Ro
En
Рy
ION BUNDUCHI, expert media
Iau taurul de coarne și scriu: aș asemui prestația la Forum a oficialilor autohtoni cu mesajele presei de partid – previzibile până la mare plictis. Cuvinte sunătoare, intenții nobile, promisiuni gârlă – ca la un for public. Și-o amăreală cât o dezamăgire: gândim nu știu ce, vorbim corect, facem anapoda. Sovieticul nu pleacă din noi...
Subscriu la majoritatea spuselor de către oficiali. Și adaug în paranteze, cu bold, ”povești”. Și cum majoritatea nu înseamnă un întreg, voi scrie despre sub ce n-aș semna.
Despre (ne)înțelegerea lucrurilor
În debutul Forumului (încă) premierul V. Streleț spunea (urmez principiul acurateței și reproduc citatul fidel, fără a-l scoate din context): ”N-aș face mare diferență între un politician, indiferent de poziția sa, care minte, și un jurnalist, care minte. Fiindcă, atât minciuna unuia, cât și minciuna altuia, este în egală măsură nocivă și destructivă pentru o bună dezvoltare a societății noastre. Neadevărul rămâne neadevăr, indiferent din gura cui iese”. Nu subscriu categoric acestei opinii. Și, ca să nu procedez ca un blogger/analist/expert etc. înregimentat, pentru care este suficient enunțul dictat, voi explica și de ce. Fără îndoială, a minți e rău. Dar și răul este diferit. Să ne întrebăm: ce se întâmplă când minte un jurnalist? Dacă vrem – îl credem, dacă nu – nu. Ce se întâmplă când minte un politician? O catastrofă socială, mai ales, dacă este factor decident. Iar cazul Republica Moldova de azi este cel mai elocvent argument. Și jurnalistul, și politicianul pot minți cu rea-credință sau din ignoranță. Rezultatul, însă, e același: spusele jurnalistului le putem ignora, nu și o hotărâre de Guvern/Parlament ori o lege! Mai mult, jurnalistul, dacă acționează cu bună-credință, are dreptul și să greșească, pentru că nimeni nu-i obligat să-i urmeze indicațiile, fie corecte, fie eronate. Deciziile politicienilor, însă, că-i vorba de legi, decrete, hotărâri etc., sunt obligatorii, chiar de-s strâmbe. În plus, jurnalistul, dacă demonstrează vinovăția cuiva, nu-l poate trimite la pușcărie. Politicianul, însă, îl poate vârî la dubă și pe un nevinovat. Din aceste considerente nu trebuie să comparăm minciuna jurnalistului cu cea a politicianului. Le dezaprobăm pe ambele, dar nu le egalăm.
Despre (i)responsabilitate
În câteva rânduri, la Forum, mass-media a fost poreclită drept ”a patra putere”. Să ne dumirim: primele trei puteri în stat sunt pline de metehne. Puterea, parcă, din start ar avea în frunte pecetea cusurului. Apare bănuiala rezonabilă că orice altă putere, nu contează a câta, ca să nu fie ”cioară albă”, trebuie să împrumute pecetea. Or, tocmai de acest împrumut trebuie să se ferească mass-media ca să rămână ce este.
La Forumul Media, mai ales dinspre oficialități, s-au făcut auzite apeluri la responsabilitate, la cooperare, la parteneriate, la sinceritate etc. Cât de bogată este limba română! Și ce unealtă perfectă rămâne logocrația! De nu încurcăm ițele, pare totul frumos. Mulți ani în urmă, discutam cu un mare șef de la Teleradio - Moldova și-l întrebam de ce instituția nu critică guvernarea pentru ce face pe de-a-ndoaselea. Răspunsul m-a dezarmat. Zicea șeful, chiar și europenii recomandă să întărim coeziunea socială. Ați priceput? Ne punem ochelari roz, nu criticăm pe nimeni, nu scoatem gunoiul din casă și obținem coeziune socială-beton! ... Sau o mare gunoiște roz. ”Dacă merg tramvaiele, înseamnă că-i bine”.
Dacă traducem răspunsul acelui șef, acesta ar fi: pentru că facem propagandă. Ar fi un răspuns onest, poate nu și conștient. La drept vorbind, știm mai bine să facem propagandă, decât jurnalism. Apropos, majoritatea vorbitorilor la Forum au abordat problema propagandei. Incredibil! În era informațională propaganda stă viguros în picioare. Am așteptat răspunsuri clare de la autorități cum să contracarăm propaganda din exterior și din interior. Autoritățile nu au răspunsuri. Știm și de ce.
