Eşti aici

Ce împiedică presa locală să devină puterea a patra

11 Decembrie 2015
688 de afişări
Tudor Iaşcenco,
directorul săptamânalului regional
CUVÂNTUL, preşedintele API

 

În cadrul unor proiecte realizate de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Consiliul de presă etc. am analizat situaţia colegilor de breaslă şi a mass-media în ansamblu din unele ţări ex-sovietice şi din comunitatea europeană. Astfel, mi-am creat impresia că în ceea ce priveşte locul şi rolul mass-media în societate, relaţiile ei cu ramurile Puterii, libertatea de exprimare, respectarea de către jurnalişti a deontologiei profesionale - R. Moldova este cu mult înaintea Federaţiei Ruse, Belarus, Bulgariei şi a altor țări.

Pe de altă parte, după alegerile parlamentare din anul trecut, experţii din domeniu au constatat că produsul jurnalistic, dar şi gradul de libertate a presei din R. Moldova au degradat în ultimul timp comparativ cu standardele deontologice internaţionale.

 

Lecţii din care nu s-a prea învăţat

De la proclamarea independenţei în R. Moldova s-au făcut mai multe încercări de a transforma mass-media din organ de propagandă al Puterii în instrument de control al societăţii asupra autorităţilor. Mai întâi a fost Asociaţia ”Periodica” - aceasta întrunea toate ziarele locale din republică, era creată după un model estonian şi avea scopul să scoată treptat ziarele raionale din subordinea autorităţilor. Se dorea păstrarea subvenţionării acestora din bugetul de stat, dar fără ca statul să se implice în politicile lor editoriale. Noi, fondatorii asociaţiei, (redactorii-şefi ai tuturor ziarelor raionale) intenţionam să trecem treptat editarea ziarelor dintr-o afacere pur politică în una economică.

Desigur, acţiunile noastre erau mai mult intuitive, pe alocuri naïve, pentru că nu aveam nici experienţă, nici programe de activitate bine conturate, nici mare susţinere. Reînregistrarea ziarelor ca instituţii de presă cu modificarea statutelor şi a relaţiilor redacţiilor cu autorităţile, includerea redactorilor-şefi în nomenclatura Parlamentului părea că vor contribui la democratizarea şi liberalizarea mass-media și că ne vor ajuta să facem din ziarele noastre adevărate tribune publice în teritoriile pe care le deserveam. Numai că, cei de la Putere, chiar dacă se dădeau drept democraţi şi mari reformatori, precum şi o bună parte din jurnalişti, nici pe departe nu erau gata pentru o atare restructurare.

Or, demnitarul cu mentalitate de autocrat (majoritatea celor care veniseră la putere după proclamarea independenţei, crescuţi şi educaţi în condiţiile puterii sovietice erau democraţi şi liberali mai mult în vorbe decât în fapte) niciodată nu va dori să împartă de bună voie puterea cu altcineva. Pe de altă parte, nici jurnalistul cu deprinderi de slugă, marcat și el de acea epocă, nu era gata, el de asemenea avea nevoie de timp şi condiţii pentru a-şi reforma mentalitatea.

“Periodica” a fost lichidată în mod arbitrar de ”ai noştri”, chiar dacă fondatorii şi Uniunea Jurnaliştilor au fost împotrivă. Apoi ţara a nimerit pe mâna agrarienilor, care s-au făcut luntre şi punte ca să întoarcă mass-media în ocolul celor de la guvernare. Guvernul Sturza a încercat să schimbe situaţia, interzicând autorităţilor să cheltuiască finanţe publice pentru dotarea publicaţiilor periodice. Dar la acea hotărâre a reacţionat doar o parte din APL. Iar comuniştii, revenind la guvernare, au restabilit structura administrativ-teritorială veche cu toate atributele ei tradiţionale, inclusiv organele de presă ale APL.

