You are here

Elegie scrisă pe margini de ședințe

23 September 2020
950 reads
Ion Bunduchi, 
director executiv
Asociația Presei Electronice (APEL)

 
Despre ședințe publice ale Consiliului Audiovizualului (CA) este scriitura. Scurt pe doi: ar putea fi cu mai puțină risipă de timp și cuvinte. Este un enunț și, să nu fie deșert, să-l umplem cu ce ne par argumente.
 
Agendă și variațiuni
 
În ședință, CA urma să propună completări la proiectul Regulamentului CEC de reflectare a alegerilor prezidențiale. La puținele propuneri, președintele a vrut să afle dacă mai sunt. Zadarnic. Un nou membru a invocat scurtimea de timp dată de CEC, iar alt nou membru a constatat că documentul trebuie supus expertizei juridice. Nici CEC, nici președintele CA nu așteptau opinii sau constatări - ele irosesc timp și nu devin propuneri. Dar propunerile erau oportune, bunăoară, la punctul 26, sau 48, sau 50 din proiect, ca să fie respectate cele trei pachete de drepturi corelate:
- dreptul electoratului de a face alegerea bazată pe caracterul complet al informațiilor;
- dreptul candidaților de a comunica alegătorilor programele lor;
- dreptul presei de a furniza mesaje pe probleme de interes public, precum și de a-și exprima punctul de vedere.

N-a fost să fie, în schimb s-a găsit timp pentru regrete că vechea lege audiovizuală îi permitea CA să elaboreze o concepție de reflectare a  alegerilor de către radiodifuzori, iar noua lege – nu, și că acum este doar Regulamentul CEC-ului. Dacă legea veche era bună, de ce nu a  asigurat reflectarea adecvată a alegerilor?! Și ce dă ședinței nostalgia după vechea lege?!
 
Anterior, CA elabora o concepție, o transmitea la CEC, iar CEC adopta un Regulament pentru toate mijloacele de informare în masă. CEC,  cam de fiecare dată, opera modificări în concepția CA, unele – diferite de ceea ce scria CA. Astfel, posturile radio și televiziunile trebuiau să  urmeze prevederile din două documente. Și când vreo prevedere din concepție contravenea celei din Regulament, radiourile și televiziunile  ghiceau toată perioada electorală ce document trebuie respectat. Când se încurcau de-a binelea, telefonau la CA și la CEC. CA insista pe  concepție, CEC – pe Regulament. Era bine cu legea veche! Și dacă n-o putem întoarce, măcar să vorbim de ea. Dacă și CA, și CEC au mare  grijă pentru cum va arăta mass-media în alegeri, de ce nu au procedat ca doi buni vecini – să treacă pârleazul unul la celălalt și, la o clacă, să scrie ce au de scris. Interzice cumva legea?!
 
Legile, că-s vechi ori noi, funcționează prin oameni. Legile, cât sunt legi, trebuie urmate, nu discutate sau interpretate, iar ce nu convine, să fie spus tare celor care fac legi sau care le interpretează. Că veni vorba, cine a interpretat legea că furnizorul public are dreptul să difuzeze publicitate electorală contra plată? Parlamentul sau, poate, Curtea Constituțională? Ori la noi au acest drept și alte entități? Se vede că au, de rând ce mai marii de la Teleradio-Moldova zic că „și-au cerut voie” de la CEC și CA...
 
Agendă și digresiuni
 
Agenda lungă CA a mai lungit-o cu revoltă generală și aproape sinceră față de câte localități sunt iluminate de un partid și față de cât de masiv reflectă asta televiziunile. Revolta generală naște soluția concretă - trebuie de făcut ceva! Ca-n film: țara-i în război, regele cere statului-major soluții și acesta i-o dă - trebuie de făcut ceva.
 
Să domolim revoltele și, la rece, să chibzuim. De ce ne plac loteriile care împlinesc visurile la atâția oameni și nu ne place iluminatul stradal adus de un partid la atâția oameni? Sunt două acțiuni identice – ambele cultivă psihologia săracului, că para mălăiață nu trebuie s-o crești singur, ea singură cade în gura lui Nătăfleață. Loteria și partidul sfințesc locul, nu omul! Doar că loteria-i bună, iar partidul – rău. Ceva nu se leagă. Loteria ia bani, legal, de la mulți și-i dă la puțini. Dacă la fel procedează și partidul, dar ilegal, s-o spună alții, în ședințe de judecată, nu ale CA. Pentru că niciun membru CA nu poate spune de ce toate promisiunile politice gârlă din ecrane sunt benefice, iar iluminatul politico-stradal – malefic?! Nu-i vorbă, unor partide politice ar putea să le placă pledoariile împotriva conținuturilor editoriale sau comercial-politice despre inițiativele Partidului Șor. Și dacă miza-s pledoariile, e una, iar dacă miza-i interzicerea conținuturilor editoriale sau comercial-politice despre inițiativele unui singur partid, e cu totul altceva. Cât n-a anulat nimeni libertatea opiniei și cea de exprimare, că-i a cetățeanului de rând, a partidului sau a presei, orice interdicție de acest gen trebuie să treacă triplul test:
 
- interdicția este stabilită prin lege, adică trebuie să fi existat anterior în dreptul național sau internațional obligatoriu;
- interdicția servește unui scop legitim, adică unuia dintre scopurile cuprinse în articolul 19, alineatul (3) din Convenția internațională privind drepturile civile și politice;
- interdicția este necesară într-o societate democratică și limitarea dreptului nu încalcă esența dreptului limitat.
 
Să ne punem de acord: o atare interdicție ar pica testul. A răspunde criticilor politice prin interdicții de conținuturi politice echivalează cu încălcarea legislației naționale și internaționale în materie de libertate de exprimare. Acest lucru, în comparație cu inițiativele politice de la ecrane, ar fi cu adevărat grav.
 
CA merită critică nu pentru că nu-i pompier în alegeri, ci pentru că nu și-a pregătit de cu vreme sanie sau car. Noua legislație obligă CA să dezvolte domeniul în conformitate cu legislația națională și cu bunele practici internaționale. Trimiterea la această prevedere legală dă totul de ce are nevoie CA pentru a face ordine în toate conținuturile audiovizuale.
 
Mit și demitizare
 
În toată lumea, în alegeri persistă două segmente putrede: finanțarea partidelor și acoperirea mediatică a alegerilor. Treaba cu banii e de înțeles – partidul cheltuie mai mult decât arată, deci, merită biciuit. Nu-i de înțeles treaba cu acoperirea mediatică a alegerilor. Dacă ne revoltăm că un partid apare la ecran mai des ca altul, când toate trebuie să apară la fel de des, măsurăm desimea și împăcăm revolta. Esența e-n altă parte însă. Experiența de la noi și de la alții arată clar că acoperirea mediatică nu-i decisivă pentru rezultatele scrutinului. E importantă, nu și decisivă. Să ne amintim: candidatul la președinție Lucinschi a avut o acoperire mediatică mai redusă decât candidatul Snegur. Președinte a devenit Lucinschi. Între mulții candidați de atunci, unii avuseseră acoperire mediatică mai mare decât aceștia, fără să ajungă măcar în turul al doilea. La fel s-a întâmplat în câteva rânduri la bătălia pentru fotoliul de primar general în Capitală. La fel se întâmplă și-n România, și-n Ucraina, și-n Bulgaria. În Marea Britanie, mass-media, în majoritate, simpatizează conservatorii și, dacă ar fi decisivă, laburiștii n-ar mai ajunge la putere. Dar tocmai conservatori așteaptă uneori ani buni și lungi ca să intre în parlament. E suficient pentru a domoli revoltele în dricul alegerilor?
 
Paralele
 
Cea mai liberă presă din lume e-n Norvegia, Finlanda, Danemarca, Suedia. Cele mai libere alegeri din lume sunt în Norvegia, Finlanda, Danemarca, Suedia. Legislația electorală a Danemarcei nu conține nicio referință la reguli de desfășurare a agitației electorale, decât interdicția de a lipi pe secțiile de votare afișe electorale, iar pentru membrii secțiilor de votare – interdicția de a purta insigne sau haine în culorile vreunui partid. Legislația Suediei și Norvegiei nu interzice agitația electorală nici în ziua alegerilor, chiar în preajma secțiilor de votare. Dacă și sunt anumite norme de reflectare a alegerilor, acestea-s elaborate și urmate de însăși mass-media.
Se știe: presa liberă poate fi de bună sau de proastă calitate. Presa ne-liberă poate fi doar de proastă calitate.
 
Ceva la trebuie de făcut ceva”
 
În Franța, agitația electorală (mai exact ar fi propaganda politică) contra plată este interzisă în ultimele șase luni până la ziua alegerilor. Dacă președintele în exercițiu devine candidat pentru un nou mandat, are interdicția de a apărea în spoturile publicitare cu imagini de la locul de lucru, din Palatul Élysée, sau cu imagini de la întâlnirile oficiale pe care le are la Palat. În Belgia, agitația electorală este interzisă în ultimele patru luni. În Israel, agitația electorală este permisă în ultimele 150 de zile, dar interzisă în ultimele 30 de zile până la data scrutinului. În Muntenegru, pe toată durata alegerilor sunt interzise programele audiovizuale cu participarea demnitarilor sau despre activitatea acestora. Asemenea norme îngrădesc pofta, în primul rând, a celor de la guvernare, să utilizeze tot ce li se poate lor, nu și celorlalți, ca să ajungă la ochii și urechile votanților.
 
Vis
 
Ca-n Franța, 6 luni până la alegeri, televiziunile nu pun pe ecran politicieni. Și nici propagandă politică. Iar dacă pun, o prindem că avem probe, preluate din legea Kârgâzstanului:
 
1) apeluri de a vota pentru sau împotriva vreunui candidat;
2) exprimarea preferinței pentru vreun candidat;
3) descrierea consecințelor dacă-i ales un candidat ori altul;
4) informații despre acțiunile vreunui candidat care n-au legătură cu profesia ori atribuțiile lui oficiale.
 
Dacă nu ajung probe, mai preluăm două, din legea Rusiei:
- predomină informațiile despre un anumit candidat, combinate cu comentarii pozitive sau negative;
- informațiile dau imagine pozitivă sau negativă candidatului.
 
Dar, zice legea rusă, proba care pune pecete de propagandă politică pe fruntea pretinsului conținut mediatic este apariția repetată a acestuia la ecranul aceleiași televiziuni. Mură-n gură! Poate mura ajunge-n vreo lege? Puțin probabil. Cum pot legiuitorii să interzică propriilor televiziuni să-i arate?! Poate mura ajunge-n vreun regulament? Da. În cel al conținuturilor audiovizuale. Dar, poate, la vreo ședință a CA de după alegeri. Și, poate, schimbăm elegia-n elogiu.