverse scopuri și că nu trebuie să creadă orbește în tot ceea ce văd pe ecranele televizoarelor sau ale laptopurilor/telefoanelor mobile. Sperăm că spectacolul îi va ajuta în acest proces de cunoaștere și înțelegere, combinând elementele distractive cu cele cognitive”, a spus Nadine Gogu.

„Am adus spectatorului un subiect pe cât de important, pe atât de dureros. Trăim în epoca tehnologiilor, pe care învățăm să o descoperim și să o cunoaștem cu toate laturile ei bune și mai puțin bune. Uneori, este greu să faci față informațiilor care ne inundă zi de zi, să exploatezi toate cunoștințele (pe care le ai sau pe care nu le ai) pentru a rămâne într-un spațiu clar, corect și sănatos de informare. Toate astea devin un pericol și mai mare atunci când îi afectează pe copii. Tocmai ei sunt cei care nu au reușit să cunoască minciuna, falsul și trădarea. Sper ca acest spectacol în format video să ajungă la toți copiii din țara noastră, pentru că cei din Chișinău vor avea ocazia, foarte curând, să-l privească pe scena Teatrului «Guguță»”, ne-a spus directoarea artistică a instituției teatrale, Gabriela Lungu.

 
Premiera spectacolului a avut loc pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copiilor, pe pagina de Facebook a CJI.