„Diferența dintre o presă liberă și una mai puțin liberă este resimțită mai mult de către jurnaliști”

A fost o lovitură pentru toți, nu doar pentru jurnaliști. O lovitură pentru Franța, ca stat. Dar și pentru fiecare dintre noi în parte, care - francezi sau emigranți - încercăm să trăim aici respectând anumite reguli, anumite libertăți pentru care am și venit în această țară. Masacrarea acestor jurnaliști ziua în amiaza mare, cu atâta ură și din cauze atât de siubiective, m-a destabilizat. Am trecut prin mai multe stări – de la ură, la fel de subiectivă ca și acest omor, față de lumea musulmană; o încercare de justificare a acestei crime prin prisma religiei; dorința unei pedepse aspre și grabnice din partea statului a cuiva, a oricui… Până la urmă însă un lucru este clar: în acea zi nu musulmanii au ucis francezii, nu religia a ucis “profanatorii”. În astfel de situații este cel mai ușor să pierzi din vedere esențialul și generalizările pot deveni periculoase. Cei care au ucis sunt criminali, iar cei care au murit - oameni nevinovați, care nu au încălcat nicio regulă. Acesta este adevărul și sper că așa îl văd și cei aflați la conducere.
 

Pentru mine a fost mai mult decât o lansare de carte. A fost, de fapt, revenirea mea acasă. M-a măgulit atenția presei și le mulțumesc tuturor jurnaliștilor care au scris despre carte. M-a bucurat că prietenii mei, cu care mă întâlnesc mai rar decât mi-aș dori, mi-au fost alături. Cel mai mult însă m-a bucurat faptul că această carte s-a întâmplat și că, într-un fel, i-a adus mai aproape pe moldovenii plecați din țară de cei rămași acasă. Pentru că această carte este a lor – a oamenilor care au plecat din Moldova, dar nu au uitat-o. La fel ca și mine.
 

Aici lucrurile sunt extrem de simple. Ești de stânga – scrii una. Ești de dreapta – scrii alta. Fiecare are dreptul la opinie. Consumatorii cunosc politica editoriala a tuturor mediilor și aleg ce le place. În Moldova desigur e nevoie de mai mult discernământ. Pentru că acolo, ca și în multe alte țări din regiune - una se spune, alta se scrie. Până la urmă cred că diferența dintre o presă liberă și una mai puțin liberă este resimțită mai mult de către jurnaliști. Consumatorul vede deja produsul finit – adevărat sau minciunos, cum este. Jurnalistul însă este cel care este nevoit să-l închege, păstrându-și sau nu verticalitatea.
 

Probabil că “am furat” de peste tot. Deși e la modă printre jurnaliști să spui că la facultate nu înveți nimic și, probabil, așa și este, îmi amintesc cu simpatie de unii profesori de acolo. Când suntem tineri ne pare că știm totul și că nu mai e loc de minte, cu vârsta însă înțelegem că nu știm mai nimic. De scris am învățat să scriu la ziarul Flux, avându-i ca șefi pe Constantin Tănase și Val Butnaru și niste colegi mai mari și mai deștepți. Apoi la PRO TV, unde de fapt m-am format și am înțeles cum anume ar trebui să scriu.
 

În diferite meserii - diferite calități, cred. În jurnalism, după părerea mea, curiozitatea ar fi pe primul loc. Dacă jurnalistul nu este el singur curios să găsească răspunsuri la toate întrebările, mai mult ca sigur că cititorii vor înțelege primii acest lucru. Scrisul este și el important, dar nu cel mai important.
 

Mai are desigur… Eu mă feresc să spun ce ar putea face jurnaliștii, pentru că mi se pare incorect să spui cuiva cum ar trebui să lucreze. Cred că avem mulți colegi de breaslă care, prin exemplele lor de verticalitate și bun simț în anumite situații, ne-au dat o lecție de jurnalism veritabil. Dar, din păcate, avem încă prea mulți dintre cei care se autodefinesc jurnaliști, neavând nimic în comun cu această meserie. Ei știu cine sunt pentru că până la urmă, după ce materialul a fost publicat, jurnalistul rămâne față în față cu propria conștiință. Iar de acolo neadevărurile se șterg mai greu.
 

Eu nu sunt un consumator tipic. Eu citesc și presa care nu-mi place, sau poate mai ales presa care nu-mi place. Din aceeași curiozitate, despre care vorbeam mai sus. De la Paris presa se vede ca o femeie pe vremuri bogată, dar sărăcită peste noapte. Cu urme de noblețe, dar totuși flămândă și cu (mai) puține principii. Cred însă că lucrurile se schimbă spre bine. Au apărut mulți jurnaliști tineri buni, talentați, inovatori și mult mai pregătiți “tehnologic” decât eram noi pe vremuri. Ei vor face lucruri interesante, sunt sigură.
 

Mai citesc printre rânduri…
 

Nu pot vorbi despre o concurență, cred că aici lucrurile sunt mai mult sau mai puțin clare. Fiecare ziar, revistă, post de televiziune își are auditoriul său. Iar acesta este mai mult sau mai puțin stabil, la fel ca și politica editorială a acestora. Cât despre audiența TV – francezii se uită cel mai mult la știri, la emisiuni culinare și la filme seriale.
 

Eu îmi doresc un singur lucru: sănătate pentru mine și pentru familia mea. Profesional sper să am inspirație să scriu ce mi-am propus. Colegilor din mass-media le doresc, cu nostalgie, idei geniale, oameni interesanți care să le facă articolele speciale, titluri reușite și audiență cât să se mire toate sondajele.