Ro
En
Рy
În trecut îmi făcusem o deprindere, şi anume, când priveam un film, întotdeauna aveam la îndemână un pix şi un carnet în care îmi notam cele mai interesante gânduri. Şi, se întâmpla ca de fiecare dată să ies cu minim un citat din fiecare film.
Răsfoind acele notiţe am dat de câteva de la filmul „Contagion” sau în traducere românească „Contagion: Pericol nevăzut”. Este un thriller lansat în 2011, cu un scenariu apocaliptic, care descrie apariţia unui virus ce se răspândeşte cu viteza gândului şi are puterea de a ucide în doar câteva zile. Medicii şi oamenii de ştiinţă nu pot găsi antidotul. Panica e în creştere şi, ca în orice film de acest gen, apar eroii care încearcă să sălveze lumea. Printre aceştia e şi un jurnalist, mai degrabă blogger (două categori distincte după mine), care încurca şi el iţele cu sâcâiala lui. Într-un anume moment, Alan Krumwiede, bloggerul (Jude Law), îl pândește și îl și prinde pentru un scurt interviu pe Dr. Ian Sussman (Elliott Gould), medicul care se ocupa cu elaborarea unui antidot pentru acel virus. Îi pune dictafonul în nas şi începe a-l mitralia cu tot soiul de întrebări. Medicul, la rândul său, ca să scape de bloggerul sâcâitor îi trânteşte un „a blog is not writing. It’s graffiti with punctuation” (Un blog nu este scriitură. Este graffiti cu semne de punctuaţie).
Notă: Voi încerca să mă refer în acest articol nu la blogurile de nişă, ci la blogurile/blogerii care se doresc a fi formatori de opinie (în special, cei conectați la bucătăria politică din Republica Moldova).
Definiţie la plesneală: Blogg – este un jurnal online (web log după unii sau we-blog după alții = jurnal online) pe care este postat conţinut de diferit ordin. Postările de obicei sunt afişate în ordine cronologică. Noţiunea de blog apare la sfârşitul anilor ’90. În prezent, la nivel mondial există peste 200 milioane de bloguri, în Republica Moldova Blogosfera.md precizează că sunt înregistrate puţin peste două mii de bloguri, exceptând în acest sens blogurile de limbă rusă, care nu sunt catalogate de blog agregator. Nu voi insista asupra istoriei bloggingului, o simplă căutare pe Internet vă poate arunca mii de resurse, ci voi încerca să mă opresc la faptul dacă avem în Republica Moldova blogging politic (calitativ), precum și la veșnica dispută: este sau nu este bloggingul un gen al jurnalismului?
Jurnalismul. Este un domeniu care s-a legitimat de-a lungul timpului. Are o istorie, o tradiţie, se conduce după niște reguli, chiar dacă multe din acestea sunt nescrise. Există asociaţii, organizaţii media care stabilesc aceste reguli ale jocului, ce necesită a fi respectate (sau mai degrabă trebuie!). Mai mult, există şi o „constituţie” sau un fel de „biblie” a jurnalismului – Codul Deontologic al Jurnalistului, care reglementează principiile de etică profesională. Deci, este o profesie (chiar dacă mulți contestă aceasta), care se învaţă... în şcolile de jurnalism, dar care se perfecționează odată cu experiența și anii.
Pe de altă pare, bloggingul este o „știință” relativ nouă. Nu este reglementat(ă) în niciun fel şi nu impune absolut niciun fel de reguli. Ai toată libertatea din lume să scrii despre ce, cine și cum vrei. Ba, mai mult, îţi oferă la pachet şi un bonus, poţi scrie anonim, fără a-ţi pune lă bătaie numele, obrazul și cariera. Totuși, de-a lungul timpului, datorită problemelor frecvente ce țin de calomnie, hate speech, trolling sau bullying online, tot mai multe voci pledează pentru stabilirea unui set de reguli și pentru acest spațiu. Unul dintre militanți în acest sens este Tim O'Reilly, fondatorul companiei O'Reilly Media.
