You are here

CA va prelungi concursul pentru selectarea unui membru al Consiliului de Supraveghere al Teleradio-Moldova

25 August 2021
1483 reads
Consiliul Audiovizualului (CA) a anunțat că, pe 23 august, a expirat termenul de depunere a dosarelor la concursul pentru ocuparea unei funcții vacante de membru al Consiliului de Supraveghere al Teleradio-Moldova (CS TRM). În competiție s-a înscris o singură persoană. 
 
Potrivit CA, în cadrul concursului urmează a fi selectat un reprezentant al unei unități administrativ-teritoriale, alta decât municipiul Chișinău, pentru un mandat de șase ani. Consiliul susține că la concursul anunțat anterior s-a înregistrat doar o singură persoană – Iulia Dimitroglo. Din această cauză, în cadrul unei viitoare ședințe publice, termenul pentru depunerea dosarelor va fi prelungit. 
 
Și concursurile precedente de ocupare a funcției de membru al CS au fost prelungite de câteva ori pentru că nu au fost depuse suficiente dosare, iar unii candidați nici nu s-au prezentat la interviu. Ultima dată, CA l-a desemnat pe muzicianul din Bălți Ian Mihailevschi drept câștigător pentru ocuparea funcției vacante de membru al CS TRM, devenind ce de-al optulea membru al Consiliului.

Consiliul de supraveghere al TRM trebuie să fie constituit din nouă membri, personalităţi publice cu calificări profesionale în domeniile jurnalismului, dreptului, relaţiilor cu publicul, relaţiilor internaţionale, culturii, cinematografiei, gestiunii financiare şi gestiunii întreprinderii comerciale, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, activităţii academice, mass-mediei, ingineriei. În componenţa CS TRM sunt desemnaţi cel puţin trei reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale, altele decât municipiul Chişinău.

Citiți și: Cine sunt noii membri ai Consiliului de Supraveghere și ce planuri au pentru Teleradio-Moldova