Jurnaliştii şi clauza de conştiinţă

În timp ce în alte țări clauza de conștiință îi apără pe jurnaliști, la noi noţiunea nu e prea des utilizată și aproape că rămâne în afara cadrului legal. Spiritul ei este prezent însă în profesia noastră, rezonând cu principiile codului deontologic al jurnalistului. Dacă ar fi să apelăm la unele autorități din domeniu, profesorul universitar, doctor Miruna Runcan, de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj,  susține că, fiind prin excelență o profesiune liberală, jurnalismul nu poate functiona cu adevărat profesionist, într-o lume democratică, “dacă valoarea sa supremă, adevărul care trebuie să ajungă la cetăţean, nu este, mai întâi de toate, slujit şi apărat, cu orice consecinţe, de semnatarul mesajului de presă”. În opinia ei,  clauza de conştiinţă ar putea fi definită ca un drept al ziaristului profesionist de a spune NU!  oricărei ingerinţe, redacţionale sau extraredacţionale, atunci când credinţele şi convingerile acestuia sunt puse în joc. Iar fostul șef de redacţie la Ouest-France şi fost redactor-șef la Le Monde, Yves Agnes, amintește în cartea sa „Introducere în jurnalism” că în Franța există o lege adoptată încă în 1935, care acordă jurnaliștilor dreptul moral specific de a putea refuza să scrie împotriva conștiinței lor. Dacă ei consideră că articolul ce li se cere nu este compatibil cu orientarea manifestă a ziarului, pe care au acceptat-o, nu pot fi acuzați de greșeală profesională. Codul muncii francez prevede în mod expres clauza de conștiință în art. 761-7, care oferă jurnalistului până şi dreptul la o indemnizație în cazul în care o publicaţie îşi încetează activitatea sau angajatorul cesionează ziarul respectiv (ori îi schimbă orientarea), aducând prin aceasta jurnalistului prejudicii materiale sau de imagine. Aceeași clauză este prevăzută în legislația Marii Britanii, Italiei, precum și a altor țări europene.

În R. Moldova, despre noțiunea de clauză de conştiinţă amintește Codul deontologic al jurnalistului. Cităm din paragraful intitulat Clauza de conştiinţă şi cenzura: „2.14 Jurnalistul are dreptul să refuze şi să denunţe public cenzura de orice fel. Nu constituie cenzură acţiunile şefilor ierarhic  editoriali, atunci când au la bază motive profesionale;  2.15. Jurnalistul are dreptul să refuze orice însărcinare profesională care contravine legii şi principiilor prezentului Cod”. La fel, articolul 20 al Legii presei stipulează că jurnalistul are dreptul, cităm: „g) să renunţe la pregătirea şi semnarea unui material, dacă acesta vine în contradicţie cu convingerile sale; h) să-şi retragă semnătura de sub un material al cărui conţinut, după părerea sa, a fost denaturat în procesul redactării”. Dar atâta timp cât legea nu prevede și anumite sancțiuni în caz de nerespectare a acestor prevederi, ele au un caracter mai mult declarativ.

Mai jos prezentăm doar câteva argumente - din multele câte există! – în favoarea introducerii în legislaţia muncii a clauzei de conştiinţă în raport cu profesia de jurnalist.

PRIMUL ARGUMENT este legat de evenimentele de pe piața informaţională, tot mai dinamică. De exemplu, trecerea de la un proprietar la altul a unor instituţii de presă este marcată adesea de schimbarea politicii editoriale a acestora. Iar în R. Moldova, din păcate, astfel de vânzări-cumpărări a proprietăților mass media se fac fără o consultare prealabilă a colectivelor de creaţie. Astfel, că în urma lor jurnalistul se poate pomeni în cu totul altă barcă, adesea care urmează un alt curs. Imaginaţi-vă că publicaţia, eventual, postul tv, la care lucraţi şi-ar schimba peste noapte proprietarul şi direcţia. Cum veţi proceda, dacă veţi primi o sarcină de la noul redactor-şef pe care conştiinţa nu vă permite să o realizaţi? Să zicem că aţi fost trimis să filmaţi un reportaj pozitiv (anume aşa aţi fost orientat) despre un concert electoral, iar dvs., ca jurnalist, aveţi convingerea că artistul cântă pe bani murdari, că cei care l-au invitat în turneu, de asemenea, îşi fac campanie pe bani murdari, iar concertul – evenimentul propriu-zis  -  nu  urmăreşte altceva decât să manipuleze publicul. Vi se pare uşor de depăşit o asemenea situaţie? Atunci, să îngroşăm puţin culorile: închipuiţi-vă că aveţi sarcina să scrieţi un material, de asemenea “pozitiv”, despre un act de caritate al unui demnitar, interesat să-şi repare astfel imaginea şifonată (cineva care ar fi furat miliardul!), iar dvs. sunteţi ferm convins că locul acestui individ e după gratii, nu la guvernare și, cu atât mai mult, nu pe prima pagină a ziarului. Veţi refuza să scrieţi? Legea presei vă permite acest lucru, dar ea nu prevede sancțiuni pentru cei care v-ar încălca libertatea de conștiință. Prin urmare, același angajator v-ar putea penaliza pentru neexecutarea obligaţiilor de serviciu și ar avea ulterior motiv să vă concedieze. Sigur, aţi putea să abandonaţi, pur și simplu, acea publicaţie/post tv, care nu mai activează pe principiile pe care le-aţi acceptat la angajare – şi există câteva asemenea exemple de demisii, inclusiv, colective în presa noastră. Dacă, însă, legislația muncii ar prevedea clauza de conștiință, angajatorul ar fi obligat să o respecte, iar limitarea libertății de conștiință a jurnalistului ar fi sancționată conform legii.

