Eşti aici

De-ale audiovizualului

11 Decembrie 2015
1051 de afişări
Ion BUNDUCHI,
expert media

 
Despre paralele
Să comparăm audiovizualul autohton cu o vilă luxoasă. De ce? Pentru ”că trăim în el”, cam 80 la sută din populație. Și de ce să nu trăim în vilă luxoasă?! Dar cum am face-o, cum am construi vila râvnită? Primul gând: mai întâi trebuie proiectul vilei. E primul gând, dictat de logică. Dar e gând. Pentru că în realitate am construit nu se știe ce, dar ce se știe, e că am construit fără proiect. În definitiv, în loc de vilă luxoasă avem o cocioabă urâcioasă. Fără proiect, am pornit construcția nu de la fundament, cum s-au construit toate vilele de pe lume și din toate timpurile, dar de la acoperiș, căruia, în partea asta a țării, i se mai spune ”krîșă”. Iar piatra ce urma să fie pusă la temelie, cineva a aruncat-o în apă, de demult, și până acum nu poate fi scoasă de acolo. Și dacă nu poate fi scoasă, revenim la acoperiș și-i tot adăugăm ba o proptea, ba o nuia, da-n vilă oricum plouă! Și o să continuie să plouă. Pentru că nu de la ”krîșă” se face vila. Iar dacă lucrurile merg și mai departe așa, vila luxoasă și audiovizualul autohton vor fi ca două paralele care, se știe, nu-și dau mâna cât rămân paralele.

Despre legi și pompieri
Că legea undeva stă în capul mesei cunoaștem bine. Că n-am aderat încă la zona ”undeva” cunoaștem și mai bine. Dar continuăm să facem legi. Alegem legiuitori pe sprânceană de partid și le urmărim creația legislativă. A crea înseamnă a face ceva valoros. Și ne minunăm de legile valoroase, pentru că avem de ce ne minuna. Dacă stai și te gândești, ziua la legiuitori tot 24 de ore are, dar ei reușesc să-și administreze afacerile, dacă le au; să-și inițieze afaceri, dacă nu le au; să discute la trei telefoane; să polemizeze pe Facebook; să prindă crapi; să facă selfie-uri și, plus la toate, încă și legi. Dacă ar fi în puterea mea, le-aș dubla salariile și încă le-aș da supliment pentru promptitudinea de pompieri. Ar fi cu dreptate, pentru că ați observat: cum izbucnește un pojar, cum îl stingem cu legi. Nu funcționează niște instituții – le dăm pachet de legi; vine peste noi propaganda – dăm alt pachet de legi; se revoltă fermierii – avem pachet și pentru ei. Promptitudinea asta chiar merită apreciată, pentru că pachete de legi trebuie să fie.

Despre propagandă
Sunt două feluri de propagandă: internă și externă. Cea internă este de miere și trebuie protejată prin lege, cea externă este nocivă și trebuie oprită prin lege. Și legea trebuie să zică: ”Strict interzis!”. Întotdeauna m-au amuzat asemenea sintagme din legislația autohtonă. Pentru că, se vede, dacă scrii doar ”interzis”, trebuie de înțeles că, în fond, nu se poate, dar, uneori, și s-ar putea. Dar să revenim la lege. Ea trebuie să dispună categoric oprirea canalelor tv de propagandă din exterior. Și atunci salvăm mintea cetățeanului de otravă informațională. Da mintea lui trebuie protejată, că-i firavă și puțină. Atât de puțină, încât n-o să-i ajungă nici pentru Internet, și nici pentru satelit. Apropos, e o tehnică foarte eficientă, vorba lui J. Milton (parlamentar și el, dar în alt parlament și în alte timpuri), de a reține corbul în ogradă, închizând poarta.

Despre continuitate
Mare lucru este continuitatea! Bunăoară, pleacă un zidar, vine altul și continuă ce-a început primul; pleacă un șef de televiziune, vine altul și-i continuă cauza; pleacă un guvern, vine altul și continuă ce-a început precedentul etc. Într-un cuvânt, continuitatea-i bună că ne dă previzibilitate și certitudine. Exemple avem destule! Iată unul: de la 2009 încoace toate guvernele, în planurile lor de activitate, au inclus, pe segmentul audiovizualului, aceleași acțiuni realmente necesare domeniului. Nu le-au exclus, pentru că au conștientizat până la capăt importanța continuității și, dacă aceasta oferă previzibilitate, deja azi putem spune ce va conține planul de activitate al guvernului viitor pe segmentul audiovizualului.

Despre privatizare
De mai multă vreme Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), cu eforturi titanice, se chinuie să aleagă patru candidați la cele două funcții vacante de membru al Consiliului de Observatori (CO) de la ”Teleradio-Moldova”. Deocamdată, a ales trei: doi ex-membri CCA și pe cineva care candida nu știu a câta oară, iar asta, se vede, a fost un argument greu pentru acumulare de voturi. Anterior, CCA, în unanimitate, desemnase deja drept candidat un ex-membru CCA, devenit, după binecuvântarea Parlamentului, membru actual al CO. Concursul trecut al CCA a eșuat, pentru că din patru candidați prezenți nici unul nu a fost mângâiat pe creștet. Este adevărat, printre candidați, de data asta, nu era nici unul ex-membru CCA. Păcat, că CO se sufocă fără componență deplină.

Despre logică
Eu, Petru Macovei și Eugen Rîbca, trei crai de la Răsărit, considerănd că pricepem ceva în audiovizual (nu pentru că am fi tare căpoși, ci pentru că domeniul ne e o preocupare profesională de mulți ani), am avut imprudența (fără statut de ex-membri CCA) să candidăm pentru funcția de membri CO. E. Rîbca a fost rebutat încă de CCA. Pe mine și pe P. Macovei ne-a rebutat Comisia parlamentară de specialitate, care comisie, la scurt timp dupa aceea, ne-a invitat pe toți trei să facem parte din așa-zisul Consiliu Consultativ Mass-Media. Acum stăm și ghicim: ne-au invitat de buni sau de răi?

Despre trei voci
De ceva vreme audiovizualul autohton, și nu doar autohton, vuiește într-o voce: ”Ați furat un miliard!”. ”Nu un miliard, da jumâtate!”, parează altă voce. Și doar a treia zice: ”Să nu furi!”. De zicea: ”Să nu furi mai mult de un miliard!”, mai vuia prima voce?!

Despre vinovați
Eu știu cine-i vinovatul din tot ce se întâmplă în audiovizualul autohton! Sistemul! Cu siguranță, sistemul. Au spus chiar și la televizor. Până nu demult era un singur vinovat – lipsa voinței politice. Acum avem doi. Avem două sperietori. Apropos, a văzut cineva cumva pe unde se aciuează sperietorile astea?! C-am face un pachet de legi și s-a zis cu ele. Dar pentru că vor dura căutările, haideți, între timp, să punem mintea la contribuție și să vedem ce asemuiri și ce deosebiri sunt între sistem și, de-o vorbă, gândacul de colorado? Varianta mea de răspuns: se vede numai unul, dar distrug amândoi la fel. Alte variante?
-----
Acest material este publicat în cadrul proiectului  Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.