You are here

Sindicatele vor premia cei mai activi ziariști

08 August 2013
1127 reads

Confederaţia  Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) lansează concursul „Cel mai bun produs media despre mişcarea sindicală din Republica Moldova”. În competiție se pot înscrie jurnaliști din presa scrisă, radio, tv şi on-line. Scopul urmărit de CNSM prin acest concurs este să informeze de o manieră mai amplă cetățenilor Republicii Moldova despre rolul şi activitatea sindicatelor.

Pentru a intra în concurs, jurnaliştii trebuie să depună o cerere de participare, la care să anexeze cel puţin trei materiale publicate/difuzate în perioada februarie - 6 decembrie 2013. Potrivit lui Ion Sclifos, colaborator al Departamentului relaţii cu publicul de la CNSM, până în prezent au fost înregistrate circa 20 de dosare. Sclifos a menționat că învingătorii, care vor primi și cadouri băneşti, vor fi anunțați în a treia decadă a lunii decembrie, în cadrul unei ceremonii de premiere.

Materialele pot fi expediate pe adresa poștală press@cnsm.md sau pot fi prezentate la sediul CNSM - str. 31 August 1989, 129, Chişinău, Republica Moldova, MD 2012, bir. 623A. Mai multe detalii aflaţi pe site-ul www.cnsm.md.