AL DOILEA ARGUMENT:  Actualul contract individual de muncă, pe care îl semnează jurnalistul cu angajatorul său este prea general și nu ține cont de libertatea de conștiință, specifică profesiei noastre. În prezent, modelul de contract elaborat de guvern, patronat şi sindicat şi recomandat la nivel naţional de Convenţia colectivă nr. 4, prevede, la punctul 18, anumite clauze specifice (dacă părţile au convenit), cum ar fi, cităm: „mobilitatea, confidenţialitatea, alte clauze care nu contravin legislaţiei în vigoare”. Întrucât clauza de conştiinţă nu este stipulată în codul muncii, aceasta nu a fost inclusă nici în contractul individual de muncă. Și acum, să revenim la situația descrisă mai sus, când redactorul-șef vă trimite pe teren să realizați reportajul pozitiv, iar dvs.  nu doriți să vă călcați pe conștiință. Ce posibilități de apărare aveți? Practic, niciuna. Tot ce puteți face mai demn, e să vă dați  benevol demisia. Reiese că, formal, sunteți eliberat din funcție din proprie inițiativă,  conform articolului 85 al codului muncii, dar în realitate plecați din cauza că vi se cere să scrieți ceva împotriva conştiinţei proprii (şi a codului deontologic). Dacă în contract ar fi stabilit că puteți refuza îndeplinirea unui asemenea ordin al superiorului, fără să fiți sancționat disciplinar; dacă ar fi precizate exact motivele refuzului de a scrie, un astfel de contract ar reglementa mult mai echitabil raporturile de muncă dintre angajator și jurnalist. Un asemenea document ar putrea fi oricând invocat în instanță și, apropo, nu doar de jurnaliști, dar și de angajatori, în eventualele litigii de muncă ce pot apărea între cele două părți. Prin urmare, clauza de conștiință ar însemna o garanție a corectitudinii, atât pentru jurnalist, cât și pentru angajator.

AL TREILEA ARGUMENT: Carta de la Munchen. Un argument forte în favoarea introducerii clauzei de conştiinţă în legislația națională este Declarația îndatoririlor și drepturilor jurnalistilor, numita și Carta de la Munchen. Toate drepturile prevăzute de această Cartă au la bază libertatea de conştiinţă. Le vom reproduce integral:
„1. Jurnaliştii revendică liberul acces la toate sursele de informații și dreptul de a ancheta liber asupra tuturor faptelor care influențează viața publica. Secretul afacerilor publice sau private nu poate fi, în acest caz, invocat împotriva activității jurnalistului decât prin excepție și în virtutea unor motive clar exprimate.
2. Jurnalistul are dreptul de a refuza orice subordonare contrar liniei generale a organului de informare la care colaborează, așa cum este prevăzută în scris în contractul de angajare, precum și orice subordonare ce nu ar rezulta clar din linia generală.
3. Jurnalistul nu poate fi constrâns să îndeplinească un act profesional ori să exprime o opinie contra convingerii sau conştiinţei sale.
4. Echipa redacţională trebuie informată obligatoriu despre orice decizie importantă de natură să afecteze viața publicaţiei. Trebuie cel puțin consultată înaintea oricărei decizii definitive în măsură să intereseze componenţa redacţiei: angajare, concediere, mutaţie sau promovare a jurnaliştilor.
5. Ținând seama de funcția și responsabilitățile sale, jurnalistul are dreptul nu doar să beneficieze de convențiile colective, ci și să încheie un contract personal, asigurându-i siguranța materială și morală a muncii sale, precum și o remunerare conformă rolului social pe care îl deține, suficientă pentru a-i garanta independenţa economică”.

Da, există. În primul rând, ar trebui să conştientizăm noi, jurnaliştii, necesitatea clauzei de conştiinţă şi să promovăm mai activ conceptul de libertate de conştiinţă. Astfel, ne vom cunoaşte mai bine drepturile profesionale şi vom beneficia de ele, aşa cum o fac, de zeci de ani,  colegii din ţările Uniunii Europene. În condiţiile R. Moldova, în care politicul se implică tot mai des în activitatea presei, iar proprietarii reali ai unor instituţii mass-media se ascund în zonele off-shore, avem nevoie de o asfel de clauza de conştiinţă pentru a ne apăra poziţia şi a putea refuza să scriem împotriva conştiinţei noastre. În al doilea rând, ar trebui să ne gândim cum, în mod concret, introducem în legislaţie această clauză.  Eventual, organizaţiile neguvernamentale de media ar putea prezenta în parlament propuneri de modificare a legislaţiei în acest sens. Şi tot ele ar putea să elaboreze, cu titlu de recomandare, un model de contract de muncă pentru jurnalişti, care să ia la bază  modelul naţional, dar  să includă, la capitolul clauze specifice, şi clauza de conştiinţă.  

Am citit pe pagina web a Uniunii Jurnaliştilor că instituţia se află în proces de reformare şi că ar urma să se transforme într-un sindicat. Poate că un sindicat ne-ar ajuta mult mai mult să promovăm clauza de conştiinţă. Dar aceasta e deja tema unui alt articol.