Ro
En
Рy
Cum ar fi să numim corect, în condițiile R. Moldova, Ziua Libertății Presei? Sărbătoare – nu poate fi, pentru că, de fapt, nu avem ce sărbători. Zi profesională – pare inadecvat, din momentul în care, pentru jurnaliștii adevărați, fiecare oră din viață este dedicată prof
esiei. Zi neagră? Și asta pare denaturat, deoarece și foarte mulți oameni din alte bresle nu o duc mai bine. Probabil, ar fi adecvat să o tratăm ca pe o zi oarecare, o zi obișnuită, în care jurnaliștii muncesc, încercând să dezvăluie adevăruri nevăzute, iar cei de la putere arată că nu le pasă, în continuare, făcând legi pe care tot ei nu le respectă.
„Beneficiarul” procedurii de clonare a ZdG a ajuns șef de stat
Să luăm, bunăoară, Legea Presei, adoptată încă în 1994, în care se spune că statul garantează apărarea onoarei şi demnității jurnalistului, îi ocrotește sănătatea, viața şi bunurile. Oameni de stat au votat această lege, dar tot ei o neglijează, ori de câte ori au ocazia. Exemple? În anul 2011, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, unul dintre stafurile electorale a clonat, la propriu, publicațiile Ziarul de Gardă și Timpul... Clonele au fost tipărite într-un tiraj extrem de mare, fiind distribuite pe gratis. Această acțiune a cauzat confuzie în rândul cititorilor de presă, imaginile redacțiilor fiind afectate grav. Ce a urmat? Redacția ZdG s-a adresat la poliție, la procuratură. La cererea ZdG a fost intentat și un dosar penal în care, însă, lipseau numele celor bănuiți de comiterea infracțiunii. Au trecut șase ani de atunci, dar lucrurile așa și nu au evoluat. După câteva rânduri de interogări, ancheta a fost stopată fără explicații plauzibile. Între timp, „beneficiarul” acțiunii de clonare a celor două publicații, pe atunci candidat la funcția de primar de Chișinău, a ajuns șef de stat... Dacă ancheta ar fi mers până la capăt, dacă investigațiile procurorilor ar fi demonstrat că anume el, actualul șef de stat, pe atunci candidat la Primăria Chișinău, a fost „beneficiarul” acelei campanii de clonare a unor publicații independente, ar fi ajuns oare acesta în fotoliul pe care îl încălzește astăzi?
Încă un caz, ceva mai recent. Acum câteva luni, în februarie 2017, angajații unei persoane care și-a asumat dreptul de decizie în acest stat, au clonat site-ul www.zdg.md. Redacția a apelat iarăși la organele de anchetă care, la fel ca și în primul caz, nu au reușit să constate nimic, deși un angajat al MAI a pierdut în redacție mai multe ore, ca să depisteze frauda, promițând că merită să pierdem și noi din timpul nostru prețios, stând de vorbă cu el, deoarece ancheta va fi dusă, inevitabil, până la capăt. Deși aparent similare, ar fi să recunoaștem că există, totuși, o diferență între „anchetele” desfășurate în cele două cazuri de clonare a ZdG. Spre deosebire de primul, când nimeni nu ne-a mai explicat nimic, de astă dată redacția a primit un răspuns formal, ticluit cu secvențe din cererea depusă la procuratură și la MAI. Răspunsul a venit după ce făptașii au reușit să șteargă urmele virtuale. Din acel mesaj, expediat pe adresa redacției, era clar că, în lipsa acelui site care a existat timp de câteva zile, nimic nu mai poate fi demonstrat, din care cauză investigațiile au fost suspendate.
De altfel, nimic nou în felul în care sunt anchetate lucrurile în R. Moldova. Exact așa sfârșesc alte sute de anchete importante, deși tot mai frecvent ni se spune că avem o justiție reformată.
