You are here

Fotograful Valeriu Corcimari și-a pierdut viața în munții din Italia

25 June 2018
1539 reads
Valeriu Corcimari, fotograful din Serviciul de Presă al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, a decedat în urma unui incident în Italia, scrie kp.md. El a dispărut pe data de 20 iunie, iar corpul său a fost găsit peste trei zile. Potrivit primelor informații acesta a căzut în gol într-o prăpastie.

Ultima fotografie postată de Valeriu pe pagina personală de Facebook e de pe 7 iunie și reprezintă vârful unui munte. „Chișinău-Cervinia-Chișinău. Plecăm pe 15 iunie, ne întoarcem pe 25 iunie. Urcăm de câteva ori. Avem două locuri în automobil. Alăturați-vă”, scrie fotograful în ultima sa postare pe Facebook.

Valeriu Corcimari s-a născut pe data de 22 iulie 1957. A fost membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova, al Uniunii Artiștilor Fotografi din Moldova, precum și al Uniunii Artiștilor Fotografi din Rusia. Pentru activitate prodigioasă în mass-media, contribuție la dezvoltarea artei fotografice și înaltă măiestrie profesională i-a fost conferit titlul de Maestru în Arte.

Pe site-ul Președinției a apărut, pe 23 iunie, un mesaj de condoleanțe în memoria jurnalistului.