Notă: Să fiu înțeles corect: existența unui cod de reguli nu trebuie să însemne sau să instituie cenzura asupra spaţiului online ori impunerea unor interdicţii în cazul blogosferei, ci să stabilească un set de reguli de joc și respectarea acestora, exact ca și în cazul jurnaliștilor. Acest set de norme vor ajuta cel mai probabil bloggerii să scape de problemele de care sunt învinuiți.
Jurnalistul şi bloggerul american Alan Elsner punctează cel puţin trei probleme ale bloggerilor care, odată rezolvate, le vor deschide calea spre acea multaşteptată legitimizare/legitimitate. Prima din ele este lipsa double-check-ului sau neverificarea informaţiei cu care operează bloggerii. Nu poţi pretinde să fii luat drept credibil sau onest atâta timp cât nu verifici o informaţie în cel puţin două surse (diferite!), altfel aceasta se cheamă manipulare (ceea ce şi fac mulţi bloggeri care scriu pe teme politice în Republica Moldova). A doua din ele este anonimitatea sau falsa identitate care este oferită de blogging. Şi, a treia, lipsa controlului asupra informaţiei care este distribuită prin intermediul blogurilor, care de fapt este o consecinţă a primei probleme menţionate (neverificarea informaţiei). Spațiul online nu are mecanisme prin care informația să poată fi controlată (NU în sens de cenzură). Or, în momentul în care ai lansat-o, aceasta este preluată cu rapiditate şi, doar în câteva ore, spaţiul informaţional este invadat de această informaţie (care în multe cazuri poate fi una eronată). Toate acestea se rezumă la ceea ce ar putea fi numit drept lipsa responsabilităţii pentru cele scrise.
Eu aş mai adăuga una, foarte specifică bloggerilor: bloggingul pe teme politice a devenit în cazul Republicii Moldova un fel de jurnalism de curte al partidelor politice. Anume din acest considerent bloggingul (pe teme politice) din ţară a fost pe undeva compromis şi suferă la capitolul credibilităţii şi onestităţii. Tot aici ar putea fi incluse și acele off-uri organizate pentru bloggeri de către politicieni. Or, nu prea înțeleg care e rostul acestor întruniri atâta timp cât majoritatea informației cu adevărat serioasă discutată este calificată din start off the record, iar post-factum se scriu doar articole blânde despre organizator?
Notă: Chiar dacă blogosfera a adus cu sine şi anumite beneficii, de fapt UN BENEFICIU – libertatea şi dreptul la libera exprimare, se omite o valoare sau calitate foarte importantă în cazul scriiturii, și anume, faptul că dreptul la exprimare este direct proporional cu responsabilitatea asumată pentru cele exprimate.
Mulţi probabil vor pune la îndoială existenţa unor disonanţe între jurnalism şi blogging, sau jurnalişti pe de o parte şi bloggeri pe de altă parte. În multe cazuri însă problema apare atunci când bloggerii „atentează” la pâinea jurnaliştilor. Un exemplu clar care demonstrează acest fapt sunt „merele” Galei premiilor „10 jurnalişti ai anului” organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova, care în fiecare an sunt contestate de blogosfera din ţară pentru un simplu fapt – au şi ei dreptul la unul din ele. Totuşi, jurnalismul adevărat este mai mult decât articole de opinie, editoriale sau op-ed-urile, care sunt şi ele un gen de presă, doar că nici pe departe cel mai clasic și autentic (de calitate aș spune). Și, da, premiile Pulitzer nu s-au oferit niciodată pentru aservirea unui partid sau doctrine politice.
Pentru a încerca un răspuns la întrebarea, bloggerul e sau nu e jurnalist e necesar să confruntăm misiunile acestor două tabere. Când vorbim de domeniul jurnalismului atunci de obicei ne referim la nişte postulate care au fost stabilite, s-au călit în timp și oarecum nu pot fi încălcate, printre acestea obiectivitatea, corectitudinea, adevărul, echidistanţa, independenţa și altele. Toate acestea fac parte din ceea ce bloggerul şi activistul Vitalie Sprânceană numește drept „reputaţia jurnalistului” faţă de sine însuşi, dar mai ales faţă de redacţie şi audienţă (cititori). O reputaţie care se edifică în timp, însă poate fi pierdută într-o singură clipă sau pe parcursul unei singure campanii electorale. Blogerii (politici) în Republica Moldova, pe de altă parte, sacrifică responsabilitatea în dauna libertăţii de exprimare şi o fac, la prima vedere, în cunoştinţă de cauză.
