Eşti aici

În atenţia jurnaliştilor de la instituţiile mass-media din raioanele de Centru

19 Mai 2014
2824 de afişări
API anunţă înscrierea jurnaliştilor de la instituţiile mass-media locale şi regionale (ziare, TV, radio, online) la un training specializat la tema drepturilor omului în Republica Moldova.

Trainingul este organizat pentru a consolida cunoştinţele jurnaliştilor în reflectarea profesionistă a subiectelor specifice legate de respectarea diversităţii şi drepturilor omului, dar şi abilităţile de a fi avocaţi ai drepturilor persoanelor discriminate şi a celor nedreptăţiţi.

Programul va include subiecte ce vizează concepte de bază în domeniul drepturilor omului; experienţa şi standarde internaţionale; cadrul legal naţional şi accesul la justiţie, cazuri de rezonanţă despre cele mai frecvente încălcări depistate, bune practici şi rele practici de reflectarea în mass-media a cazurilor de discriminare etc. Participanţii la training vor fi învăţaţi cum să scrie materiale calitative şi de impact, fiind încurajaţi să participe la concursul cu premii: „Promovarea drepturilor omului în mass-media din Moldova lansat recent de API.

Echipa de formatori, care vor pregăti şi desfăşura trainingul, va fi formată din doi experţi din Republica Moldova - Olivia Pârţac şi Ion Bunduchi. Trainerii au expertiză şi experienţă vastă  în domeniul drepturilor omului, anti-discriminare şi jurnalism.

Trainingul va avea loc vineri, 30 mai 2014, în intervalul de timp 10:00-17:00, la  sediul Civil Rights Defenders (mun. Chişinău, str. Sciusev 67, etajul 3, colţ cu str. Puşkin).

La training se pot înscrie reporteri şi editori de la instituţiile media locale şi regionale din raioanele de Centru (Străşeni, Criuleni, Ialoveni, Orhei, Călăraşi, Ungheni, Nisporeni) şi mun. Chişinău.

Organizatorii vor acoperi cheltuielile de transport ale participanţilor tur-retur conform tarifelor oficiale la transportul în comun. Prânzul şi pauzele de cafea vor fi asigurate.

Jurnaliştii se pot înscrie la trainingul din 30 mai 2014 la telefoanele, 022 220996; 022 220995 (persoane de contact: Ion Mazur şi Rodica Malic) sau expediind un e-mail cu numele şi datele de contact ale solicitantului la adresa ion.mazur@api.md sau rmalic@api.md
Data-limită de înscriere la training: 20 mai 2014, ora 15:00.

Evenimentul are loc în cadrul proiectului “Promovarea celor mai bune practici de reflectare a drepturilor omului în mass-media”, implementat de API cu suportul financiar al Civil Rights Defenders (Suedia).

Sursa: www.api.md