You are here

Cum aducem online-ul în albia normalității?

07 May 2019
1897 reads

Vlada Ciobanu, bloggeră
 
Spațiul virtual - politizare, troli și site-uri fake
 
Online-ul din Republica Moldova este ca pretutindeni: plin de informație calitativă, de comunități în care se distribuie analize și interviuri obiective, de discuții constructive și schimb fructuos de idei. Desigur, la fel ca în toată lumea, este plin și de minciuni, semi-adevăruri și inepții, atât bine-intenționate, cât și rău-intenționate. Este plin de profiluri false, zeci de site-uri venite din aceeași sursă și aceleași agende ascunse.

Putem spune că mediul online din Moldova reflectă situația din media și din sfera publică tradițională și se completează reciproc. Astfel, și pe online observăm aceleași fenomene:

  • Concentrarea proprietății mass-media (desigur, este vorba de General Media Group); experți și comentatori care apar anume la acele televiziuni, troli, numeroase site-uri de „știri”, care promovează în unison aceleași idei și comunități pe Facebook sau link-uri care, de regulă, se rezumă la „Incredibil ce a făcut liderul X sau lidera Y.”
  • Instituții media deținute sau influențate de persoane sau organizații din Rusia. De exemplu, bine-cunoscutul Sputnik.md. Știrile lor, la fel, sunt promovate de troli și grupuri specifice pe Facebook.
  • Instituții media care încearcă să promoveze o politică editorială echilibrată. Care, mai nou, își creează propriile comunități pe Facebook, unde își distribuie știrile și invită lumea la dezbateri.
  • Instituții media, site-uri sau comunități care produc entertainment, uneori calitativ, dar adesea necalitativ, care, indirect, continuă să încurajeze acceptarea informației așa cum este ea, fără a o pune la îndoială.
Întrebarea este ce putem face pentru a curăța spațiul online și a-l „aduce în albia normalității”?
 
Un constant discurs necivilizat
 
Este dificil să definești ce înseamnă „normalitate”, întrucât ceea ce este firesc pentru unii poate fi ofensator pentru alții; ceea ce este ofensator pentru unii poate însemna corectitudine politică exagerată pentru alții. Mai mult ca atât, orice mediu de răspândire a unui mesaj poate fi folosit și cu bune și cu rele intenții. Bunăoară, în anii 1450, Gutenberg inventează presa de tipar cu caractere mobile, care permite tipărirea în tiraj mare și rapid. Tot atunci, pe fundalul unor inegalități crescânde, folosindu-se de noua oportunitate, se tipăresc primele pamflete politice, care conduc la o campanie de purificare publică prin arderea cărților, bijuteriilor și instrumentelor muzicale.

Secole mai târziu, același lucru putem spune și despre ziare. Deși acestea au contribuit la dezvoltarea sferei publice, mulți le critică - bunăoară, unii comentatori spun că Brexit-ul ar fi inclusiv o urmare a unei campanii de ură promovate de tabloidele britanice.
 
Mediul online a liberalizat și mai mult accesul la informație - oamenii au devenit nu doar consumatori, ci și creatori de știri, de conținut nou. Totodată, acesta este plin de comentarii care întrec limitele bunului-simț, fac atacuri la persoană sau chiar amenințări. Mulți ar spune că astăzi avem cel mai necivilizat discurs din toate timpurile, doar că acum el este cel mai vizibil și toți iau parte direct sau indirect la el.
 
Libertate sau reglementare?
 
Multă din informația publicată online se face anonim, cu pseudonim, fără vreun fel de cenzură, fără editare, fără costuri și rapid. Cu toate acestea, conținutul online și felul cum acesta este multiplicat și distribuit are efecte în offline. Un exemplu în acest sens o reprezintă filmul „Inocența musulmanilor”, un video de 12 minute, încărcat pe Youtube în iulie 2012. În septembrie, acesta a fost dublat în arabă. Imediat a fost perceput ca o denigrare a profetului Mohammed și a rezultat în demonstrații și proteste violente începute în Egipt și extinse în alte țări musulmane și occidentale. Sute de persoane au fost rănite, iar 50 au murit. Aceasta a condus la o amplă dezbatere despre libertatea și cenzura online. La cererea mai multor state, Youtube a spus inițial că nu va șterge video-ul pentru că nu violează termenii și condițiile și a fost văzut mai degrabă ca o dezbatere despre idei. Ulterior, Youtube a blocat din proprie inițiativă video-ul în Egipt și Libia. Un simplu video  a dictat agenda președintelui american, secretarului de stat, a condus la cenzură arbitrară din partea unei corporații și la violențe, soldate cu pierderea de vieți omenești.
 
