Relația presă – autorități: cum o reformăm, pentru a exclude comunicarea selectivă?

 
 
De la independență încoace, presa în general a fost și este privită mereu drept instrument de bază, prin intermediul căruia politicienii de orice culoare și orientare își îndeplinesc visul suprem - să ajungă la butoane. Adesea, nu pentru a contribui la bunăstarea cetățenilor și la dezvoltarea economiei, ci pentru a se cocoța cât mai sus și a se prezenta drept niște mici dumnezei iubiți de popor. O poveste tristă, ce se repetă, din păcate, la fiecare 3-4 ani.
 
Fără excepții, toate energiile politicienilor, în special, ale liderilor politici mai ambițioși, au fost direcționate spre controlul mass-mediei sau, mai exact, a fluxului informațional din media. Aproape fiecare funcționar, demnitar de rang înalt vrea să apară cât mai frumos, deștept și bun pe sticlă, în titluri sau poze. De obicei, are bani, pompează la greu în stânga și în dreapta și crede că o face cu mare succes.
 
De cele mai multe ori comunicatorul este cel mai apropiat om al funcționarului.  Obiectivul său numărul 1 este următorul: șefu' trebuie să apară cât mai des în presă și să dea cât mai bine. Și va face totul pentru asta, mai ales că șefu' devine foarte generos când se vede frumos și iubit.
 
Ultimii ani au arătat o dezvoltare fulminantă a acestor tendințe. Puțini comunicatori rămân peste ani într-o instituție. Chiar dacă sunt funcționari, ei nu sunt decât niște reprezentanți ai șefului. De multe ori, însă, dacă își fac meseria corect, ajung notorii și apreciați, uneori mai cunoscuți publicului decât șefu'. Anatol Golea, Igor Volnițchi sau Vlad Țurcanu sunt exemple la vedere. Totuși, majoritatea comunicatorilor care au slujit șefului au sfârșit în anonimat. Au dispărut odată cu schimbarea puterii.
 
Astăzi, suntem într-o nouă schimbare a guvernării. Ca de obicei, apar noi purtători de cuvânt, consultanți, noi nume, iar prima întrebare este: se va schimba și vechea comunicare instituțională?

Ultimii doi ani au fost, probabil, cei mai triști în istoria comunicării publice a Republicii Moldova. Sistemul Plahotniuc a acaparat tot fluxul informațional oficial. Pentru prima dată în istorie, miniștrii efectiv fugeau de presă, intrau și ieșeau pe ușa din spate la ședințele Guvernului. S-a impus o regulă draconică prin care orice solicitare de informații să fie făcută în scris. N-ar fi fost o problemă, dacă s-ar fi răspuns imediat. Dar nu, se făcea trimitere la Legea cu privire la accesul la informație, care îi oferă funcționarului dreptul de a răspunde în două săptămâni sau chiar în termen de o lună.
 
Și am avut parte de situații absurde: comunicatori experimentați care anterior reacționau exemplar, au început să ceară solicitări în scris la niște întrebări simple ale jurnaliștilor.
 
Toată comunicarea trebuia să treacă obligatoriu cenzura de partid, știu asta sigur. La partid era instituit un adevărat centru de comandă format din consilieri locali și de peste Prut. Acest mastodont reacționa greu, comunica prost și întârziat.
 
Pe lângă fluxul informațional controlat strict, aparițiile publice erau, la fel, ținute din scurt. Miniștrii și demnitarii de rang înalt aveau interdicție în media liberă și independentă, iar comunicarea publică a fost trecută pe Facebook - acolo unde și-au creat pagini oficiale.
 
Și aici însă era instituită cenzura. Colegii de la Ziarul de Gardă au arătat clar cum comentariile nefavorabile de pe pagina fostului premier Filip erau șterse. Comunicatorii guvernamentali, funcționarii publici erau transformați în executanți ai ordinelor partidului. În principiu, s-a creat o mare bulă cu opinii doar de bine și frumos, care, nici nu e de mirare că s-a spart brusc.
 
Am avut parte și de niște situații greu de înțeles. De exemplu, am aflat că serviciul de presă al executivului a creat un grup închis pe Facebook pentru a transmite presei informații simple: agenda premierului și alte detalii tehnice. Mare mi-a fost surprinderea când am văzut că au fost invitați doar jurnaliștii holdingului și cei „prieteni” cu comunicatorii sau consilierii fostului premier. Într-un grup ce distribuia chestii elementare: programul public al prim-ministrului și chestiuni din activitatea executivului. De ce închis? Pentru ca informația să ajungă doar la oameni de încredere...
 
Prima mare reformă care trebuie făcută ține de excluderea comunicării selective și asigurarea transparenței actului guvernamental: agenda publicată rapid, la timp și distribuită tuturor; niciun grup secret sau comunitate ascunsă, pe interes, format din jurnaliști docili și controlabili. E timpul ca această divizare între ai noștri și ai voștri să dispară.
 
Al doilea pas, care trebuie făcut în relația presă – guvernanți este comunicarea mult mai rapidă. Tehnologiile permit o reacție imediată și printr-un număr enorm de canale. Mi-aș dori ca orice serviciu de presă să acționeze ca cel al procuraturii din Elveția. Când a apărut informația că Vladimir Plahotniuc ar avea un dosar penal în țara Cantoanelor, am solicitat prin mail o reacție. În mai puțin de o oră ne-au răspuns. Am cerut o altă informație, la fel de repede au reacționat.
 
Al treilea și, poate cel mai important: să uităm de preferințe, prietenii și afecțiuni. Comunicarea trebuie să fie aceeași pentru orice jurnalist, indiferent de nume și de media reprezentată. Ce spuneam anterior, dihotomia dintre ai noștri și ai voștri trebuie să dispară.
 
Acest lucru este nu doar în interesul jurnaliștilor, al cetățenilor, dar și al demnitarilor, așa cum au demonstrat-o perfect evenimentele din ultimele luni. Ce folos să controlezi tot fluxul oficial informațional, să deții toată comunicarea și, teoretic, cele mai importante canale de știri, dacă pierzi puterea și pârghiile din țară?
 
Alegătorii sau cetățenii așteaptă rezultate, nu PR. O comunicare corectă și onestă e singurul lucru care contează, dar el depinde de profesionalismul comunicatorilor. Prin urmare, acestora trebuie să li se ofere libertatea de a-și îndeplini meseria, așa cum cer rigorile profesiei, nu cum vrea și cere șefu'.
 
Chiar dacă asistăm la tot felul de revoluții în mass-media, ce țin de noile tehnologii și de rețelele sociale, jurnalismul în esență se axează pe conținut. „Content is the King”, zicea Bill Gates. Creați sau contribuiți la crearea unui conținut veridic, real și bun, dragi comunicatori, nu a unor bule de săpun, care se sparg ușor și dor tare.