You are here

TVR intenționează să deschidă un studio de producție TV la Chișinău

05 August 2014
3722 reads
Societatea Română de Televiziune (SRTv) vrea să închirieze un spaţiu la Chişinău, pentru amenajarea unui studio de producţie de televiziune, informează mediafax.ro.

Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, pe 31 iulie, o hotărâre prin care a aprobat demararea procedurilor în vederea închirierii acestui spaţiu în Republica Moldova. Direcţia Studiouri Centrale din Televiziunea Română este responsabilă de aplicarea acestei decizii.

Postul public de televiziune românesc şi-a încetat emisia în Republica Moldova pe 27 septembrie 2007, în urma unei decizii a Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), care a acordat frecvența de stat nr.2, pe care emitea postul TVR 1, televiziunii 2 Plus.

Pe 1 august 2008, televiziunea română a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva Republicii Moldova pe marginea acestui caz. Pe 7 noiembrie 2013, CEDO a anunțat că a luat act de semnarea Acordului de soluţionare amiabilă între ambele părți. Ca urmare, litigiul dintre cele două părţi a fost stins la Curtea Europeană.

Acordul dintre cele două state a fost semnat pe 12 septembrie 2013, de Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al TVR, şi Lilian Apostol, agent guvernamental la CEDO al Republicii Moldova, după ce autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Chişinău au finalizat negocierile privind colaborarea în domeniul retransmisiei televiziunilor publice.

Televiziunea Română și-a reluat emisia în Republica Moldova pe 1 decembrie 2013, potrivit Mediafax.

Sursa foto: http://www.frocus.net/