Al doilea raport de monitorizare a prestației furnizorilor de servicii media în campanie va fi audiat pe 10 noiembrie. „Bineînțeles că, după ce am atenționat posturile TV doar verbal - fapt pentru care ne-am atras critici, dar eram conștienți de faptul că o să ne atragem critici - o să vedeți că atitudinea Consiliului Audiovizualului va fi mai dură. Nu știu dacă va fi pe potriva așteptărilor, însă noi o să fim consecvenți. După ce am avertizat verbal posturile de televiziune, a venit timpul să contabilizăm derogările și să trecem la sancțiuni mult mai severe”, a declarat Dragoș Vicol pentru Media Azi.
Solicitat să comenteze constatările misiunilor ENEMO și OSCE, care au atenționat printre altele că publicarea rapoartelor o dată la două săptămâni este ineficientă, Vicol a precizat că termenul este stabilit de legislație.
„Opinia instituțională a noastră este că, pe de o parte, cadrul legal stipulează acest termen de 14 zile, conform Codului electoral, prin care suntem obligați să prezentăm acest raport. Pe de altă parte, eu sunt de acord cu viziunile unor reprezentanți ai societății civile care menționează că acesta este termenul maxim, iar CA poate face rapoarte și cu o frecvență mai rapidă. Însă, viziunea CA este că perioada de 14 zile este relevantă, ținând cont de faptul că se observă foarte bine dacă posturile de televiziune reușesc să intre în legalitate, în sensul în care aceste abateri sunt pasagere, oarecum cu caracter accidental sau, totuși, ei persistă în această greșeală. Din cauza aceasta, 14 zile sunt o perioadă în care vom putea să ne dăm seama, cu lux de amănunte, despre o anumită tendință. Iată din ce cauză noi nu ne grăbim ca aceste rapoarte să aibă o cadență foarte avansată și considerăm că cele 14 zile sunt tocmai relevante pentru conturarea unui tablou adecvat”, a explicat Dragoș Vicol.
După primul tur, două misiuni internaționale de observare, ENEMO și OSCE, au criticat reacția CA la încălcările identificate în urma monitorizării furnizorilor de servicii media în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Membrii CA au considerat că activitatea acestora se încadrează „în limitele normalității”. Pe 23 octombrie, autoritatea a decis doar să atenționeze verbal posturile vizate, după examinarea primului raport de monitorizare.