Despre (a)normalitate
Să invităm autoritățile în istorie. Nu în cea, considerată că începe și se încheie cu ele. De la începutul împărțelii frecvențelor terestre în stânga și-n dreapta, mai ales, pentru a fi retransmise canale străine, pe timpul războiului de pe Nistru, atenționam statul asupra nocivității acestor practici păguboase. S-a încheiat războiul, s-a făcut o lege a audiovizualului, apoi un cod, dar practica păguboasă dăinuie. În prima Strategie de acoperire a teritoriului național cu programe audiovizuale, publicată în Monitorul Oficial, era scris că între pericole este și cel de pierdere a suveranității informaționale a statului. Pe atunci era liniște și pace în regiune. Deci, timp propice pentru a aranja în voie treburile statului, inclusiv cele de securitate informațională. Dar timpul a fost irosit. Când sub coaste a ajuns războiul hibrid din estul Ucrainei s-au trezit și autoritățile. Ș-au văzut că nu avem o strategie acătării de securitate a statului, inclusiv de securitate informațională; că nu avem o viziune generală cum ar fi bine să se dezvolte mass-media; că nu avem legi în care, cel puțin, să fie definită propaganda; că avem tare multă propagandă. Nedumerirea mare ar fi: de ce nu avem ce trebuie și avem ce nu trebuie? De ce avem 101 salarii normale de legislator ridicate lunar decenii la rând, și nu avem legislație normală? De ce avem armată de funcționari și instituții de stat nefuncționale? De ce avem armată de generali și nu ne simțim protejați? Și de ce, de fapt, îi plătim pe toți? Ce ne-ar motiva să sponsorizăm în continuare parlamentarii, miniștrii și restul funcționarilor? Văicărelile lor că n-au voință politică, după ce în alegeri răstoarnă munți? Haideți, cu mâna pe inimă să recunoaștem că suntem toți niște netoți, de rând ce așa votăm și așa guvernăm.
De râs, dar, mai ales, de plâns, cum s-a dorit contracararea propagandei. Propagandei străine, bineînțeles, pentru că cea de acasă e proastă, dar de-a casei. S-a pornit, deci, pe ridicolul principiu ”Ne pușciati!”, adică, de interzis propagandei străine să intre în Moldova. De interzis prin lege. Sau prin două legi. Societatea civilă, întrebată ce crede, a zis: aiurea. Autoritățile n-au crezut și, fără jenă, au trimis proiectele de legi la înalte foruri europene spre expertizare. Răspunsul a fost: aiurea. Nu putea fi altul! Propaganda nu-i robinet, pe care-l poți închide. Propaganda poate fi contracarată prin deschiderea minții. Spre citire și gândire critică, spre reflecții. Știm să citim, dar tot mai puțin – să gândim. O țară cu cetățeni care gândesc are imunitate la propagandă. Autorităților, însă, le trebuie asemenea cetățeni?!
Despre (ne)îngrijorări
Am spus-o și colegilor ucraineni: cea mai bună soluție, pe termen lung-lung, este... media literacy, nu oprirea emițătoarelor. Recunosc azi, colegii ucraineni, că oprirea emițătoarelor nu a avut efect. Ai noștri, însă, cu tot dinadinsul vor să calce pe greblă. Iar timpul trece. Propaganda rămâne. Și nu ne ocupăm sistemic nici de media literacy, nici de stimularea concurenței sănătoase pe piața mediatică, nici de încurajarea pluralismului mediatic - acțiuni care ar contracara realmente propaganda și nu ar mima contracararea. Despre asemenea planuri ale oficialilor așteptam să auzim la Forumul Media. Dar am auzit chemări să fim toți îngrijorați de criză și de propagandă. Specifică abordare. Criza și propaganda o declanșează/generează guvernarea, deși nu ni le-a promis în alegeri, dar îngrijorați trebuie să fim toți. Mai bine, însă, de fiecare dată noi, cetățenii de rând, să scoatem țara din criză și din propagandă, ca să nu sustragem atenția guvernanților de la importante treburi de stat.