Şi totuşi, reformele iniţiate în R. Moldova la începutul anilor 90, aşa stângace şi nu prea gândite cum au fost, au impulsionat mai multe procese democratice, inclusiv în mass-media. Ca urmare, au apărut primele ziare locale care s-au declarat independente faţă de autorităţi şi formaţiunile politice (BUSINESS-Info (Cimişlia), CUVÂNTUL (Rezina), CUGETUL (Bălţi), GAZETA DE VEST (Nisporeni)), dar şi Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Independente, alte instituţii şi organizaţii media de formaţie nouă care ulterior au jucat un rol decisiv în dezvoltarea presei libere, sporirea calităţii produsului jurnalistic şi a impactului mass-media asupra democratizării societăţii.

 

Promit unii, fac alţii

Programul de activitate al AIE pentru perioada 2010-2014, în premieră pentru autorităţile din R. Moldova, prevedea un şir de obiective concrete privind liberalizarea spaţiului mediatic, garantarea libertăţii de exprimare prin armonizarea cadrului juridic ce reglementează activitatea mass-media cu normele şi standardele europene, asigurarea libertăţii presei şi crearea condiţiilor optime pentru activitatea instituţiilor de presă, stimularea investiţiilor în piaţa media autohtonă, asigurarea reală a accesului populaţiei la informaţia de interes public, stimularea jurnalismului de investigaţie etc.

Din păcate, majoritatea acestor prevederi au rămas doar la nivel de intenţii. Şi dacă în perioada de referinţă în mass-media de la noi s-au produs anumite schimbări pozitive în ceea ce privește racordarea la standardele deontologice internaţionale, apoi acestea sunt un rezultat al eforturilor şi insistenţei API, CJI, Consiliului de Presă, Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Centrului “Aces-Info”, APEL etc., care au elaborat şi promovat mai multe acte normative menite să contribuie la dezvoltarea mass-media neangajate, asigurarea accesului populaţiei la informaţia de interes public, garantarea libertăţii cuvântului; au desfăşurat o muncă organizatorică concretă privind sporirea profesionalismului jurnaliştilor şi a calităţii produsului mediatic, apărarea drepturilor civile şi profesionale ale jurnaliştilor. Dacă nu ar fi existat aceste organizații, dar şi susţinerea materială dezinteresată din partea unor organisme internaţionale, nu ar fi supravieţuit majoritatea ziarelor, posturilor TV şi radio neangajate.

În septembrie 2010, de exemplu, mai mult sub presiunea societăţii civile din ţară şi a organismelor internaţionale, Parlamentul a adoptat Legea nr.221 privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice, elaborată din iniţiativa API. Legea oferea doi ani pentru realizarea tuturor prevederilor, obligând Guvernul ca în șase luni să aducă actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege, să prezinte Parlamentului propuneri privind instituirea de sancţiuni persoanelor cu funcţii de răspundere, care nu se vor conforma cerinţelor acestei legi.

Mai multe autorităţi nu s-au conformat şi nu s-a întâmplat nimic. Ministerul Economiei, de exemplu, chiar a încercat în fel şi chip să împiedice implementarea legii respective, înaintând legislativului un proiect de modificare a ei, care, de fapt, compromitea însăşi esenţa legii. Din fericire, aceasta nu s-a întâmplat, iarăşi, datorită insistenţei şi consecvenţei organizaţiilor de media şi societăţii civile în general. Pentru nimeni nu-i secret că mai multe autorităţi publice continuă să editeze, pe bani publici, ediţii periodice menite doar să lustruiască imaginea celor de la guvernare, lucru pe care îl văd şi înţeleg toţi în afară de organele de resort.

