Ro
En
Рy
Irina NECHIT,
jurnalist cultural, scriitoare
Mi-ar fi plăcut să citesc ceva în aer liber, de aceea am mers într-o dimineață de vară la Porțile Orașului. Văzusem de departe un copac rotat, sub el dormea un boschetar învelit până peste cap cu o pătură maronie, așa că am trecut pe alături, navigând printre munți de gunoaie. Pe teritoriul Muzeului Satului am descoperit un petec curat de iarbă, m-am așezat încercând să alung din minte imaginile cu sticle de plastic, pungi, hârtii, seringi, resturi menajere, am vrut să trasez o graniță între mine și deșeurile abia vazute, când pe cărare s-a ivit un burdihan și apoi cel căruia îi aparținea. ”Vi cito tut delaete? Vi ot bezdelia tut sidite?” (”Ce faceți aici? Trândăviți?”), m-a întrebat omul și mi-a părut inutil să discut cu el.
M-am gândit că poate în centrul Chișinăului voi găsi un locușor potrivit pentru un sfert de oră de lectură, dar toate băncile din parcuri erau ocupate de oameni care mâncau pop-corn sau îi ascultau pe vorbitorii din Piața Marii Adunări Naționale ce protestau împotriva puterii.
Tocmai în Valea Trandafirilor am găsit o bancă liberă, m-am așezat, mi-am pus ochelarii pe nas, când de-odată apare de după tufarii decorativi un ponei, condus de stăpâna lui și urmat de părinții copiilor ce-și așteptau rândul să urce pe căluț. ”Cât costă un cerc?”, se interesau părinții. ”20 de lei”, zicea femeia cu biciușca. ”O, ești ca un kazak!”, își admira o mamă fiul. ”O, ești ca o prințesă!”, își lăuda o altă doamnă fiica. ”O, ești ca un cowboy!”, striga alta, și așa mai departe.
Nu am putut citi nimic în oraș, în ziua aceea de vară. Dar cine mai citește în spațiile noastre publice? Personajul cu o carte sau cu o revistă deschisă pe genunchi a dispărut din peisaj. Se citește mult, firește, pe ecranele telefoanelor mobile și smartphone-urilor, pe monitoare de iPad-uri, însă aceste lecturi înseamnă comunicare și nu au legătură cu ceea ce numim cultură scrisă. Să nu dăm vina însă pe tehnologii. Doar acestea ne mai țin pe linia de plutire, doar cu ajutorul lor se menține iluzia că trăim într-o lume civilizată.
În presa autohtonă cele mai răspândite sunt titlurile agonice precum ”Ne-au dezbrăcat, acum vor să ne descalțe”, ”Slugile poporului la groapa democrației”, ”Valurile de scumpiri ne vor sufoca”, ”Corabia ”Republica Moldova” se duce la fund”.
Unii demnitari își păstrează, totuși, entuziasmul și ne amintesc cu orice ocazie de ”potențialul uman” și de ”bogăția culturii”. O expresie mai cinică nici că se putea – ”bogăția culturii”. Suntem pe ultimul loc printre țările europene privind cheltuielile publice în domeniul culturii. Statistica ne pune oglinda în față: în Republica Moldova bugetul pentru cultură reprezintă 0, 08 procente din PIB, adică nici o zecime de procent, iar pe cap de locuitor, din bugetul de stat se cheltuie mai puțin de 8 euro pe an, pentru cultură.
Într-o astfel de ambianță economică, social-politică, nu au cum să reziste produsele culturii scrise. Orice tipăritură e foarte costisitoare, mai ales după explozia prețurilor generată de inflație și de numeroasele crize politice. Pe de altă parte, veniturile populației sunt derizorii. E logic să afirmăm că într-o țară depopulată, deprimată, deculturalizată, este imposibil să mai apară și reviste de cultură. Totuși, în pofida a tot și toate, mai avem publicații de cultură, le putem procura, ne putem abona, unele sunt distribuite gratis, ele respiră, circulă, există!
Mai corect ar fi să spunem că revistele de cultură au înviat, după o perioadă când majoritatea lor aproape că muriseră. Vorbim de anii 2013-2014, ani în care publicațiile de cultură de la noi nu au apărut decât sporadic, din cauza crizei de la Institutul Cultural Român, principalul lor finanțator. E de remarcat faptul că nici una din revistele noastre de cultură nu a fost finanțată de guvernul R. Moldova, între anii 1994 și 2013.
