04 August 2020
1130 reads
Providerul StarNet susține că va ataca în instanța de judecată decizia Consiliului Concurenței prin care compania a fost acuzată de abuz de poziție dominantă și amendată cu peste 2,2 milioane de lei, considerând-o drept „ilegală și neîntemeiată”.
Într-un comunicat de presă, administrația companiei susține că atât amenda, cât și acuzațiile de deținere a unei poziții dominante „sunt nejustificate, având în vedere faptul că pe piața comunicațiilor electronice există concurență efectivă, iar concurenții StarNet dispun de putere economică și tehnologică, rețele de distribuție și vânzări bine dezvoltate”.
Reprezentanții StarNet menționează că sancțiunea a fost aplicată în plină criză economică cauzată de pandemie, atunci când antreprenorii locali „ar trebui sprijiniți de instituțiile statului, dar nu hărțuiți de acestea”.
„Mai mult de atât, hotărârea încalcă numeroase drepturi garantate de către Constituția Republicii Moldova și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la apărare, dreptul de a cunoaște învinuirea, de a prezenta probe ș.a.). Acest fapt impune contestarea deciziei dubioase în instanța de judecată, pentru revendicarea drepturilor ce au fost grav lezate”, se mai spune în comunicatul de presă.
Media Azi a scris anterior că, pe 16 iulie, Consiliul Concurenței a amendat cu peste 2,2 milioane de lei companiile afiliate StarNet Soluții și TV BOX pentru că ar fi abuzat de poziție dominantă pe piața retransmisiei programelor TV în sectorul Buiucani din Chișinău, în perioada 2014-2018. Decizia a fost luată în urma plângerii depuse de furnizorul de televiziune analogică prin cablu Centrul Tehnic Comercial Alfa (CTC Alfa). Consiliul a constatat că „pe o perioadă de aproximativ 2 ani și 9 luni, StarNet Soluții/TV BOX a suportat deliberat pierderi pentru a-și consolida poziția pe piața serviciilor de acces la Internet în orașul Chișinău, însă cu efecte asupra concurenței pe piața serviciilor TV”.

Potrivit raportului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, în primul trimestru al anului 2020, cea mai mare cotă pe piața abonaților la serviciile TV contra plată a fost deţinută de TV BOX – 34%, urmată de Moldtelecom, cu 21%, și Orange Moldova cu 14%.
Pentru aceeași perioadă, cota de piaţă a operatorilor de Internet în bandă largă la puncte fixe, în funcţie de veniturile obţinute, a fost următoarea:.Moldtelecom – 62%,. StarNet Soluții– 21%, iar Orange Moldova – 7%.Sursa foto: StarNet