Notă: Jurnalismul clasic sau autentic înseamnă să intervievezi, să investighezi, să cauţi informaţia care să îți fie confirmată de cel puţin două surse... diferite. Bloggingul (politic) la noi în multe cazul nu e altceva decât datul cu părerea. Or, anume aici apare marea gâlceavă dintre aceste două tabere – jurnalişti şi blogeri – când unii (mai ales în Republica Moldova) operează în majoritatea cazurilor cu opinii, iar alții cu fapte concrete, verificate. Jurnalismul, în acest sens, înseamnă conţinut sau cum spunea jurnalistul Alexandru-Bradut Ulmanu „structură”, bloggingul însă este mai mult formă sau artificii, “a blog is not writing. It’s graffiti with punctuation”, vă mai amintiți?
„Gaburici a încercat marea cu degetul, dar și l-a băgat de fapt direct în f***”, „Uzurpator sau t**** politică? Trei ani de la votul lui Dodon pentru Timofti” sau „Dodon s-a apucat să fure ca-n codru!” sunt doar câteva titluri ale unor postări pe blogurile din Republica Moldova. Imaginați-vă astfel de titluri pe platformele de blogging ale celor de la The Guardian sau Radio Free Europe/Radio Libery (RFE/RL)?
Concluzia: nu e nevoie să fii Michael White, Natalia Morari, Traian Ungureanu sau Benedict Brogan sau să fi trecut cursuri de iniţiere în ale bloggingului la The Huffington Post sau Techcrunch pentru a-ţi da seama că e mai mult decât inadecvat să utilizezi asemenea limbaj calomnios și de mahala.
Notă: Un blog, unul mai ales pe teme politice, are valoare doar atunci când informaţia postată pe acesta este semnată de un profesionist și cunoscător în domeniu, care posedă abilități, nume și capacitate de analiză a evenimentelor.
Exemplul “CV-ul Olgăi Bordeianu”. În luna mai 2015, Olga Bordeianu își depusese dosarul pentru a participa la concursul de selectare a directorului Companiei Teleradio Moldova (TRM). Printre documentele prezentate a fost și CV-ul în care a menționat că și-a făcut studiile la New York Film Academy. Probabil, mulți bloggeri (dar și jurnaliști) ar fi încercat simpla interpretare personală a unor date din CV-ul candidatei. Doar bloggerul și jurnalistul Vitalie Cojocari a mers puțin mai departe și înainte de a se da cu părerea a încercat să verifice informația conținută în acest CV. Un simplu email trimis celor de la New York Film Academy a fost suficient pentru a demonstra că Olga Bordeianu a trișat în acest sens și a recurs la fals în acte (CV-ul este un document). Ulterior au urmat și alte „găselnițe” – tentativa de plagiat în proiectul de intenție (developată de jurnalistul Petru Terguță).
Libertatea de exprimare înseamnă şi responsabilite. Sau, în primul rând, responsabilitate pentru cele scrise. Anume pentru asta jurnalismul și jurnaliștii au acea condică în care sunt trecute principiile de etică profesională, pe când bloggingul (politic) poate fi cenzurat numai de bunul simț al bloggerului, care în cele mai multe cazuri lipseşte.
Bloggingul (politic) în Republica Moldova trebuie să se reinventeze, altfel riscă să rămână și în continuare la etapa de artificii, de curte sau de… graffiti cu semne de puctuație.
Notă: Și, da, un ultim gând, cum poţi să pretinzi la coşul cu mere, atunci când nu participi la cultivarea, îngrijirea şi culesul roadei?
-----------------------
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
