Traumă inițială
Termenul de „traumă primară” se referă la persoanele care au fost direct afectate de o situație stresantă - fie au trecut prin ea nemijlocit, fie au fost martorii acesteia. Să relateze unui jurnalist despre trauma de care au suferit le poate face acestor persoane rău sau, dimpotrivă, poate avea un efect terapeutic. În mare parte, anume de jurnaliști depinde ce consecințe va avea interviul pe care-l realizează. În asemenea cazuri, reporterul, precum un medic, ar trebui să se conducă de principiul „să nu fac mai rău”.
Un lucru important de care ar trebui să țină cont jurnaliștii este să vadă dacă victima e gata să vorbească și în ce măsură poate să-și controleze starea emoțională. Totodată, permisiunea persoanei ca să fie intervievată este esențială. De exemplu, puteți să întrebați: „Ați dori să-mi spuneți despre acest lucru acum?”. Un eventual refuz trebuie acceptat și respectat. Puteți să le propuneți o altă întâlnire, într-o altă zi, pentru a discuta subiectul. Dacă persoana nu este gata pentru dialog, ea nu va putea să expună povestea în toată complexitatea ei și veți obține doar informații fragmentare.
Parametrii interviului
Dacă persoana a căzut de acord să vă vorbească, atunci trebuie să-i precizați parametrii interviului sau, altfel spus, detalii tehnice. Aici se include timpul alocat pentru conversație („Aș dori să vorbesc câteva minute cu dvs” sau „Vreau să vă adresez câteva întrebări”). Conveniți, prin urmare, asupra timpului aproximativ acordat interviului. Dacă va trebui să plecați curând, precizarea îl va ajuta pe intervievat să nu se simtă abandonat. Dacă persoana este extrem de emoționată sau în pragul unei crize nervoase și se simte inconfortabil, o puteți întreba dacă ar prefera să mergeți într-un loc mai retras. Dacă și alți jurnaliști s-au adunat în jurul vostru și ați pierdut controlul asupra desfășurării interviului, gândiți-vă la cum ați putea să reduceți starea de anxietate a persoanei intervievate. Nu este exclus să-i propuneți să întrerupeți discuția.
Gesturile și tonalitatea vocii
Sunt foarte importante gesturile dumneavoastră și tonalitatea vocii. În creierul persoanei care a suferit recent o traumă, rolurile cognitive și emoționale ale creierului se schimbă - zonele emoționale avansează, în timp ce rolul celor cognitive (responsabile de procesarea logică a informațiilor) scade. Persoanei traumatizate probabil o să-i fie foarte dificil să înțeleagă ce îi spuneți și, de multe ori, vă va ruga să repetați întrebările sau, dacă va fi un interviu detaliat, chiar să le notați. Ea va uita multe lucruri din ceea ce o să îi spuneți, dar își va aminti cum ați spus-o. Demonstrați compasiune, nu detașare. Cu toate acestea, încercați să vă controlați propriile emoții. Compasiunea nu constă în a vă atașa emoțiilor celuilalt, ci să-l înțelegeți și să-l susțineți. Nu vă așteptați la nicio reacție - pentru diferite persoane, consecințele traumei se manifestă diferit: de la o reacție stoică și amorțită până la isterie. Nu faceți concluzii pe marginea stării unei persoane reieșind doar din reacția ei.
Poziție corectă
Mențineți o poziție deschisă și transmiteți interlocutorului semnale de empatie. Dacă interviul se prognozează a fi unul lung, puteți să vă așezați lângă persoana intervievată. Unii consideră că, uneori, este mai bine să nu priviți interlocutorul în ochi, ci să fixați privirea într-un punct abstract de pe podea sau perete. Ca și cum „priviți lucrurile din punctul lui de vedere”. O ușoară înclinare înspre interlocutor arată deschidere din partea dumneavoastră. Brațele sau picioarele încrucișate pot fi interpretate drept o atitudine ostilă. Nu vă mirați dacă o să vă simțiți inconfortabil – este un lucru firesc.
Lacrimile
Dacă persoana intervievată plânge, acest lucru nu este neapărat unul rău. Dacă ea nu se simte confortabil într-un loc public, încercați să mergeți într-o zonă mai retrasă. Purtați întotdeauna șervețele cu dumneavoastră și propuneți-le de fiecare dată pentru a demonstra empatie. Uneori, și atingerile prietenoase sunt de folos. Mai mult, puteți să le explicați importanța momentului. De exemplu: „Știu că vă doare să vorbiți despre asta, dar oamenii trebuie să știe aceste detalii pentru că...”. Trebuie să aveți un argument solid din start, să-i explicați clar de ce oamenii trebui să știe despre acest caz.
Întrebări
Evitați să adresați întrebări sensibile. De exemplu, „Ce simțiți?” ar putea fi înlocuit cu „Ce credeți că ar trebui să știe lumea despre cele întâmplate?”. Nu spuneți: „Eu știu ce simțiți” pentru că nu o știți. În calitate de jurnalist, aveți sarcina să ajutați persoana să relateze propria experiență și, ascultând-o atent, să o înțelegeți. Evitați comentariile standard, cum ar fi „Putea să fie și mai rău”, „Ați avut noroc!”, „Totul o să fie bine”. Frazele respective pot fi înlocuite cu expresia „Acum sunteți în siguranță”. Pe de altă parte, dacă oamenii demonstrativ neagă ceva – nu polemizați cu ei. Negarea este o fază firească și benefică a durerii.
Cum finalizați interviul
Arătați susținere. În măsura posibilităților, după finalizarea interviului, întindeți mâna și mulțumiți persoanei cu vorbe de încurajare. În cazul în care interviul a fost lung, puteți să reveniți peste o săptămână cu un apel și să vă interesați de situația intervievatului. Uneori, oamenii consideră că cineva atentează la viața lor privată și vor fi supărați, chiar dacă nu îi veți atinge în vreun fel. Este o consecință a experienței de care au avut ei parte, nu o reacție împotriva dumneavoastră. Ascultați-vă conștiința și, dacă e curată, mergeți mai departe.
Câteva sfaturi ale unui jurnalist practician:
Prezentați-vă clar și spuneți că sunteți jurnalist. Lăsați datele de contact.
În ziua următoare după discuție, luați legătura cu intervievatul și asigurați-vă că permite publicarea interviului. Asigurați-vă, în același timp, că ați scris toate detaliile corect (nume, date – etc).
Ascultați atent și fiți prezenți.
În măsura posibilităților, puteți să apelați la ajutorul unui psihiatru voluntar pentru interviu, oferindu-i posibilitatea să pună el/ea întrebările, iar dumneavoastră doar să le notați.