You are here

Titluri care discriminează, folosite de Publika.md și Canal2.md

28 May 2015
1022 reads
Publika.md a difuzat miercuri, 27 mai, o știre cu titlul “Controverse după Eurovision! Câştigătorul concursului, Måns Zelmerlöw, ar putea fi GAY”, care este preluată integral de pe canal2.md, unde aceasta apare cu titlul “Câştigătorul Eurovision 2015 este GAY? Uite fotografiile în care apare SĂRUTÂNDU-SE cu iubitul său”.

Facem trimitere la câteva prevederi legale, obligatorii pentru jurnaliști, atunci când abordează tematica respectivă:
Constituția R. Moldova, art. 28: “Statul respectă și ocrotește viața intimă, familială și privată”.

Codul deontologic al jurnalistului din R. Moldova: “4.1 Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viaţă privată şi demnitate al persoanelor. 4.4 Jurnalistul relatează despre comportamentul privat al unei persoane private doar dacă acest comportament tulbură ordinea publică sau încalcă drepturile altor persoane. 4.15 Jurnalistul tratează echitabil toate persoanele cu care intră în contact în exerciţiul meseriei sale şi nu face discriminări pe criterii de gen, vârstă, etnie, religie, stare socială sau orientare sexuală”.

Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști: “Vom evita tratarea subiectivă și discriminatorie a subiectelor ce țin de minoritățile sexuale, întrucât privarea lor de drepturi reprezintă un interes public major” (…) “Vom trata tolerant și nu vom discrimina în materialele de presă reprezentanții tuturor categoriilor sociale, de vârstă, gen, rasă, etnie, apartenență politică, apartenență religioasă și orientare sexuală, chiar dacă avem atitudini mai puțin pozitive vizavi de subiecții respectivi”.