You are here

CCA a avertizat public Accent TV pentru lezarea demnității unui om de afaceri

28 January 2014
1847 reads

Consilul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a avertizat public postul de televiziune Accent TV, vineri, 24 ianuarie, în urma unei sesizări din partea omului de afaceri Ruslan Popa. Acesta a susținut că, în cadrul unei ediții a emisiunii “În Direct”, difuzată în anul 2013, i-au fost lezate onoarea şi demnitatea. La rândul său, administraţia postului susţine că în ediția respectivă nu au fost utilizate informaţii care ar afecta integritatea reclamantului.

Potrivit sesizării lui Ruslan Popa, acestuia nu i s-a oferit dreptul la replică în urma difuzării emisiunii “În Direct” din 28 octombrie 2013, el cerând acest lucru două zile mai târziu.

Ulterior, în urma solicitării CCA, reprezentanţii Accent TV au răspuns că emisiunea este una de autor, iar tematica şi participanţii se aprobă fără acordul prealabil al administraţiei postului. Totodată, administraţia i-a recomandat lui Ruslan Popa să se adreseze nemijlocit autorului.

În urma monitorizării efectuate de CCA, s-a constat însă că postul TV a încălcat prevederile articolului 10 din Codul Audiovizualului referitoare la obligaţia de a asigura obiectivitatea informării consumatorului de programe, favorizând, astfel, libera formare a opiniilor. În urma examinării acestui caz, CCA a avertizat public Accent TV pentru că nu a oferit dreptul la replică lui Ruslan Popa.

Ulterior, reprezentanţii postului au emis un comunicat de presă în legătură cu această avertizare. Administrația postului a susținut că CCA a dat curs unei solicitări neîntemeiate și că există prevederi în Codul Audiovizualului care oferă radiodifuzorilor dreptul de a decide liber asupra conţinutul emisiunilor.

Accent TV nu apare pentru prima dată în atenţia Consiliului. La sfârșitul lunii decembrie, CCA a avertizat public postul Accent TV pentru nerespectarea echilibrului şi pluralismului politico-social.

Potrivit Codului Audiovizualului, sancțiunile pentru radiodifuzori se aplică gradual: a) avertizare, emisă de CCA şi publicată pe pagina web, în cazul în care radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii încalcă prevederile Codului sau deciziile cu caracter normativ ale CCA; b) amendă de la 100 la 300 de salarii minime în cazul în care radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite în avertizare sau încalcă repetat aceste prevederi; c) celelalte sancţiuni prevăzute în Cod, aplicate gradual de CCA în cazul în care, după aplicarea amenzii, radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii nu reintră în legalitate. Condițiile impuse de CCA postului Accent TV în avertizarea publică nu au fost încă făcute publice sau postate pe site.

Accent TV a fost unul dintre posturile de televiziune excluse din ofertele unor operatori de cablu din Moldova, în luna ianuarie. După reacții din partea societății civile și a mass-mediei, Accent TV, RTR Moldova și Jurnal TV au reintroduse în grilele cabliştilor. Accent TV rămâne însă indisponibil în oferta Moldtelecom.