Deschidere exclusivă către presa care manifestă loialitate
Tot despre atitudine. Vă amintiți? Toți șefii de stat și toate guvernările care s-au perindat în R. Moldova își începeau mandatele manifestând un interes afișat pentru o colaborare eficientă cu presa. Erau organizate întâlniri cu reprezentanții instituțiilor de presă, în cadrul cărora cei aleși să ne guverneze își asumau angajamente ferme. Până la urmă, însă, fiecare dintre cei care s-a aflat la putere pe parcursul celor peste 25 de ani de independență a R. Moldova a manifestat deschidere doar pentru jurnaliștii și pentru instituțiile media care manifestau loialitate față de guvernare și față de politica promovată de partidele ce îi aduseseră la putere.
Astfel, protejându-și interesele de partid și având grijă ca imaginea lor de demnitari publici să nu fie cumva șifonată, persoane cu înalte funcții în acest stat trec nepăsători pe lângă Legea cu privire la libertatea de exprimare, neglijând prevederile acesteia care spun că „mass-media are sarcina de a informa publicul asupra problemelor de interes public şi de a efectua, în conformitate cu responsabilitățile sale, investigații jurnalistice în probleme de interes public”. Aceștia reacționează la fel atunci când e vorba despre accesul la informație sau atunci când jurnaliștii pledează pentru independența mass-media și pentru interzicerea cenzurii și a ingerințelor de orice fel în activitatea editorială. Cum spuneam, cei care fac legi, tot ei le neglijează, nu le respectă...
În aceste condiții, deși Legea cu privire la libertatea de exprimare interzice cenzura, iar orice fel de ingerințe ilegale în activitatea mass-media atrage (potrivit legii) răspundere penală, în cei peste 25 de ani de independență a R. Moldova nu am cunoscut vreun demnitar care ar fi fost anchetat sau condamnat penal pentru restricționarea libertăților presei și ale jurnaliștilor, deși legea admite astfel de acțiuni.
La orice schimbare a puterii, oponenții reintră în tranșee, reluând bătălia de la capăt
An de an, bătălia pentru libertatea de exprimare și pentru o presă liberă, echidistantă, profesionistă, pentru că e fără prea mari rezultate, pare a fi una fără rost. Mai mult, la orice schimbare a puterii, oponenții reintră în tranșee, reluând bătălia de la capăt. Această stare de lucruri descurajează jurnalismul, transformându-l tot mai frecvent într-o activitate comercială, din care cei care îl prestează să-și poată asigura existența, fără a-și adresa prea multe întrebări despre deontologie sau despre corectitudine.
Așa cum, astăzi, în R. Moldova, se vinde orice: case, terenuri, droguri, organe vitale, automobile, sentințe de judecată, promisiuni deșarte, funcții publice sau chiar copii, pare să nu mai uimească prea mult faptul că și jurnalismul a ajuns obiect de piață... În ultimul deceniu, piața vânzărilor s-a extins, incluzând instituții mass-media sau jurnaliști în parte. Veți zice că e din cauza condițiilor economice devastatoare, imposibile de rezistat pentru jurnaliști și pentru presă. Dar pentru medici, profesori, ingineri sau agricultori? Pentru cei din urmă, condițiile nu sunt aceleași?
Astăzi, jurnaliștii, pentru că au acces special la public, sunt tratați la fel ca și unii politicieni, pe care, ușor, îi poți atrage dintr-o tabără în alta. Se vând jurnaliști în parte, se vând redacții, se comercializează instituții media, se vând, și sunt cumpărate, articole denigratoare. Astfel, oameni din breaslă care, fiind niște profesioniști altădată, cedează principiilor deontologice, ajungând în serviciul unor politicieni corupți, care își curăță de praf și de mizerie numele, folosind imaginea unor oameni din presă, cu nume bun altădată. De ce au făcut-o? De ce au acceptat să-și abandoneze bunul nume, să-și părăsească breasla? Cei mai mulți, probabil, au ajuns acolo unde sunt azi din cauza sărăciei și a problemelor existențiale. Alții – pentru că, după mai multe tentative de a face meserie curată în R. Moldova, locul unde aproape peste tot te ciocnești de corupție și de nedreptate, și-au zis că nu mai contează, că eforturile lor de a se menține în breaslă, respectând principiile unui jurnalism corect, nu au valoare, nu mai interesează pe nimeni. Cei din urmă au decis că viața lor adevărată e în altă parte, e doar cea dintre pereții casei, sub umbrela familiei – restul fiind lipsit de importanță.
_____________________
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