Discuțiile despre reglementarea Internetului ajung rapid la declarații despre atacuri asupra libertății de exprimare. Cel mai recent caz este din Marea Britanie, unde guvernarea încearcă să promoveze o legislație împotriva daunelor online. Legea permite ca site-urile să fie amendate, managerii să poarte răspundere penală sau site-ul să fie blocat în totalitate, în caz că există informație dăunătoare, dar nu neapărat ilegală. Activiști au reacționat și au spus că reglementarea de către stat a discursului a milioane de britanici ar putea conduce la un regim de cenzură în stil nord-coreean.
Istoricul T. Ash spune că există trei feluri de a aborda această problemă:

  • Guvernele să limiteze ceea ce consideră ofensator;
  • Internetul să rămână relativ liber și, fără îndoială, ofensator;
  • Să recunoaștem că există ceva mai multă ofensă pe online și să gestionăm situația printr-o varietate de norme.
Gânditori de-a lungul timpului au atras atenția asupra necesității unui discurs civilizat. John Stuart Mill în „Despre libertate” spunea că există speranță când oamenii sunt forțați să asculte ambele părți, atunci când ascultă doar o parte, greșelile se transformă în prejudecăți. Acesta insista ca obiceiurile și comportamentele să nu fie impuse prin lege, dar prin moralitatea discursului public.
 
Ce putem face?
 
Devenită deja un clișeu, soluția pentru multe lucruri rămâne în educație. Școala este locul unde trebuie să existe o competiție de idei și să fie antrenată gândirea critică în cadrul tuturor disciplinelor, nu doar la educația civică sau educația mediatică. Profesorul Stephen Coleman propunea chiar să existe newsgroups, un fel de club de carte, doar că pentru produse media. Elevii și studenții trebuie să fie învățați nu doar cum să distingă minciuna de adevăr, ci cum să proceseze și să se descurce în acest vast spațiu informațional. Ei trebuie să aibă profesori care, la fel, pot să se descurce în spațiul digital, dar care, mai ales, pot povesti care este impactul fake news-urilor și a unor discursuri de ură. Însă este dificil să discuți despre educație pentru media, ca parte a tuturor materiilor predate, când o bună parte din sistemul educațional liceal și universitar se menține anume pe a citi o informație, și nu a o pune la îndoială și a o repovesti. Atâta timp cât suntem învățați că „limba română e cel mai dulce și mai bun grai” sau „noi nu am cotropit pe nimeni”, iar cei care repetă asta sunt cei mai apreciați, este dificil să ne imaginăm un sistem educațional care ar lupta cu manipulările și minciunile online.
 
Un alt lucru este promovarea unui discurs civilizat, mai ales în rândurile politicienilor, liderilor de opinie și altor persoane publice. Nu este întâmplător că, odată cu apariția unor politicieni populiști cu declarații ce depășesc bunul-simț, și cititorii se simt mai în drept să urmeze același tip de discurs. Atunci când Ilan Șor scoate cureaua și amenință jurnaliști sau oricare alți oameni care nu gândesc ca el, alte mii de alegători ai lui vor urma același exemplu la berea din curte sau în mediul online.
 
Mergând pe acțiuni mai concrete, este necesară o mai mare cooperare între ONG-uri la acest capitol, și nu doar în domeniul educației mediatice. Dacă în termeni de proprietate mass-media vedem tendința de concentrare, atunci în cazul societății civile este vorba mai degrabă de fragmentare. Sunt necesare coaliții largi și acțiuni care să se completeze, cu obiective pe termen lung. Educație mediatică nu poate exista de sine stătător, fără educație civică, educație pentru drepturile omului sau anti-corupție. Fiecare ONG are de fapt în misiunea sa rolul de a promova mai multe puncte de vedere și de a îndemna cetățenii să distingă între minciună și adevăr și să nu ia totul de-a gata, dar să pună mai multe întrebări.  

Raportările și „epurarea” Internetului de profiluri false este o acțiune cu efect pe termen scurt, care va curăța puțin spațiul virtual. Acesta trebuie să fie nediscriminator, adică toți cei care promovează știrile false sau jumătăți de adevăr să suporte aceleași consecințe. Fiecare cetățean este în drept să raporteze postările minciunoase sau denigratoare de pe Facebook. La fel cum uneori strângem gunoiul făcut de alții, putem face și un subotnik pe rețelele de socializare.
 
Moldovenii în continuare ascultă mai mult rudele, prietenii sau colegii decât instituțiile media. Respectiv, oricine poate promova sfaturi utile pentru a evita intoxicarea pe Internet. Unul din cele mai simple este ca, pe orice site, oricine să poată verifica contactele (adresă de email, adresă fizică, numărul de telefon și echipa), să urmărească modul în care este finanțat (iar dacă nu este afișat pe site, să aibă posibilitatea să întrebe) sau, atunci când o persoană înverșunată comentează pe Facebook, să verifice dacă aceasta nu este un trol (ce fotografie de profil are, câți prieteni, care sunt ultimele link-uri postate, cât de lungă este istoria postărilor).
 
Pentru ca oamenii să consume știri de calitate, instituțiile media pot investi mai mult timp în atragerea membrilor și constituirea unor comunități.

Nu există soluții unice și eficiente în a avea un discurs online civilizat. Știrile false au călătorit și înainte de Internet (cea mai cunoscută fiind știrea despre epidemia de SIDA creată de KGB), acum la această activitate participă mai mulți și se monetizează mai ușor. Bubble-urile pline de discursuri de ură și minciuni vor continua să existe, iar încercările de a le reglementa pot conduce la o limitare ulterioară a libertății de exprimare. Tot ce ne rămâne să facem este ca prin educație, colaborare și comunicare de la om la om să nu le lăsăm să se extindă și să devină relevante.