You are here

Cine vine la Forumul Mass-Media 2019? Cum influențează și cum va influența GDPR asupra activității jurnalistice?

21 October 2019
909 reads
De la 25 mai 2018, în toate țările membre ale Uniunii Europene se aplică Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) care le oferă cetățenilor europeni mai mult control asupra propriilor date cu caracter personal, întărindu-le astfel securitatea atât on-line cât și off-line. Normele GDPR sunt preluate și în legislațiile țărilor care nu sunt membre UE, inclusiv Republica Moldova. Mulți jurnaliști consideră că GDPR va îngreuna activitatea mass-mediei. Galina Arapova, cea mai cunoscută avocată în domeniul libertății de exprimare și libertății de informare din Rusia, directoarea Centrului pentru apărarea drepturilor mass-mediei din această țară și mandatară a prestigoasei organizații internaționale Article XIX, vine la Forumul Mass-Media 2019 (4-5 noiembrie, Chișinău) pentru a le povesti participanților cum influențează și cum va influența GDPR asupra activității jurnaliștilor.

Galina Arapova este directoare a Centrului pentru apărarea drepturilor mass-mediei  din Federația Rusă, cu o practică foarte mare în apărarea instituțiilor de presă și a jurnaliștilor în instanțele interne și în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului. Galina este, de asemenea, un formator cu experiență care ține instruiri pentru jurnaliști, avocați și judecători din Rusia, țările din CSI și Europa de Est.

Este câștigătoarea premiului în numele Annei Politkovskaya „Kamerton”, iar în 2016 a obținut Premiul pentru Drepturile Omului, oferit de International Bar Association (IBA) – cea mai importantă organizație internațională a practicienii în domeniul juridic, asociațiilor și societăților de avocatură. Este mandatară a prestigioasei organizații internaționale Article XIX, președintă a Comitetului de guvernare și vicepreședintă al consiliului international al acestei organizații.

Înregistrarea prealabilă obligatorie pentru doritorii de a participa la  Forumul Mass-Media 2019 este deschisă pe pagina web www.mediaforum.md/event/2019 până pe 25 octombrie 2019. În baza înregistrării prealabile, organizatorii vor selecta până la 150 de participanți. Lista participanților selectați va fi publicată cu cinci zile înainte de Forum.

Forumul Mass-Media este organizat anual de Consiliul de Presă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Presei Electronice (APEL). Desfăşurarea Forumului mass-media 2019 este finanţată de Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova şi co-finanţată de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania), DW Akademie (Germania), UN Women Moldova și Ambasada Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova.