You are here

Jurnaliști din Moldova participă într-un proiect european, coordonat de TVR Cluj

13 October 2014
1453 reads
Un grup de jurnaliști din Republica Moldova participă astăzi, 13 octombrie, la prima etapă a proiectului „Jurnalist în România”, lansat de Studioul teritorial de televiziune TVR Cluj, informează ediția electronică a publicației Jurnal de Chișinău.

Proiectul este destinat jurnaliștilor români din Italia, Spania, Anglia, Ucraina, Ungaria, Serbia şi Republica Moldova, care sunt invitați să realizeze materiale de presă – reportaje – în comun cu echipele puse la dispoziţie de către TVR Cluj. Reportajele vor fi prezentate în cadrul unor emisiuni de televiziune transmise concomitent de TVR şi de studiourile TV din ţările participante.

La prima etapă a proiectului, denumită „Acasă în Europa – fondurile europene”, jurnaliștii vor trebui să realizeze reportaje privind modul în care fondurile europene au contribuit la edificarea unor obiective de interes public.

Etapa următoare include producerea unui show de televiziune/emisiune de dezbatere privind fondurile europene şi deschiderea europeană a Moldovei. Alături de jurnaliştii cooptaţi în proiect, la emisiune vor fi invitaţi analişti, reprezentanţi ai unor asociaţii profesionale şi patronale, precum şi responsabilii de resort ai administraţiilor de la Bucureşti şi Chişinău.

Emisiunea care încheie prima ediţie a proiectului va fi produsă la Chişinău, la începutul lunii noiembrie, şi va fi transmisă în direct atât de către posturile de televiziune din România – TVR Cluj, TVR Moldova, TVR 3, TVR Internațional – cât şi de televiziunile din Republica Moldova.

Sursa foto: http://www.jc.md/