You are here

Caricatura Media Azi: Pentru sănătatea libertății de exprimare, să purtăm măștile potrivite!

10 December 2020
1716 reads
Libertatea de exprimare a fost pusă la încercare și în acest an marcat de pandemie. Odată cu îndemnul adresat cetățenilor de a purta mască, autoritățile au căutat „remedii” și pentru jurnaliști, mai exact pentru insistența cu care abordează probleme importante din societate.

De la dorința de a cenzura felul în care posturile TV și radio informează despre Covid-19, la amendarea unora dintre ele pentru intervențiile moderatorilor în timpul talk-show-urilor, bruscarea reprezentanților mass-media în timpul unor evenimente de interes public sau atacarea în instanță a unor redacții pentru materialele publicate, toate ne arată că riscurile de a fi exagerat cu metodele de „protecție” împotriva mass-media persistă.

Dragi jurnaliști, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, vă îndemnăm să purtați măștile potrivite astfel ca libertatea de exprimare să triumfe!

Vedeți și: Caricatura Media Azi: Regizorul invizibil din Parlament cenzurează bătăile dintre deputați