Cât costă accesul la informații? În ani și în bani

În vara anului 2019, jurnaliștii din Sudan, Salvador, Cambodgia și Republica Moldova s-au înrolat într-o nouă luptă pentru accesul la informație. De ce suntem în aceeași listă? Nu, aceste state nu au un acord de asociere cu Uniunea Europeană, pur și simplu, au probleme similare de corupție și transparență.  În Sudan, după protestele îndelungate care au dus la căderea dictatorului Bashir, jurnaliștii au cerut noilor autorități sa revadă Legea cu privire la accesul la informație.  Autoritățile din Cambodgia promit o ajustare a legii chiar în septembrie curent, lăudându-se că la elaborarea noului act normativ s-a ținut cont de recomandările ONU și UNESCO.
 
În Salvador, situația e cam la fel cu cea de până în luna iunie în Republica Moldova: liderul Bukele nu acordă interviuri reporterilor de investigație, ci face uz de câteva canale, inclusiv de rețelele sociale, pentru a-și promova propriul punct de vedere, fără să accepte necesitatea și obligația de a răspunde la întrebări, în special, la cele incomode.
 
Astăzi, în R. Moldova e un pic altfel, dar încă e departe de a fi așa cum trebuie să fie. În acest an reporterii de investigație din Moldova împlinesc un deceniu de luptă pentru accesul la bazele de date electronice. E o luptă continuă, cu bătălii câștigate, apoi pierdute, apoi iar câștigate, apoi compromise, apoi luate de la început.
 
1991-2009. Vizite personale, cereri pe hârtie
 
Pe atunci, bazele de date necesare jurnaliștilor nu erau online. Dacă un reporter avea nevoie să cunoască cui aparține o firmă anume, acesta trebuia să meargă personal la Camera Înregistrării de Stat, să depună o cerere scrisă de mână, prin care indica ce anume vrea să cunoască și lăsa datele personale, achitând și o sumă de bani. Peste câteva zile, reporterul revenea și ridica informația pe foi de hârtie. După 2009 am început să credem într-o viitoare democrație, care, combinată cu noile tehnologii, ar fi asigurat o transparență, până atunci aproape inexistentă.
 
2010-2011. Primele baze de date electronice
 
În anii 2000, declarațiile de avere ale funcționarilor publici se aflau în grija „Comisiei Centrale de Control al declarațiilor cu privire la venituri și proprietate ale funcționarilor publici”, creată prin 2002 și controlată de Voronin. În acel an am scris zeci de mesaje la toate autoritățile, la liderii noii guvernări. Peste câțiva ani va apărea ANI, portalul declarațiilor. Dar despre asta un pic mai târziu.
 
2012-2014. Acces online la CÎS, Cadastru, portalul instanțelor
 
Am solicitat non-stop acces online la bazele de date ale Camerei Înregistrării de Stat, dar și la Cadastru. Și l-am obținut! Au urmat contracte oficiale cu aceste instituții și taxe lunare, dar și taxe per fiecare firmă. Nu era simplu să plătim toate aceste taxe, dar era revoluționar de confortabil să putem accesa bazele de date online, fără ca reporterii să fie nevoiți să facă acel du-te-vino în jurul câtorva instituții. Atunci presa de investigație a lansat serialele cu palate, case de lux, imobile ale demnitarilor.
 
Țin minte și acum acel serial din ZdG. A pornit de la casa lui Anatolie Donciu, primul șef al ANI. De fapt, materialul a fost realizat nu datorită bazei de date de la Cadastru sau CÎS, ci mai mult grație curiozității reporterului și interesului public. Dar fără aceste baze de date, problemele de integritate ale funcționarilor publici nu ar fi fost niciodată tratate corect.
 
Curiozitatea jurnaliștilor de investigație de a accesa bazele de date a făcut ca în această perioadă să apară sute de articole și reportaje publicate de ZdG, RISE Moldova, Centrul de Investigații Jurnalistice, alte portaluri și posturi TV privind abuzurile, conflictele de interese, spălările de bani cu implicarea parlamentarilor, președinților de stat, miniștrilor, judecătorilor, procurorilor, mitropolitului, episcopilor, primarilor și liderilor de partide. Fără asemenea materiale Republica Moldova ar fi arătat și mai obscur. Dar mai e ceva: materialele respective nu ar fi fost posibile fără plățile efectuate de redacții în caznaua statului, pentru accesul la bazele de date. Aceste plăți ar fi fost greu de achitat fără sprijinul partenerilor externi oferit redacțiilor.
 
