You are here

How to: Cum să menții o audiență de un milion de cititori pe lună

19 March 2020
619 reads
De ce instituțiile media ar trebui să organizeze evenimente, să creeze comunități mici cu diverse interese și să desfășoare cercetări sociologice? Răspunsul la aceste și alte întrebări le oferă unul dintre fondatorii companiei media rusești „Bumaga” (din l. rusă, „бумага” - hârtie), Kiril Artemenko, care gestionează un site de știri cu o audiență de peste un milion de cititori pe lună. Recent, jurnalistul a discutat cu reprezentanții câtorva instituții media din Republica Moldova, la invitația Centrului pentru Jurnalism Independent. 

Motivația colegilor

Pentru început o să vă povestesc cum am pornit afacerea noastră. Publicația „Bumaga” a fost creată încă de pe băncile universității, atunci când scriam despre viața universitară. Am avut o rețea de circa 150 de persoane care scriau fără plată pentru noi. A fost o experiență utilă, care ne-a ajutat să înțelegem cum puteam să îi motivăm pe colegi să facă un lucru comun fără bani. Continuăm să lucrăm pe același principiu (dar deja achităm salarii): ne străduim să angajăm persoanele care nu vin să lucreze pentru bani, dar pentru că le place produsul nostru și ne împărtășesc valorile. E un principiu important pentru media, pentru că, în general, să lucrezi în presă doar pentru salariu este o chestie stranie - se cunoaște că în acest domeniu câștigurile nu sunt atât de mari.

De ce suntem o companie media și nu doar o publicație

„Bumaga” nu este o publicație, ci o companie media, pentru că noi creăm diferite produse aferente mass-mediei, chiar dacă publicația rămâne principalul nostru produs.

Noi în echipă permanent spunem că evenimentele organizate de „Bumaga” sunt la fel de importante ca și publicarea materialelor pe site. Spunem acest lucru pentru ca persoanele care se ocupă de evenimente să nu se simtă mai puțin importante.  La fel e și în cazul cu persoanele care fac publicitatea nativă, care ne asigură, de altfel, 45% din veniturile anuale.

De ce nu publicăm reclamă ascunsă

Compania noastră nu a făcut și nu publică publicitate ascunsă. În general, la noi în Rusia există o problemă cu publicitatea nemarcată, așa-numita „джинса” (publicitate ascunsă), în media locală. Noi tot suntem o instituție media locală pe o piață media provincială. La noi foarte repede se află dacă tu ai difuzat publicitate ascunsă. Dacă ai făcut asta, atunci într-o zi publicația ta va deveni pur și simplu un tablou cu anunțurile celor care vor plăti mai mult. Ca rezultat, o să pierzi respectul și nu o să mai fii pe poziție forte în cadrul negocierilor cu parteneri, iar în final vei pierde și publicitatea.

De ce este importantă analiza datelor

Analiza datelor este foarte importantă. Spre exemplu, New York Times a făcut în 2014 o cercetare și a aflat că 80% din publicațiile lor adună mai puțin de 1.000 de vizitatori, adică foarte puțin pentru ei. Acest lucru înseamnă că doar 20% din munca lor avea eficiență. Noi când am înțeles importanța statisticii am angajat un analist de date și un sociolog. Publicația noastră permanent își studiază audiența. De asemenea, deciziile care se iau în cadrul redacției se bazează strict pe datele analitice și deloc pe intuiție. Da, intuiția e bună pentru o idee primară, dar ea trebuie verificată și trecută prin filtrul datelor, și acest lucru e valabil pentru toate ipotezele de lucru.

În general, noi împărțim publicul nostru în două tipuri – auditoriul de bază care vizitează site-ul și auditoriu de brand. Cel de-al doilea tip de auditoriu reprezintă grupul de oameni care iubesc tot ceea ce face „Bumaga” și nu este neapărat ca ei să ne viziteze site-ul. Ei ne citesc rar, poate doar titlurile știrilor sau ceea ce publicăm pe Instagram sau Telegram. Cum ne ajută această diferențiere a publicului? Atunci când vrem să difuzăm publicitatea nativă, ne orientăm la primul grup de oameni, cei care vizitează des site-ul, dar când vrem să distribuim conținut cu plată sau să vindem, de exemplu, chipiuri cu brand-ul „Bumaga, ne orientăm la cel de-al doilea tip de auditoriu - oamenii cărora le place ceea ce facem.

De asemenea, analizăm datele calitativ și cantitativ. Analiza cantitativă a audienței presupune tot ce se poate analiza în cifre – câți ne citesc pe site, pe rețelele de socializare etc.; analiza datelor pentru fiecare canal în parte. Ne uităm la comportamentul cititorului pe site, care este vârsta lor, ce materiale au prins la public și care mai puțin. Este o muncă permanentă și în baza datelor se iau decizii privind deschiderea sau închiderea rubricilor, schimbarea design-ului sau altele.

Pot să vă aduc și un exemplu în acest sens. Inițial, aveam o rubrică cu evenimentele care au loc în Sankt Petersburg în weekend. Avea puțini cititori (în jur de o mie), dar menținerea rubricii necesita mult timp și efort și am decis să nu continuăm. În replică, am primit reproșuri din partea cititorilor care au dorit să cunoască despre asemenea evenimente. Astfel, am hotărât ca săptămânal o persoană din redacție să scrie despre evenimentele respective, dar să nu le publice într-o rubrică aparte pe site, ci să le distribuie abonaților. Am adunat în acest fel un auditoriu nu atât de numeros, dar activ, care deschide lunar, practic, 70% din scrisorile trimise. În mesajele respective inserăm și publicitate.

De altfel, e foarte importantă reacția cititorilor și trebuie să aveți un mecanism de feedback pe rețelele de socializare și în mesajele pe care le trimiteți. Noi analizăm răspunsurile lor și uneori publicăm și articole pe care ei le scriu la solicitarea noastră, după ce au mers, de exemplu, la evenimentele sugerate de redacție.

Creați societăți mici și organizați evenimente

Pe parcursul activității ne-am reformulat misiunea de câteva ori. Evident că ne considerăm un proiect comercial, suntem o instituție media locală, dar vrem să ne dezvoltăm. Considerăm că dacă am reușit să facem un produs în Sankt Petersburg, atunci vom putea face și în alte părți același lucru. De altfel, testăm toate ipotezele pe care le avem întâi de toate pe orașul nostru.  

Dar noi am înțeles că misiunea noastră constă în a ajuta oamenii din societate să se alăture altor persoane cu idei comune, aceleași viziuni și valori. Unii ar spune că pentru asta există site-urile cu anunțuri, dar conexiunea dintre oameni se poate face și prin media care oferă un conținut interesant unei părți din societate. Acolo ei ar putea să se întâlnească.

Atunci când adunăm fizic oamenii la diferite evenimente pe care le organizăm acumulăm și cei mai mulți bani. Acolo poți să instalezi, de exemplu, un banner cu compania-sponsor, pe care vizitatorii o vor memoriza pentru că ei o asociază cu publicația noastră. Acolo vin oameni care au interese comune și noi le oferim posibilitatea să se cunoască între ei. Avem șansa și noi să ne cunoaștem publicul. 

De asemenea, pot fi create rubrici cu diferite tematici. De exemplu, despre istoria orașului sau case vechi, despre organizații care salvează animalele, iubitorii de vinuri, cultură și altele. Trebuie să uniți oamenii cu idei comune și să aveți un mecanism pentru a organiza comunicarea între ei - un chat comun sau un grup secret pe Facebook.