Ro
En
Рy
La început de aprilie, Liliana Botnariuc, reportera portalului Oameni și Kilometri, a stat de gardă 24 de ore alături de personalul Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău. Jurnalista și colegul său, fotograful Mihail Kalarașan, au fost printre primii care s-au aventurat și au publicat un reportaj din interiorul unei instituții medicale ce tratează persoane infectate cu nou coronavirus.
„De aceea, materialul nostru presupunea și o mare responsabilitate: să arătăm cât mai clar ce se întâmplă pe timp de pandemie în instituția unde ajung să fie tratați cei mai gravi bolnavi de Covid-19 din toată țara. Provocarea a fost să stăm acolo 24 de ore că să adunăm cât mai multă informație, explicații, fotografii și imagini video, împreună cu fotograful. El, apropo, a fost singurul care a acceptat să se expună riscului, să meargă și să filmeze. Alții au refuzat”, comentează Liliana Botnariuc.
Liliana Botnariuc, în zona sigură la Urgență (stânga) și
MUNCA JURNALIȘTILOR VERSUS EFORTUL MEDICILOR
Ea mărturisește că toată perioada petrecută în spital pentru a realiza reportajul a fost o provocare: „Să fim acolo, să filmăm în izolator - acolo unde erau duși pacienții suspecți de Covid-19 -, să discutăm cu medicii infectați în saloane, să filmăm lucrători de pe ambulanță cărând un pacient de vreo 100 de kg pe scări pentru că targa era stricată, iar rampa din partea respectivă a blocului era construită la un unghi incomod pentru ei. La ceva timp după publicarea materialului am văzut că cineva a mers acolo noaptea și a făcut o rampă mai potrivită, din propriile resurse”.
Una dintre multiplele imagini care i s-a întipărit a fost despre doi soți internați. „O doctoriță de urgență, infectată la locul de muncă, se afla într-un salon, iar peste perete - soțul ei. Că să se vadă, scoteau capurile pe geamuri și discutau câteva minute”, își amintește Liliana.
Totuși, jurnalista constată că dificultățile cu care s-a confruntat echipa sa sunt „nesemnificative comparativ cu munca lucrătorilor medicali care trebuie sa reziste în combinezoane, măști și ochelari, în ture de câte patru ore, fără să bea apă sau să meargă la toaletă”. „Ei se dezinfectează din cap până în picioare de fiecare dată când ies din izolator și inspiră această soluție care îți dă senzația de usturime în nas. Tot ei sunt cei care rămân cu semne pe față, sunt nedormiți și nemâncați”, explică reportera.
„AM VRUT SĂ TREZIM PUȚINĂ EMPATIE”
În preajma zilei lucrătorului medical, marcată anual în cea de-a treia duminică a lunii iunie, și jurnalistele Aliona Ciurcă și Ecaterina Alexandr, de la Ziarul de Gardă, au mers la două instituții medicale din Capitală – Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 și Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail”. Și la unul, și la altul, secțiile destinate pacienților cu Covid-19 sunt pline, precizează Aliona, care a mers în teren mânată de dorința să arate oamenilor cum, de fapt, se lucrează în spitale.
Aliona Ciurcă (în planul doi) și Ecaterina Alexandr ( în față) la Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail”. Sursa foto: Ecaterina Alexandr
„Am urmărit cu toții, în această perioadă, fake news-uri sau afirmații precum că, vedeți voi, «noi toți transpirăm», cu ideea că ceea ce fac medicii nu ar fi mare lucru. Dincolo de orice dispută nouă sau veche din societate, am vrut să trezim puțină empatie și poate să convingem cel puțin câțiva oameni să respecte regulile despre care tot vorbesc specialiștii. Noi am stat doar câteva ore în echipamentul în care medicii lucrează zi de zi și, credeți-mă, nu am vrea să fim în locul lor”, mărturisește jurnalista.
Aliona Ciurcă, cu echipament special și fără. Colaj. Sursa foto: Ecaterina Alexandr
Ceea ce i-a rămas în memorie este Secția de reanimare, cu toți pacienții de acolo: oameni întorși pe burtă, asistați de aparataj specializat, despre care medicii nu știu cât vor mai rezista. „O altă imagine care ne-a marcat ar fi și ochii unui medic care aproape au dat în lacrimi când spunea că nu și-a văzut de mai bine de trei luni familia”, și-a mai amintit reportera ZdG.
„AM VRUT SĂ DISTRUG MITUL CĂ ACEST VIRUS NU EXISTĂ”
Echipa Pro TV Chișinău a decis să meargă în Secția de chirurgie cardiovasculară a Institutului de Medicină Urgentă pe 12 mai, de Ziua internațională a asistenților medicali.
„Am vrut să le arăt celor de acasă atmosfera din secțiile în care se tratează cei infectați și să distrug mitul că acest virus nu există”, spune reportera Pro TV Chișinău Francesca Gindea, adăugând că nu i-a fost greu să ia decizia de a merge în epicentru: era conștientă că trebuia să fie prudentă pentru că „acolo, orice mișcare făcută incorect mă putea duce pe patul de spital”.
