Accesul la informație „se mută” în judecată

Mariana Rață, jurnalistă de investigație Pe 11 mai 2018, Legea privind accesul la informație își va lua oficial majoratul – 18 ani de existență și tot atâția de funcționare defectuoasă. După ce au creat sistem de guvernare electronică, servicii de presă școlite din bani externi, baze de date deschise (tot din banii donatorilor), de vreo trei ani autoritățile moldovenești par să fie preocupate de gândul cum să restricționeze acum, în stil care să pară „cât mai democratic”, accesul la informațiile publice. Și au găsit „scuza” - grija pentru datele cu caracter personal, teama pentru secretul de stat și cel comercial. Și au început procesele de judecată între jurnaliști și instituțiile publice.
2017 – anul bătăliilor pentru acces la informație
2017 a fost cu siguranță anul luptei jurnaliștilor pentru acces la informație. Unii oficiali au încercat să deplaseze accentele, pretinzând că jurnaliștii au luptat de fapt împotriva protejării datelor cu caracter personal ale cetățenilor. Cetățenii pentru care instituțiile de stat depun atâta efort ca să îi protejeze sunt de fapt miniștri, deputați, primari, judecători, procurori, funcționari publici și administratori de proprietăți publice. Majoritatea dintre ei cu probleme de integritate.
Pentru început, în februarie 2017, Ministerul Justiției, printr-o decizie pe care oficial nu și-a asumat-o nimeni, a eliminat posibilitatea de căutare după nume a hotărârilor judecătorești. Și asta în anul în care în instanțele naționale erau judecate dosare de rezonanță care au legătură cu miliardul furat de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. În judecată au ajuns și mai mulți miniștri, șefi de întreprinderi de stat, primari, toți acuzați de abuz de serviciu, corupție sau depășirea atribuțiilor.
Chiar dacă jurnaliștii au semnalat imediat abuzul, a existat și o campanie de sensibilizare în presă (ziua cu demnitari XYZ), conferințe, mese rotunde, încălcarea a fost eliminată abia la sfârșitul lunii noiembrie 2017. După un protest al jurnaliștilor în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii. Zece luni pentru a elimina o interdicție cu autor anonim, creată artificial.
Cu executori judecătorești, după informații
Tot în 2017, mai multe instituții de presă au mers în judecată pentru a cere acces la informațiile publice ascunse, sub diferite pretexte, de către instituțiile de stat. Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) a câştigat un proces de judecată iniţiat împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC), care în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016 a limitat accesul jurnaliștilor la listele de subscripţie depuse de grupurile de iniţiativă pentru înregistrarea candidaţilor şi rapoartele financiare ale concurenţilor electorali. Motivul – protecția datelor cu caracter personal. Deși magistraţii au obligat instituţia să furnizeze datele la care jurnaliştii CIJM au cerut acces, CEC a refuzat timp de mai multe luni să se conformeze, iar în cele din urmă a oferit acces „fragmentar” la listele cu sponsorii concurenților electorali.
Spre sfârșitul anului trecut, și Asociaţia Presei Independente (API) a obținut câștig de cauză la Curtea Supremă de Justiție (CSJ)  într-un proces inițiat împotriva ÎS Poşta Moldovei, care a blocat accesul jurnaliștilor la informația despre tenderele organizate pe parcursul anilor 2014-2016. API a cerut încă în aprilie 2016 informaţii despre firmele care au prestat servicii de construcţie, renovare, reabilitare şi modernizare a oficiilor poştale din ţară. Serghei Nastas, directorul general al ÎS „Poşta Moldovei”, a refuzat să ofere informaţia de interes public, motivându-şi refuzul astfel: „Chiar şi în ipoteza în care instituţia ar cădea sub incidenţa actului normativ nominalizat, informaţia solicitată nu ar putea fi furnizată, dat fiind faptul că aceasta ţine de domeniul de administrare, finanţe, iar prin prisma art.7, alin.2) al Legii privind accesul la informaţie, nu este permisă divulgarea informaţiilor ce ţin de administrare, finanţe, care ar putea aduce la atingerea intereselor întreprinderii”.
Deși decizia CSJ este irevocabilă și definitivă, Poșta Moldovei s-a eschivat timp de câteva luni să o execute, oferind informațiile abia după inițierea procedurilor juridice de executare silită.  
Pe 30 martie 2018, și RISE Moldova a câștigat la CSJ un proces de judecată împotriva MAI, care a refuzat să le ofere datele anunțării în urmărirea națională sau internațională a zece persoane, cu specificarea articolului din Codul penal și dosarele penale inițiate în privința acestora. Și de această dată, drept pretext a servit necesitatea protejării datelor cu caracter personal.
În 2017, CSJ a emis 16 hotărâri judecătorești în dosare legate de îngrădirea accesului la informații jurnaliștilor și cetățenilor.
