You are here

​CA a anunțat un nou concurs pentru ocuparea a două fotolii vacante la Consiliul de Supraveghere al TRM

25 October 2021
850 reads
Consiliul Audiovizualului (CA) a anunțat un nou concurs pentru ocuparea a două funcții vacante de membru al Consiliului de Supraveghere al furnizorului public național de servicii media Teleradio-Moldova (CS). Decizia a fost luată în condițiile în care Parlamentul a votat un proiect de lege în prima lectură care prevede ca mandatul actualilor membri ai CS, al directorului general și adjuncților TRM să înceteze de drept la data intrării în vigoare a inițiativei.

La ședința din 22 octombrie, CA a anunțat că în cadrul concursului urmează a fi selectați doi membri ai CS, dintre care un reprezentant al unei unități administrativ-teritoriale, alta decât municipiul Chișinău, pentru un mandat de șase ani. Reprezentanții CA au precizat că concursurile anterioare pentru ocuparea fotoliilor vacante pentru membru din afara Capitalei a eșuat, iar între timp expiră mandatul membrei CS Larisa Călugăru (7 decembrie 2021).

Președinta CA, Ala Ursu-Antoci, a precizat că autoritatea trebuie să respecte procedura, chiar dacă Legislativul a votat în prima lectură proiectul de lege privind posibila revocare a actualilor membri ai CS. „Când va fi votat în lectura a doua, atunci vom suspenda concursul”, a explicat Ala Ursu-Antoci. 

Potrivit legii, Consiliul de Supraveghere e constituit din nouă membri, dintre care cel puțin trei sunt reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale din afara municipiul Chişinău. Noul proiect de lege prevede reducerea numărului la șapte. Mai mult, proiectul prevede ca viitorul Consiliu de supraveghere și dezvoltare (noua denumire a CS) să fie format din trei membri propuși de fracțiunile parlamentare, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției, câte un membru propus de președinte și de Guvern și doi membri propuși de organizațiile societății civile reprezentative pentru domeniul serviciilor media audiovizuale.
 


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.