You are here

Jurnalişti ameninţaţi cu moartea pentru activitatea lor

18 July 2013
1287 reads

Jurnaliştii Constantin Cheianu şi Vasile Năstase anunţă că au fost ameninţaţi cu moartea prin intermediul unor mesaje sms, potrivit jurnal.md.

Ambii jurnalişti susţin că avertismentele au legătură cu activitatea lor profesională, prin atitudinea critică pe care au afişat-o faţă mediul politico-economic şi sistemul judiciar. Organizaţiile de media au emis o declaraţie prin care au cerut organelor de drept să elucideze

Pe 15 iulie, Vasile Năstase a semnalat autorităților statului și instituțiilor internaționale că ar fi fost ameninţat  cu un mesaj telefonic ce avea următorul conţinut:  „Termină cu articolele tale, că altfel te vom termina cu tot cu glas și jurnal”. La scurt timp, şi Constantin Cheianu a anunţat pentru presă că ar fi primit un mesaj similar. Ambii jurnalişti au făcut apel la organele de drept pentru a ancheta cazurile.
Societatea civilă a reacţionat anunţându-şi susţinerea faţă de editorialişti şi au solicitat organelor de drept să ancheteze riguros ambele cazuri pentru a stabili cine sunt autorii amenințărilor și hărțuirii jurnaliștilor, iar persoanele vinovate să fie pedepsite conform legislaţiei în vigoare.

Sursa foto: jurnal.md