Echipa Pro TV Chișinău, alături de lucrătorii medicali. Sursa foto: Francesca Gindea.
„După o oră de filmări, am rămas cu urme din cauza ochelarilor de protecție, iar costumele sunt sufocante și incomode din cauza mărimilor mari, dar și din cauză că sunt îmbrăcate în câteva straturi - câte două perechi de mănuși, două măști, două perechi de bahile”, susține jurnalista căreia dezechiparea i s-a părut „cel mai responsabil și cel mai lung proces”.
A cutremurat-o povestea unei asistente medicale care nu-și văzuse familia de două luni. „Cu lacrimi în ochi, ea mi-a povestit că a ales să se izoleze pentru a nu supune pe nimeni riscului. Tot ea mi-a spus despre pacienții pe care i-a îngrijit, iar în cele din urmă unii dintre ei au fost răpuși de coronavirus, și că e dureros să vezi cum boala se răspândește, iar secțiile devin tot mai pline”, își mai amintește Francesca Gindea.
FOTOGRAF, DESPRE FILMĂRI: VEDEAM CA PRIN CEAȚĂ
Colega Alionei Ciurcă, fotografa Ecaterina Elexandr de la ZdG, spune că cel mai dificil i-a fost să „suporte” echipamentul de protecție în timp ce trebuia să filmeze și să fotografieze. „Un combinezon care îți creează impresia că ești într-un sac din peliculă, apoi masca pentru față care este destul de groasă și e foarte dificil să respiri prin ea, după care viziera care chiar din momentul în care mi-am pus-o pe față a și transpirat - vedeam ca prin ceață, aveam un spațiu de vizibilitate clară doar spre margini. Când respiram, aerul fierbinte mi se ridica spre ochi și frunte, în rezultat - fruntea și viziera transpirate, iar ochii aproape înlăcrimați”, își amintește fotoreportera.
Ecaterina Elexandr cu echipament. Sursa foto: E. Alexandr
La ieșire din secție, atunci când credea că se vor termina „chinurile”, o aștepta „cea mai neplăcută procedură”: dezinfectarea din cap până în picioare, cu un pulverizator cu soluție pe bază de alcool. „Atunci m-am simțit cel mai rău, mă frigeau ochi și nasul pentru că ceea ce respiram nu mai era oxigen, dar soluție dezinfectantă”, adaugă Ecaterina Alexandr.
Ecaterina, după „dezinfectare”. Sursa foto: E. Alexandr
I-a rămas puternic întipărită imaginea unui bătrân din secția de reanimare. „O scenă desprinsă parcă dintr-un film fantastic: era unicul pat din secție peste care ajungeau razele soarelui și el era unicul pacient care avea ochii deschiși, privind spre geam, înconjurat de tuburi, cabluri, perfuzii, cu plămânii atât de afectați încât a fost nevoie de conectarea la aparatul respirator care, la anumite intervale, provoca un țiuit strident”, mai evocă fotografa.
CEL MAI COMPLICAT E SĂ-ȚI „DECONECTEZI” EMPATIA
Fotograful Mihail Kalarașan afirmă că cel mai complicat, atunci când te afli în epicentrul unor evenimente critice, este să-ți „deconectezi empatia” în raport cu medicii epuizați și pacienții în stare gravă. „Trebuie să-ți reamintești că tu, fiind cu o cameră în mâini, nu îi poți ajuta cu nimic. De aceea, emoțiile sunt de prisos. Dimpotrivă, trebuie să rămâi calm și să abordezi totul cu sânge rece pentru a-ți face munca cât mai eficient”, a explicat Mihail.
Fotograful consideră că dacă persoanele sceptice vor vedea rodul muncii jurnaliștilor, poate vor dispărea și îndoielile, iar oamenii vor fi mai precauți. „După filmări, analizez ceea ce am văzut, o analiză din perspectivă emoțională mai degrabă. Îmi aduc aminte fețe, situații. Toate îmi rămân ca o piatră pe suflet și cu asta sunt nevoit să adorm. Nu e pentru prima oară când lucrez în Urgență și așa se întâmplă de fiecare dată”, subliniază Mihail.
El consideră că în situații excepționale jurnaliștii sunt ca și serviciile de Urgență, Armată sau Poliție. „Necunoașterea provoacă frică și panică, iar sarcina noastră este să nu jucăm cu emoții, să nu dramatizăm pentru a câștiga bile - sarcina noastră este să transmitem informații veridice și obiective publicului. Odată ce am ales meseria și ne-am asumat toată responsabilitatea față de cititori sau telespectatori, suntem obligați să ne eliberăm de frică și să mergem acolo unde ceilalți nu doresc să ajungă. E parte din profesie”, conchide fotograful.