 

Calitatea produsului jurnalistic degradează

Cu certitudine, bazându-se doar pe eforturile breslei şi susţinerea organismelor internaţionale, mass-media din R. Moldova nu va reuşi să ocupe locul care i se cuvine în ierarhia puterilor. În opinia mea, este nevoie, bunăoară, de mai multe reglementări în relaţiile juridice, economice, fiscale ale instituţiilor media şi structurile statului. Deoarece suntem în perioada reformelor, dar şi ţinând cont de starea economică a societăţii noastre, de importanţa asigurării populaţiei cu produse media de calitate, Asociaţia Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent au prezentat, în special, în ultimii ani, Guvernului şi Parlamentului mai multe propuneri privind dezvoltarea mijloacelor de informare în masă, sporirea rolului lor în democratizarea societăţii, informarea şi mobilzarea presei la soluţionarea problemelor interne şi externe ale R. Moldova.

API și CJI în repetate rânduri și-au reiterat dezacordul vizavi de politica dotării directe a instituţiilor media din bugetele publice, pentru că aceasta numaidecât presupune şi implicarea autorităţilor în politica lor editorială. Există suficiente posibilităţi de susţinere a mass-media pe alte căi. De exemplu, prin intermediul îmblânzirii politicii fiscale faţă de domeniul mass-media, a unor reglementări favorabile pentru presa scrisă în ceea ce priveşte achiziţionarea publicităţii, abonarea şi distribuirea publicaţiilor periodice.

Un coleg de breaslă din Paris, de exemplu, îmi povestea că acum câţiva ani, când criza economică a lovit dureros în economia presei scrise din Franța, autorităţile au reacţionat printr-un şir de măsuri de susţinere. Guvernul şi-a asumat o parte din cheltuielile noi ale întreprinderilor specializate în domeniul distribuirii presei, ca acestea să nu afecteze, prin intermediul publicaţiilor, buzunarul cititorilor. Constatând că printre consumatorii de media scrisă rămâne tot mai puţin tineret, lucru periculos într-o societate civilizată, guvernul francez a decis să ofere tinerilor până la o anumită vârstă posibilitatea de a abona gratuit un ziar la alegere, costurile respective fiind compensate redacţiilor din resursele statului.

API a prezentat autorităţilor din R. Moldova propuneri concrete privind impulsionarea dezvoltării presei independente. În opinia noastră, susținerea din partea statului a mass-media, în special, a celei cu tematică socială, trebuie să fie indirectă și să asigure tuturor instituțiilor șanse egale. Dar mai departe de discuţii şi promisiuni lucrurile nu s-au mişcat. Dimpotrivă, în virtutea unor procese specifice societăţii noastre (exodul masiv al populaţiei, sărăcia, dezvoltarea Internetului etc.) situaţia presei scrise pe an ce trece se agravează. Consecinţele sunt de faţă: anul trecut, când actorii electorali au aruncat pe piața media sume fabuloase pentru a-și promova interesele, majoritatea instituțiilor mass-media nu au rezistat ispitei, acceptând să promoveze și platformele candidaților și formațiunilor politice care propagau/enunțau idei în mare parte antinaţionale şi antidemocratice.

“Editarea unui ziar necesită cheltuieli tot mai mari, iar veniturile de la vânzarea ziarului şi din publicitate se reduc din cauza crizei economice prin care trece ţara şi a sărăciei populaţiei. Noi trebuia să alegem una din două: ori intrăm în starea de pre-faliment şi lăsăm teritoriul pe mâna ziarelor de partid, ori acceptăm banii propuşi de aceşti indivizi, pe care sperăm că lumea oricum nu-i va susţine”, îşi motiva acţiunile directorul unui ziar regional independent, care mai mulţi ani s-a ţinut relativ bine pe piaţă mediatică.

