Ro
En
Рy
Dorin Scobioală, jurnalist, directorul Casei de producții CAT STUDIO
Ani la rând radiodifuzorii moldoveni au profitat de ambiguitatea prevederilor legale și de lipsa unor sancțiuni dure pentru încălcări, jucând după propriile reguli. În ultima jumătate de an însă statul a emis mai multe acte cu caracter restrictiv, menite să reglementeze domeniul audiovizualului. Mai întâi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a stabilit că începând cu 1 octombrie 2017 produsul autohton trebuie să cuprindă cel puțin 8 ore din volumul zilnic de emisie, între orele 06:00-24:00, cel puțin 6 ore din produsul autohton va fi difuzat în orele de maximă audiență, dintre care cel puțin 4 ore – în limba de stat. Obișnuiți să paraziteze pe redifuzarea de produse străine, obținând milioane din publicitate, fără să investească mai nimic în dezvoltarea pieței mediatice locale, și de această dată deținătorii moldoveni de licențe au trișat: cantitatea formală de produs autohton este asigurată în continuare prin reluări și chiar prin difuzarea acelorași emisiuni la mai multe posturi.Pe 12 februarie 2018 a intrat în vigoare Legea pentru completarea Codului Audiovizualului al Republicii Moldova cu norme privind securizarea spațiului informațional. Consiliul Coordonator al Audiovizualului i-a obligat pe radiodifuzorii și distribuitorii de servicii din Moldova să-și adapteze serviciile de programe audiovizuale în conformitate cu prevederile legii „anti-propaganda”.
În formulare oficială, decizia CCA spune că ”radiodifuzorii vor asigura protecția cetățenilor de eventuale tentative de dezinformare sau de informare manipulatoare din exterior și excluderea provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova prin neadmiterea spre transmisie/retransmisie a programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.” Pentru a se conforma noilor norme legale, radiodifuzorii aflați sub jurisdicția Republicii Moldova urmau să prezinte spre aprobare noile concepțiii generale a serviciilor de programe până pe data de 9 februarie. Această nouă modificare în legislație le-a lăsat radiodifuzorilor moldoveni mult mai puțin spațiu pentru tertipuri.
Prima săptămână fără propagandă
Scrâșnind din dinți, mai mult de nevoie decât de bună voie, sub amenințarea unor amenzi usturătoare și chiar a pierderii licenței, proprietarii posturilor moldovenești care redifuzau aproape integral programele unor televiziuni din Federația Rusă au fost nevoiți să-și revadă considerabil grila. Astfel, în locul intermninabilelor povestiri ale lui Igor Prokopenko despre armata rusă, care e cea mai puternică și bine dotată de pe pământ, care îi pune pe fugă pe nătărăii de soldați NATO doar prin sunetul de motoare ale tancurilor sale, în chiar prima săptămână după intrarea în vigoare a noilor reguli telespectatorii moldoveni au putut urmări la REN TV serialul Star Trek. După 12 februarie nici Dmitrii Kiseliov nu va mai povesti în Republica Moldova de pe ecranul televizorului despre faptul că Rusia este singura superputere, capabilă să transforme America în scrum radioactiv. De la aceeași dată glumele lui Tigran Kiosoyan au cu vreo 3 milioane de spectatori mai puțini. De mai bine de o săptămână cetățenii moldoveni cu siguranță sunt mai prost informați despre cum decurge campania electorală a candidatului, care l-a întrecut pe Brejnev la ”longevitate” în Kremlin. Nu mai are cine să ne povestească nici cât de răi sunt ucrainienii, nici cât de ticăloase și nemernice sunt țările din Uniunea Europeană, nici cum prin sancțiuni Statele Unite încearcă să îngenuncheze Rusia. Pe teritoriul Republicii Moldova nu mai sunt difuzate buletinele de știri ale televiziunilor de la Moscova, dar nici emisiuni cu tematică politică sau militară. Chiar dacă în lista țărilor care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră din 1989 se numără țări ca Luxemburg, Olanda sau Suedia, programele informative și analitice ale cărora de asemenea sunt interzise spre distribuție de către radiodifuzorii aflați sub jurisdicția Republii Moldova, anume dispariția din emisie a celor din Rusia a stârnit nemulțumirea unei părți a societății de la noi. Mulți dintre cetățenii moldoveni nu au fost pregătiți, se pare, să adoarmă până nu află de la Ekaterina Andreeva cum a decurs ziua lui Vladimir Putin sau cât de bine o duce Crimeea de când a intrat în componența Federației Ruse. Totuși, spre deosebire de Ucraina, care a introdus o interdicție totală de difuzare pe teritoriul său pentru televiziunile rusești, telespectatorii moldoveni au în continuare posibilitatea să se bucure de Comedy Club, Давай поженимся, Пусть говорят, Модный приговор, Поле чудес și alte proiecte fără o pronunțată conotație politică sau propagandistică. Pe lângă asta, unele posturi ”autohtone” au grila aproape în exclusivitate formată din filme despre glorioșii ostași ai armatei roșii și seriale rusești despre bandiți și milițieni.
