Eşti aici

Minoritățile și integrarea europeană, în discuție la ședința European Cafe

11 Iulie 2014
1384 de afişări
Jurnalişti, profesioniști din diverse domenii de activitate, studenți și reprezentanți ai societății civile au participat la o nouă şedinţă European Cafe, organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) la 10 iulie 2014.

La discuții au participat: Excelența Sa, Ambasadorul Slovaciei în Moldova, Róbert Kirnág; Excelența Sa, Ambasadorul Ungariei în Moldova, Mátyás Szilágyi; Andrei Iovu, cercetător în domeniul relațiilor interetnice; Vladimir Soloviov, redactor-șef al Kommersant.md și Victor Lutenco, șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora.

Referindu-se la ideea integrării europene și subiectul identității, Ambasadorul Slovaciei în Moldova, Róbert Kirnág, a explicat că integrarea europeană nu înseamnă doar legi şi decizii declarate la nivel oficial, dar implică şi promovarea culturii politice, care îmbunătăţeşte comunicarea dintre reprezentanţii diferitelor minorităţi naţionale şi creşte nivelul de implicare a acestora în procesele politice din ţară. Ambasadorul Slovaciei a remarcat, de asemenea, importanţa voinţei politice a autorităţilor statului pentru  rezolvarea problemelor cu care se confruntă grupurile minoritare la nivel național, deoarece apropierea Moldovei de UE nu presupune soluţionarea acestora în mod automat. „Nu există o reţetă de urmat, fiecare ţară are specificul ei, iar Moldova ar putea împrumuta din experienţa pozitivă a Slovaciei şi a altor ţări membre ale UE care au reuşit să depăşească dileme din domeniul minorităţilor naţionale”.

„Cu cât mai multe responsabilităţi îşi asumă guvernanţii, semnând Acordul de Asociere cu UE, cu atât mai bine. Totuși, probleme vor apărea în momentul realizării reformelor, care se anunță a fi destul de numeroase în Moldova, iar o parte a populației pare să fie  sceptică cu privire la funcţionalitatea acestora”, a spus Vladimir Soloviov, redactor-şef al Kommersant.md.

Victor Lutenco, șeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora şi Andrei Iovu, cercetător în domeniul relațiilor interetnice au apreciat drept utilă şi binevenită elaborarea Strategiei unităţii naţionale, care va fi un prim pas important în comunicarea dintre populația majoritară și minorităţile naţionale, oferindu-le tuturor posibilitatea să-şi păstreze drepturile şi identitatea naţională.

În final, participanţii la discuţii au fost de acord că părţile componente ale identităţii naţionale (cele care țin de limbă şi istorie) să fie lăsate în grija cercetătorilor, lingviștilor, istoricilor şi să nu fie politizate, aşa cum se întâmplă încă de la obţinerea independenţei R. Moldova.

Ședința European Cafe a fost organizată de CJI în cadrul proiectului ”Extinderea Dialogului European în R. Moldova”, implementat de Comisia Atlantică Slovacă (CAS) cu asistenţa grupului think-tank al Institutului pentru Politici Central Europene (IPCE) și susţinerea financiară a organizației SlovakAid.