You are here

Poşta Moldovei îndeamnă oamenii să se aboneze la publicații de Ziua Abonatului

20 November 2013
1561 reads

Poşta Moldovei organizează miercuri, 20 noiembrie, în toate oficiile din Moldova, Ziua Abonatului 2014. Astfel, cei care vor să se aboneze în această zi la ziare și reviste pot beneficia de reduceri de la 5% la 20%.

Este o zi productivă pentru redacţiile ziarelor din Moldova, acestea având ocazia să-și mărească numărul cititorilor. Evenimentul a început de la ora 10.00, la oficiul poștal MD-2012, din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 134.

Igor Dosca, managerul de marketing al ziarului Adevărul din Moldova, a declarat, pentru Media Azi, că numărul cititorilor ziarului este în descreştere. Acesta spune că oamenii preferă să acceseze mai mult pagina online. ”Uite, azi, cei care au venit să se aboneze sunt în mare parte persoane în vârstă; tinerii preferă onlineul”, a explicat Dosca.

Felicia Luchianenco, managerul de promovare al Ziarului de Gardă (ZdG), de asemenea prezentă la eveniment, a declarat că, începând de dimineață, la publicația pe care o reprezintă s-au abonat șase persoane. Aceasta a precizat că oamenii care se abonează la ZdG fac acest lucru pentru că știu calitatea și tipul subiectelor regăsite în paginile ziarului.

Evenimentul Ziua Abonatului este organizat anual de Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi Poşta Moldovei, în colaborare cu editorii de presă din Republica Moldova.