Cam tot aşa îşi explicau comportamentul din anul trecut şi alţi editori de ziare cu statut de publicaţii neangajate faţă de autorităţi şi formaţiunile politice. Iar la finele campaniei electorale experţii constatau:
“În acest an a avut loc o degradare a calităţii produsului jurnalistic şi o imixtiune a politicului în mass-media din Republica Moldova, ceea ce per ansamblu condiţionează şi o scădere a gradului de libertate a presei”. (Petru Macovei, director executiv API).
„Nu avem un climat în care jurnaliştii ar putea activa liber. Există presiuni interne şi externe, acest lucru a devenit evident în special în campania electorală recentă, iar autorităţile rămân deschise doar la nivel declarativ”. (Nadine Gogu,director CJI).
“Campania electorală a demonstrat că, din punct de vedere politic, instituţiile mass-media nu sunt decât nişte instrumente de manipulare”. (Ion Terguţă, directorul MIR în Moldova).

 

Cine nu doreşte ca proprietăţile în mass-media să fie transparente?

În ţările civilizate legislaţia impune diverse restricţii menite să prevină concentrarea excesivă a mass-mediei în mâinile câtorva proprietari şi limitarea pluralismului media. Pentru că se ştie: cine deţine informaţia, acela stăpâneşte lumea. Iar lipsa unei concurenţe reale pe piaţa media oferă posibilităţi mari de manipulare a opiniei publice, lucru foarte periculos pentru orice societate.

La noi se procedează invers: legislativul care recent şi-a depus mandatul, în 2011 a considerat oportun să permită unui proprietar să primească până la cinci licenţe audiovizuale faţă de două licenţe, cât era stipulat în varianta veche a Codului audiovizualului.

Da, de la 2009 încoace, spectrul instituţiilor mass-media de la noi, mai ales din domeniul audiovizualului şi electronice, s-a extins considerabil. Numai că aproape toate posturile TV şi portalurile de ştiri cu acoperire naţională au nimerit pe mâna politicienilor, care şi-au subordonat  apoape în întregime şi piaţa de publicitate, dar nu se grăbesc să-şi declare proprietăţile şi interesele, pentru că nu există vreun act normativ care i-ar obliga să facă acest lucru. Societatea civilă, jurnaliştii tot încearcă să deconspire cine şi de ce se acunde în spatele acestor instituţii, dar fără succes. Iar proiectul de lege privind transparenţa în mass-media se prăfuiește prin sertarele Parlamentului, unde, precum vorbeşte lumea, lucrează majoritatea celor cu proprietăţi şi interese în mass-media.

Pentru comparaţie, concretizez: în presa locală neangajată această problemă nu există. Proprietarii ziarelor membre ale API, care în majoritatea cazurilor sunt şi angajaţi ai acestora, sunt indicaţi şi în publicaţiile print şi în paginile web.

 

Pentru cine lucrează “fabricile” de jurnalişti?

Presa locală, care are cel mai mare auditoriu şi se bucură de cea mai mare încredere din partea consumatorilor de mass-media, întotdeauna a resimțit deficitul de jurnaliști bine pregătiți în domeniu. Şi asta în pofida faptului că la Chişinău avem câteva facultăţi care pregătesc jurnalişti şi specialişti în comunicare. Conform unor date, anual facultăţile sunt absolvite de circa 500 de tineri specialişti. În acelaşi timp, redacţiile sunt impuse să-şi completeze personalul cu lucrători “împrumutați” din alte domenii, cheltuind mult timp şi mijloace pentru ajustarea lor la condiţiile publicaţiei. Decanul unei facultăţi de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării recunoştea, acum câţiva ani, că doar circa 5 la sută din absolvenţi rămân în jurnalism. La întrebarea care-i rostul acestor “fabrici” de pseudospecialişti, care tocând sume solide de bani publici, lucrează aproape în gol, decanul mi-a răspuns că… aşa e sistemul. În numele administraţiei API am înaintat nişte propuneri privind schimbarea sistemului. Mi-a spus că nici conducerea facultaţii, nici cea a universităţii nu sunt în putere să facă acest lucru.

 

____________
Acest material este publicat în cadrul proiectului 
Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.

Sursa foto: www.api.md