You are here

Specialişti din domeniul educaţiei au învăţat cum să comunice eficient cu mass-media

24 November 2014
1227 reads
Peste 90 de specialişti din domeniul educaţiei au fost instruiţi cum să comunice cu mass-media în situaţiile de criză când sunt vizaţi copiii. Evenimentul a avut loc în cadrul unui ciclu de trei training-uri, organizate şi desfăşurate de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu API, în luna noiembrie 2014, la Chişinău.

Directori ai gimnaziilor internat, profesori ai instituţiilor de învăţământ secundar profesional şi responsabili de educaţia preşcolară din diferite localităţi ale ţării au învăţat cum să aplice în practică Regulamentul privind comunicarea între instituţiile de învăţământ şi mass-media, în cazurile în care sunt vizaţi copiii, document elaborat în acest an de API împreună cu Ministerul Educaţiei.

Participanţii la training au fost informaţi că toate solicitările adresate instituţiei de învăţământ de  către jurnalişti de a discuta despre o problemă cu implicarea copiilor trebuie analizată cu maximă seriozitate. În acest sens, jurnaliştii vor fi informaţi corect şi veridic despre ce s-a întâmplat în fiecare caz în parte. Totodată, se va insista ca datele cu caracter personal ale copilului să fie protejate. În aceeaşi măsură, va fi protejată identitatea copilului-victimă şi a copilului-abuzator pentru a evita revictimizarea, stigmatizarea şi discriminarea acestora.

 Natalia Porubin, trainer, consultant în comunicare: „Jurnaliştii au dreptul să solicite orice fel de informaţii, de aceea este important să ştim ce putem spune şi ce nu. Dar, nu trebuie în nici un caz să împiedicăm jurnaliştii să-şi facă meseria, iar opinia publică trebuie să fie informată corect. Regulamentul semnat de Ministerul Educaţiei oferă soluţii la diferite probleme şi răspuns la diferite întrebări, este important să-l respectăm,  să-l aplicăm cu stricteţe în viaţa de zi cu zi”.

Participanţii au fost instruiţi cum să acţioneze în cazurile în care, totuşi, instituţia a greşit, ce să întreprindă  ca astfel de situaţii să nu se repete.

Maria Vrâncean, consultat în cadrul Direcţiei învăţământ preuniversitar a Ministerului Educaţiei: „Presa este cu ochii pe noi permanent. Din păcate, cel mai des, jurnaliştii se interesează de cazurile negative. A fost util să învăţăm cum să comunicăm cu jurnaliştii, dar şi cum să ne comportăm când media prezintă informaţii eronate.”

Valentina Reaboi, directoarea Casei de Copii din oraşul Bălţi: „Noi ştim cum să reacţionăm ca să nu dăunăm interesului superior al copilului.  Este important ca să nu mai trecem copilul prin situaţii  traumatice. Trebuie să facem o prioritate protejarea copilului de impactul informaţiei cu caracter negativ.”

Pe parcursul anului curent, alte trei instituţii - Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au elaborat regulamente proprii privind comunicarea între instituţiile de învăţământ şi mass-media, în cazurile în care sunt vizaţi copiii. În timpul apropiat API  urmează să organizeze câte un training şi pentru specialiştii acestor instituţii. Anterior, Ministerul Educaţiei în parteneriat cu API a organizat un training pentru specialişti din cadrul Direcţiilor raionale şi municipale de învăţământ.

Trainingul s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor instituţiilor publice şi ale mass-media de abordare etică a problemelor ce ţin de drepturile copilului”, organizat de Ministerul Educaţiei  şi finanţat de UNICEF Moldova.

Sursa: www.api.md