Despre (in)eficiența comunicării
Din tot Forumul Media, cred eu, ”veriga slabă” a fost dezbaterea cu participarea actualului președinte al comisiei parlamentare de specialitate, a doi președinți precedenți, a președintelui Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) și a subsemnatului ca reprezentant al societății civile. Dezbaterea urma să identifice bune practici de elaborare a politicilor publice în domeniul mediatic. O idee bună, dar eșuată. De fapt, nu a fost dezbatere. Au fost trei dări de seamă despre cât de prodigios a funcționat respectiva comisie pe parcursul anilor de avânt liberal-democratic, democratic și liberal, și o dare de seamă despre cum CCA în permanență face ce poate, doar că ceva îi încurcă să facă ce trebuie. Altfel spus, au lucrat bine. Că rezultatul e prost, mai puțin contează. Între altele, ni s-a reproșat că târziu am organizat forumul, că de era organizat acum 20 de ani... Noi, naivi din fire, am organizat până acum doar congrese și plenare ale Uniunii Jurnaliștilor, cu decizii și rezoluții trimise în Guvern și Parlament; am organizat doar conferințe și simpozioane naționale și internaționale pe problematica mass-mediei, cu recomandări formulate, cu foi de parcurs și cu proiecte de legi elaborate trimise peste tot, dar în van, pentru că trebuia să organizăm Forumuri Media. Ne turnăm cenușă pe creștete, dacă tot n-am simțit la timp ce doresc politicienii.
Mai mulți participanți la Forum au adresat întrebări oficialilor. Răspunsurile au fost ca-ntotdeauna. Pe unul am să-l remarc. La întrebarea despre ce împiedică azi comisiei parlamentare să strunească CCA-ul ca să stopeze propaganda despre care se tot vorbește, a urmat răspunsul, că nici comisia parlamentară, nici deputații nu pot avea ingerințe în activitatea consiliului, deoarece Codul audiovizualului prevede autonomie totală pentru CCA. Adevăr este că legea interzice ingerințele oricui și de orice gen în activitatea CCA, dar adevăr numai pe jumătate. Legea nu că interzice, ci obligă exercitarea controlului parlamentar, inclusiv asupra activității CCA. Altceva că respectivul control lipsește. Și întreb retoric: de câte ori vreun deputat a asistat, cel puțin, din curiozitate, la vreo ședință a CCA sau a Consiliului de Observatori (CO), după ce a desemnat încolo membri?! Logica formală parcă ar zice că, odată ce votez pentru cineva undeva, ar trebui să mă îngrijesc să nu roșesc pe urmă. Sau logica parlamentară altceva zice?
Despre (i)real
Eu, la Forum, am militat pentru onestitate în profesie, ex-președintele comisiei de specialitate, Ch. Lucinschi - pentru bun simț în audiovizual. Ambii, cu siguranță, suntem niște mari romantici. Bun simț și onestitate în realitățile moldovenești?! De-am fi doldora de bun simț și onestitate, ne-ar fi suficientă Biblia. N-am avea nevoie de parlamente, guverne, președinții, legi etc.
Ch. Lucinschi ne-a îndemnat să solicităm, pentru Consiliul de Presă, ”delegarea unor funcții de la stat către acest consiliu. Asumați-vă responsabilitatea față de ceea ce se întâmplă în acest domeniu! Eu primul care am să votez nu cu o mână – cu două mâini!”. Ce să zic? De acord! Solicităm, nu mult: Consiliul de Presă să distribuie sloturile în multiplexele digitale naționale; să desemneze componența CCA și cea a CO. Drept că nu știm dacă două mâini, acceptate ca două voturi, ar fi suficiente.
Despre cui (nu) dăm mâna
La Forumul Media au fost de toate: alocuțiuni, ateliere, master-class-uri, discuții, apeluri, îngrijorări, îndemnuri, sincerități, promisiuni etc. și multe televiziuni. La deschidere, când mai erau oficialii. Seara a trebuit să înghițim o nouă doză de propagandă. Jurnaliștilor-propagandiști nu le putem da peste mână. Putem să nu le dăm mâna.
La Forum a lipsit aritmetica, dar o aduc eu, la finele comentariului.
Jurnaliștii s-au angajat să facă ce trebuie. Oficialii au promis să facă ce trebuie. Eu cred că vor face, ca și până acum, ce le trebuie. Și-i las să demonstreze că nu cred drept.
Se zice că omul e o fracție în care la numărător e ceea ce crede că este, iar la numitor – ceea ce este cu adevărat. Aș scrie aceeași fracție, înlocuind omul cu sinceritatea autorităților. Sper, mai țineți minte ce rezultat obținem, când numitorul este egal cu zero.