2015-2019. Baze de date limitate, pierderi și mai mari de bani și de timp
 
Este o perioadă  pictată cu negru în Cartea accesului la informații din Republica Moldova. Chiar în ianuarie 2015 am fost informați de către Camera Înregistrării de Stat că prețurile pentru accesarea oricărei firme crește cu 100%. Deși am făcut nenumărate demersuri, am cerut argumentări economice și răspunsuri la întrebarea: De ce informația publică este vândută jurnaliștilor la preț dublu? - nu am primit niciun răspuns. În general, din acest an a început să fie implementată politica ignorării de către autorități a întrebărilor venite de la  jurnaliștii de investigație, acestea, pur si simplu, rămânând fără de răspunsuri. Peste câteva luni a fost demontat motorul de căutare a firmelor și proprietarilor de la CÎS. Apoi au fost eliminate câteva opțiuni de căutare. Până azi nu se mai poate face căutarea după patronimic. Apoi a venit decizia cu transferarea acestor instituții în subordinea Agenției Servicii Publice. Au urmat costuri și mai mari, proceduri și mai anevoioase. Reporterii au fost nevoiți să o ia de la început cu mersul personal la Agenție, cu procură, ștampilă, depunerea cererilor, așteptarea timp de câteva zile, verificarea plăților, tergiversări, stat la cozi fizice etc., etc..
 
Colegul meu Anatolie Eșanu a descris un singur caz de solicitare de informații de la Agenția Servicii Publice, dezghiocând pierderile de bani și timp: ”4 zile de muncă trunchiate şi 896 de lei pentru 6 foi A4 şi nişte notiţe”. Orice jurnalist de investigație va confirma că obținerea unor date din niște registre nu înseamnă nici pe departe obținerea informațiilor exacte cu privire la fraude. Munca de investigații înseamnă sute de pagini de documente verificate pentru a obține sau nu confirmarea unor abuzuri.
 
Dar aceste dificultăți nu s-au terminat aici. Recent ASP a decis să complice și mai mult lucrurile. Mold-street explică pe puncte cum, obținerea informațiilor publice  a devenit, practic, imposibilă.
 
Tot în această perioadă  a fost destructurat motorul de căutare pe pagina instanțelor. A urmat procedura XXX, când hotărârile judecătorești erau depersonalizate de o manieră abuzivă. A fost nevoie de proteste ca să fie restabilit un oarecare acces la aceste hotărâri.
 
Totodată, declarațiile de avere de pe ANI au stat câțiva ani ”nescanate”, din cauza incapacităților instituției, a unor transformări care au durat nemotivat de mult.
 
Nu am lăsat lucrurile baltă, am luptat în continuare. S-au făcut nenumărate ședințe și comisii cu funcționari de la Guvern, de la Parlament, cu cei de la ASP, cu toți împreună. Dar voința guvernării era vizibilă, se invocau diferite pretexte, iar bazele de date deveneau tot mai inaccesibile.
 
Nemulțumirea reporterilor era cu atât mai mare, cu cât după un deceniu de luptă pentru accesul electronic la bazele de date, soldată cu unele victorii și folosite în interes public, nimeni nu mai dorea să se întoarcă înapoi și să muncească pe vechi, opacitatea fiind greu de acceptat.
 
Iulie 2019. Lupta continuă
 
Imediat ce s-a instalat noua guvernare, am trimis Guvernului o Scrisoare cu următorul conținut: ”Solicităm facilitarea accesului la informații pentru jurnaliștii de investigație la bazele de date. Menționăm că până în 2015 accesul la unele baze de date era mai facil și mai ieftin, apoi au fost ridicate drastic prețurile, iar motoarele de căutare au fost refăcute, având limitări în identificarea unor informații.