Chiar dacă jurnaliștii primesc anual zeci de refuzuri de acces la informații sau răspunsuri incomplete, pe rol, la CEDO , există astăzi un singur dosar privind îngrădirea jurnaliștilor a accesului la informații publice de către instituții de stat din Republica Moldova. Este vorba despre dosarul „Centrul de Investigații Jurnalistice contra Președinției”, depus la Curtea de la Strasbourg după ce instanțele naționale i-au dat dreptate Președinției care a refuzat să furnizeze informații despre persoanele care au fost decorate cu distincții de stat de către șefii statului din 2001 până în prezent.
Merele otrăvite ale Legiuitorului
În timp ce jurnaliștii se „înarmează” cu avocați pentru a-și cere dreptul la informație, în judecată, pe rafturile Parlamentului se prăfuiește de doi ani un proiect de lege menit să îmbunătățească condițiile de acces la informație a mass-media. Proiectul, elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), prevede reducerea termenului de prezentare a informațiilor publice solicitate atât de cetățeni, cât și de jurnaliști, de la 15 zile lucrătoare (cât este reglementat acum), la zece zile calendaristice. De asemenea, documentul stabilește introducerea de sancțiuni mai dure pentru persoanele care vor încălca prevederile legii. Proiectul de lege a fost votat în prima lectură în iulie 2016, iar de atunci nu s-a mai auzit nimic de el.
În schimb, Parlamentul a adoptat în ultimi ani mai multe legi care „pun sub lacăt” informațiile publice. Spre exemplu, noua Lege cu privire la achiziții publice așa și nu a inclus întreprinderile de stat în lista celor care ar trebui să facă achiziții în mod public. Mai mult de atât, chiar dacă această lege prevede că autoritățile contractante sunt obligate să includă în componenţa grupului de lucru reprezentanţi ai societăţii civile (inclusiv jurnaliști), actele subordonate legii, lasă spaţiu de manevră pentru autorităţile de rea-credinţă.
Un „măr otrăvit” pe care încearcă să ni-l bage acum pe gât autoritățile este noua Lege cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Documentul prevede printre filtre de protecție a vieții private și obligația jurnaliștilor de a justifica scopul, temeiul legal și legătura de cauzalitate dintre datele cu caracter personal solicitate și cauza/sesizare/plângerea/adresarea, interesul legitim. Ce înseamnă asta pentru un jurnalist de investigație care încearcă să păstreze maximă discreție în timpul în care își documentează subiectul? Și cum va funcționa „filtrul” care va decide cât de convingătoare este justificarea jurnalistului? Bănuiesc că vă puteți da seama.
Același proiect de lege, prevede eliminarea din nou a posibilității de căutare după nume a hotărârilor judecătorești și depersonalizarea actelor judecătorești făcute publice.
Scuze care îi acuză
Astăzi, în Republica Moldova, nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să fie constatat că jurnaliștii ar fi încălcat prevederile Legii privind protecția datelor cu caracter personal. În schimb, jurnaliștii primesc multiple răspunsuri stupide prin care le este refuzat accesul la informație. În 2016, spre exemplu, directorul întreprinderii cu capital majoritar de stat Metalferos refuza să comunice Centrului de Investigații Jurnalistice care este salariul său lunar, pe motiv că această informație reprezintă date cu caracter personal(!) De altfel, șeful de la Metalferos își depune în fiecare an declarația de avere, care poate fi accesată pe siteul ani.md.
Procuratura Generală a refuzat să ofere lista procurorilor angajați și CV-urile acestora, tot sub același pretext. Parlamentul nu vrea să spună cine sunt angajații săi care beneficiază de lecții gratuite de limbă engleză, pentru că numele acestora sunt date personale.
Moldtelecom refuza acum doi ani să divulge numele candidaților la concursul pentru șefia întreprinderii de stat pentru că aceștia au dreptul să își protejeze datele cu caracter personal.
Astfel de răspunsuri sunt oferite de regulă în cea de-a 15 zi lucrătoare după depunerea cererii de acces la informație. Sunt și cazuri mai fericite. Acum o săptămână am primit, în sfârșit, de la Judecătoria Chișinău, copiile de pe ordonanțele judecătorești prin care câțiva magistrați au deschis „portița” spre off-shore pentru milioane de euro, credite neperformante contractate de companii dubioase de la Banca de Economii și Banca Socială. De la depunerea cererii mele și până a primi răspunsul au trecut exact 10 luni (!).
În multe ţări membre ale Uniunii Europene, refuzul oricărei autorități publice de a oferi acces la informaţie reprezintă o abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat. În Slovacia, spre exemplu, instituţia care violează prevederile Legii privind accesul la informație riscă să fie amendată cu circa 2000 de euro. Stabilirea unor sancţiuni mai dure pentru nerespectarea prevederilor Legii privind accesul la informaţie ar putea disciplina instituţiile de stat şi, respectiv, oferi garanţii suplimentare pentru aplicarea uniformă a prevederilor legale, cred experții. Eu cred că Legea privind accesul la informație va începe să funcționeze atunci când cel puțin una dintre verigile puterii va înțelege importanța acesteia.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360. Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.