You are here

Media în vizor: Fotografiile trebuie să reprezinte realitatea cu căt mai multă acurateţe

24 December 2015
1733 reads
Emisiunea Mesager a postului public de televiziune Moldova1 a afișat, în ediția sa din 23 decembrie, la începutul subiectului despre transmiterea în instanță de către procuratură a dosarului Vlad Filat, o imagine în prim-plan, în care Vlad Filat este reprezentat grafic ca aflându-se după gratii, cu mâinile încătușate.  (http://trm.md/ro/mesager/mesager-din-23-decembrie-2015/. Subiectul ca atare contrazice mesajul pozei, corespondentul constatând, la încheiere: ”Dacă vina fostului premier va fi dovedită, Vlad Filat riscă să stea după gratii până la 15 ani”. Deci, din materialul video nu rezultă că instanța ar fi scos o sentință în acest sens.

Ecaterina Stratan, director al Deparatamentului Știri și Dezbateri: ”E o poză sugestivă, realizată de graficienii noștri, care se permite”.

Ghidul de stil cu norme etice: ”Nu vom manipula subiectul sau subiecţii fotografiei pentru a face poza mai spectaculoasă. Fotografiile trebuie să reprezinte realitatea cu cat mai multă acurateţe. Vom folosi tehnica electronică doar pentru a imbunătăţi calitatea fotografiei (de exemplu, pentru a o face mai clară sau pentru a o mări, dacă este necesar), şi doar pană la un punct. Niciodată nu vom folosi programele de lucru cu fotografiile pentru a crea o impresie falsă asupra persoanelor şi evenimentelor reprezentate. Excepţie sunt colajele decente. Acestea însă vor fi neapărat însoţite de inscripţia „COLAJ”.

Sursă foto: Moldova 1