You are here

Jurnaliști și experți media cer eliminarea obligației ca posturile radio și TV să organizeze dezbateri electorale doar în orele de prime-time

10 June 2020
959 reads
Mai mulți jurnaliști de televiziune și organizații de media solicită Parlamentului, prin intermediul unui proiect de lege, ajustarea Codului electoral astfel încât posturile de radio și TV să poată organiza dezbateri electorale și la alte ore decât cele de maximă audiență, așa cum prevăd normele actuale. În opinia autorilor, modificarea ar permite prezența candidaților în studiourile tuturor radiodifuzorilor fără a fi nevoiți să delege reprezentanți. 

În prezent, posturile de televiziunile și radio sunt obligate să organizeze și să difuzeze live dezbateri electorale între concurenți numai în orele de audiență maximă. Potrivit jurnaliștilor și experților media, acest lucru este adesea imposibil de realizat. 
 

Dacă ne uităm la numărul candidaților înscriși în cursa electorală și la cel al televiziunilor și posturilor de radio obligate să facă dezbateri vom descoperi că se întâmplă des că mai multe posturi trebuie să facă dezbateri la aceeași oră. (...) Candidații își trimit reprezentanți ca să participe la aceste dezbateri pentru că ei fizic nu au cum să meargă în zece locuri în același timp”, a argumentat jurnalista Lorena Bogza în cadrul unei dezbateri online la subiect, organizată de Asociația Presei Independente (API). 
Ludmila Topal de la postul de televiziune local Bas TV consideră că posturile private nu ar trebui să fie obligate în general să organizeze dezbateri electorale, decizia fiind lăsată la discreția managementului instituției. Printre argumente, jurnaliștii prezenți la discuție au invocat că unele posturi de radio sau TV nu dispun de studiouri potrivite, iar închirierea altor spații presupune costuri suplimentare pe care, de multe ori, nu și le pot permite. 

Expertul media Ion Bunduchi, unul dintre autorii proiectului de lege, a precizat că documentul prevede ca obligația de a organiza dezbaterile electorale să fie lăsată pe seama radiodifuzorilor generaliști și de știri, iar furnizorii de servicii media comunitari și tematici (posturi culturale, de sport, religioase etc.) să nu mai fie obligate să facă astfel de evenimente. „Exercițiul alegerilor este unul esențial pentru democrație și, cât mai suntem șubrezi la acest capitol, cred că (furnizorii de servicii media generaliști și de știri - n.r.) ar trebui să fie obligați să reflecte campania electorală pentru că de asta depinde viața noastră pentru următorii patru ani”, a precizat Ion Bunduchi.

Vasile State, cel de-al doilea autor al proiectului, a adăugat că se mai propune clasificarea tipurilor de programe electorale care apar în campanie, astfel încât radiodifuzorii să știe exact unde să încadreze un material de acest tip. „Să fie clar pentru toată lumea - și pentru candidați, și pentru televiziuni și radiouri - care sunt programele în care pot să apară candidații. Pentru că nu este bine când într-o campanie electorală un candidat apare la o emisiune de gătit bucate sau la una de sport”, a precizat State.

Parlamentarii care au participat la dezbatere le-au dat dreptate experților și jurnaliștilor. Vasile Năstase, vicepreședinele comisiei parlamentare pentru mass-media, a amintit în context că normele Comisiei de la Veneția permit schimbarea cadrului legal în domeniul electoral în pragul unor alegeri dacă acest lucru se face pentru îmbunătățirea lui. „Mie mi se pare că ceea propuneți tocmai vine să ajute la îmbunătățirea legislației electorale, astfel încât atât furnizorii de servicii media, cât și concurenții electorali să poată să promoveze aceste dezbateri în condiții normale”, a argumentat deputatul. 

Sursa foto: captură Protv.md

Citiți și: Proiect de lege: canalele muzicale, religioase, de sport și pentru copii ar putea fi scutite de obligația să organizeze dezbateri electorale