Bani din aer
Atât inițiatorii și autorii din Parlament ai ”Legii antipropagandă”, cât și membrii CCA, care au adaptat Codul Audiovizualului la prevederile acesteia au argumentat în repetate rânduri necesitatea introducerii unor astfel de restricții. Mă întreb însă: când același CCA oferea licențe de redifuzare pentru REN TV, NTV, Первый Канал, RTR, nu se cunoștea că toate aceste posturi sunt instrumente propagandistice, subvenționate și controlate de un stat, care s-a manifestat cel puțin ”neprietenos” la adresa Republicii Moldova, începând cu susținerea separatismului în partea stângă a Nistrului, terminând cu nenumărate embargouri pentru produsele moldovenești? Ce ideologie și ce valori ne așteptam să promoveze aceste televiziuni? Accesibilitatea și atractivitatea produsului mediatic din Rusia îl fac o marfă vandabilă, generatoare de venituri enorme. De aceea, din redifuzarea de content rusesc până în prezent și-au făcut o afacere de la politicieni cu convingeri pro-ruse până la promotori înflăcărați ai integrării europene și chiar fruntași ai luptei cu propaganda rusească.
Facem loc produsului local?
Teoretic, cele două reglementări (una – despre creșterea ponderii produsului autohton în emisie, a doua – despre interzicerea propagandei străine) ar trebui să genereze o creștere a producției locale, aproape inexistente în acest moment. La fel ca în toată lumea civilizată și în Moldova ar putea să apară studiouri de producții independente, care să le vândă difuzorilor proiecte sau să le realizeze la comanda acestora. Cel puțin deocamdată, însă, televiziunile preferă să-și umple spațiul de emisie cu talk-show-uri filmate între patru pereți, cu un moderator și câțiva invitați de serviciu, care să se dea cu părerea despre ceva ce s-a întâmplat peste zi / săptămână, să facă o ”analiză”, eventual (mai rar) – niște pronosticuri. ”Ieftin și mult în kil”, cum le place moldovenilor să spună. Nu și bun, însă. Da, un decor format dintr-o masă și trei scaune nu necesită investiții majore. Dar fără filmări de teren, fără montaj, fără interviuri și vox-uri cu oameni din stradă – asta nu e televiziune, ăsta e radiou televizat. Pe mine personal în ultimii ani tot mai mult mă apasă un gen de claustrofobie când mă uit la ceea ce pun pe post televiziunile de la noi în puținele spații de emisie proprie dintre niște producții rusești și câteva calupuri publicitare. Dar viața reală e dincolo de pereții studioului. Și eu asta aș vrea să-mi arate. Poate, o dată pe săptămână, la rubrica ”știri externe” vreau să văd ce se întâmplă la Moscova. La fel cum sunt curios ce s-a mai întâmplat la Paris sau Teheran. Dar 23 de ore de știri din și despre Rusia, despre mărețele realizări ale lui Putin și dragostea nemărginită pe care i-o poartă poporul său; filme, acțiunea cărora se desfășoară în Rusia, iar toate personajele sunt ruși; concerte cu vedete din Rusia... Și doar o jumătate de oră de știri locale și o altă jumătate de oră de vorbăraie în studiou cu un coleg de partid de-al patronului postului... Asta e tot ce merit? Asta e tot ce trebuie să știu despre țara mea, despre orașul meu?
Înlocuim propaganda externă cu cea internă?
Sunt curios, dacă după interzicerea propagandei externe vom ajunge vreodată să avem adoptată o lege care ar interzice utilizarea de către liderii politici a televiziunilor pentru promovarea partidelor și a propriei lor imagini? Situația actuală, în care posturile de televiziune au devenit practic organe de propagandă ale unor formațiuni politice este inacceptabilă și revoltătoare. Iar mesajele distribuite în acest mod sunt chiar mai toxice decât cele venite din afara țării. Manipulatorii, denigratoare la adresa concurenților politici ai finanțatorului (a se vedea cazul celor 30 de mii de sirieni), coborând până la etichetări josnice (”penalul fugar”, ”raiderul nr. 1 din CSI”, ”balabol”...) pe de o parte și elogiative până la îngrețoșare la adresa patronului, neratând nici o acțiune a fundației de binefacere afiliate și nici o ieșire ”în popor” a liderului și a celor din anturajul său, programele acestor televiziuni de partid nu au ca scop informarea publicului, ci formarea în societate a unor anumite opinii. Joseph Goebbels ar fi fost invidios pentru asemenea mecanisme de spălare de creieri a milioane de oameni. Dar atâta timp cât și membrii CCA, și membrii Consiliului de Observatori Teleradio-Moldova sunt numiți pe criterii politice, nimic nu se va schimba – legile se vor adopta ”cu dedicație”, iar sancțiunile vor fi aplicate selectiv și la indicație.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
