You are here

CCA a sancționat patru radiodifuzori pentru nerespectarea pluralismului de opinie

07 October 2014
1591 reads
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a decis astăzi, 7 octombrie, suspendarea dreptului de a difuza publicitate pentru 72 de ore la postul de televiziune Ren Moldova şi aplicarea amenzilor maxime (5400 de lei) posturilor Prime, TV7 şi RTR Moldova. Decizia a fost luată în urma examinării rezultatelor monitorizării emisiunilor informative ”Время”, ”Сегодня”, ”Вести” şi ”Новости 24”, din Federaţia Rusă, retransmise de aceste posturi. Membrii CCA au constatat că în emisiunile respective nu a fost respectat pluralismul de opinie.
 
Potrivit rezultatelor monitorizării, în emisiunile menţionate au fost utilizate etichetări care discreditau şi prezentau într-o lumină negativă una dintre părţile conflictului ruso-ucrainean. A fost constatată şi manipularea prin text şi imagine a opiniei publice cu privire la evenimentele din Ucraina, folosind tertipuri de imagine în scopul susţinerii informaţionale a forţelor separatiste, promovând zvonuri neconfirmate. Astfel, potrivit raportului de monitorizare, în aceste emisiuni au fost admise derogări de la prevederile Codului Audiovizualului cu privire la asigurarea principiilor echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii, potrivit cărora nu se admite deformarea sensului realităţii prin tertipuri de montaj, comentarii şi trebuie să se respecte principiul de informare din mai multe surse în cazul unor situaţii de conflict. Totodată, în raport se mai spune că posturile în cauză nu au asigurat în proporţiile stabilite de lege, volumul obligatoriu de producţie proprie şi autohtonă în limba de stat.

În acest sens, în urma examinării raportului, membrii CCA au decis, pentru prima dată, să suspende publicitatea pentru 72 de ore la postul de televiziune REN Moldova pentru încălcările menţionate în raport. Doi membri ai consiliului - Nicolae Damaschin şi Vitalie Tabunşcic - au propus suspendarea publicităţii la postul respectiv pentru 24 de ore, dar propunerea lor nu a fost susţinută de ceilalţi membri ai CCA. Reprezentantul postului REN Moldova nu a avut obiecţii la conţinutul raportului.

Directorul postului de televiziune TV7, Natalia Davîdovici, s-a arătat nedumerită faţă de aspectul juridic al monitorizării contentului creat în altă ţară, afirmând că, în acest caz, ar putea fi încălcate drepturile cetăţenilor la informaţie. În replică, membrii CCA au menţionat că radiodifuzorii cu licenţă obţinută în Moldova poartă responsabilitatea pentru conţinutul tuturor emisiunilor difuzate de postul lor.

Împotriva deciziei consiliului s-a pronunţat şi directorul radiodifuzorului RTR Moldova, Evghenii Sergheev, potrivit căruia, CCA ar trebui să monitorizeze şi posturile de televiziune din Ucraina, sub acelaşi aspect.

Anterior, posturile respective au mai fost sancţionate de către CCA.