You are here

Nivelul sunetului publicității față de cel al altor programe difuzate la TV, în vizorul CA

08 June 2021
865 reads
Consiliul Audiovizualului (CA) a început să monitorizeze diferențele de sunet între programele difuzate la TV și calupurile de publicitate - o problemă mai veche sesizată de telespectatori. Nouă posturi de televiziune se numără printre primii furnizori de servicii media monitorizați de CA la capitolul uniformizării nivelului tăriei sonore în serviciile de programe audiovizuale.
 
Primele canale supuse monitorizării sunt Moldova 1, Primul în Moldova, Prime, TV8, TVR Moldova, NTV Moldova, Publika TV, Agro TV Moldova și Jurnal TV. 

Potrivit Consiliului, acestea sunt parte a listei serviciilor media audiovizuale „must carry”, adică furnizori a căror retransmisiune este obligatorie pentru distribuitorii de servicii media. Legea obligă posturile de televiziune și radio să uniformizeze nivelul sunetului programelor audiovizuale cu cel utilizat în cazul difuzării reclamelor.
 
Fostul șef al CA, Dragoș Vicol, menționa că autoritatea a fost sesizată de mai multe ori cu privire la diferențele sonore între calupurile de publicitate care se auzeau mai tare în comparație cu celelalte programe difuzate la TV. „Au fost mulți deputați care ne spuneau și care invocau anumite argumente. Seara se uită la televizor cu nepoții sau copii și în momentul în care apare publicitatea - sunetul brusc crește”, amintea Vicol.

Potrivit lui, responsabili din cadrul CA au avut deplasări în Portugalia cu privire la preluarea bunelor practicilor și au comunicat cu specialiști din domeniu din România și mediul academic din cadrul Universității Tehnice în privința monitorizării sunetului la TV și radio. „Vreau să vă spun că lucrul acesta [monitorizarea sunetului - n.r.] este mult mai important decât monitorizarea unei campanii electorale, fiindcă o campanie electorală vine și se duce și, până la urmă, tot ceea ce se face poartă un caracter pregnant politicianist, dar aici într-adevăr este vorba de interesul major al celor care urmăresc radio și televiziune”, a subliniat Dragoș Vicol.

Potrivit Metodologiei de monitorizare a nivelului tăriei sonore în serviciile de programe audiovizuale, posturile TV sunt obligate să stabilească nivelul tăriei sonore în serviciile de programe la o valoare de -23 LUFS (Loudness Units relativ la Full Scale), unitate de măsură a tăriei sonore, acesta fiind și nivelul-țintă. Deviaţia permisă de la nivelul-ţintă va trebui, în general, să nu depăşească ±0.5 LU, iar în serviciile de programe difuzate în direct este de ±1 LU.

Analiza semnalului audio se realizează în două etape. Inițial se face separarea serviciului de programe (se extrage programul/emisiunea, publicitatea, teleshoppingul, publicitatea electorală, publicitatea de autopromovare și se creează blocuri separate pentru fiecare element audiovizual), iar ulterior se măsoară tăria sonoră pentru fiecare element separat.

Sursa foto:m.bk55.ru