Pe primele poziții în presa culturală din RM se află, precum bine se știe, revistele ”Contrafort” și ”Sud-Est cultural”. Ambele constituie niște centre de gravitație în viața noastră culturală, ambele au fost înființate după prăbușirea Uniunii Sovietice – ”Sud-Estul cultural” în 1990 și ”Contrafort”-ul în 1994, – aceste publicații sunt reprezentative pentru cultura post-comunistă din RM. Mișcarea de emancipare intelectuală de la noi, cea de europenizare a societății basarabene au avut drept puncte de reper revistele care au apărut cu regularitate datorită sprijinului Institutului Cultural Român (ICR) de la București.
În 2012, însă, Institutul Cultural Român a fost transferat de sub autoritatea Preşedinţiei în subordinea Senatului României, fapt care l-a determinat pe fostul președinte al ICR Horia Roman Patapievici să anunțe demisia în bloc a echipei sale. Tot în 2012, odată cu venirea la conducerea ICR a dlui Andrei Marga, a fost sistată finanțarea a șase publicații de cultură din Republica Moldova: ”Contrafort”, ”Sud-Est cultural”, ”Semn”, ”Destin Românesc”, ”Clipa” și ”Limba Română”. Astfel că în 2013 nu au mai apărut reviste de cultură în spațiul pruto-nistrean, în afară de ”Literatura și Arta”, sprijinită de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.
”Viaţa literară din Republica Moldova, după părerea mea, lâncezeşte. Mai ales în ultimul an, de când nu mai apar revistele culturale finanţate de ICR. Susţinerea lor a fost sistată în mod abuziv şi fără nici o explicaţie logică de administraţia Marga – cea cu atâtea iniţiative scandaloase şi contondente, care au contrariat lumea literară de pe ambele maluri ale Prutului”, scria Vasile Gârneț, directorul ”Contrafort”-ului în 2013, răspunzând la întrebările unei anchete privind presa culturală din R. Moldova.
Iar Vitalie Ciobanu, redactor-șef al revistei ”Contrafort”, se indigna: ”Acum, în 2013, nu mai pot vorbi despre favoruri şi nici despre prea multe întâlniri fericite, ba chiar deloc, dacă mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat cu Institutul Cultural Român, la cum s-a repercutat dezastrul provocat de echipa Marga în Basarabia. Am rămas sincer mirat – în primul rând, mirat, uluit şi apoi jignit – că cineva a considerat munca mea şi a colegilor mei de la ”Contrafort” un fleac, o cantitate neglijabilă, un „ce“ detaşabil, un material expirat. Din nesimţire sau pentru că aveau de plătit nişte poliţe adversarilor politici”.
Spre sfârșitul anului 2013 a apărut, totuși, un număr al revistei ”Contrafort”, cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Moldova. În 2014, au apărut cinci numere de revistă, cu un tiraj de 1000 de exemplare, în anul curent aceasta apare cu un tiraj de 800 de exemplare. Revista are și 15 000 de vizitatori, lunar, pe web site.
La solicitarea subsemnatei, Vasile Gârneț a precizat: ”20 de ani ai ”Contrafort”-ului i-am marcat în octombrie 2014, când am scos un număr special. N-am făcut festivități, pentru că nu am avut cu ce”. Actualmente, editor al revistei ”Contrafort” este Fundația Culturală ”Contrafort”, sprijinită de Institutul Cultural Român. ICR acordă doar suma pentru onorarii – o sumă modestă.
Amintim că pe site-ul Ministerului Culturii al Republcii Moldova sunt publicate ”Rezultatele concursului privind finanțarea din bugetul de stat în anul 2015 a proiectelor culturale ale asociațiilor obștești”, printre câștigători sunt și Fundația Culturală ”Contrafort” (suma aprobată este de 50 mii de lei) și Fundația ”Sud-Est cultural” ( suma aprobată – 40 mii de lei).
De la Vasile Gârneț aflăm că ”în acest an, suma promisă de Ministerul Culturii din Moldova încă nu a sosit, dar am fost asigurați că o vom primi negreșit” (am discutat cu Vasile Gârneț în august 2015).
Doamna Valentina Tăzlăuanu, redactor-șef al revistei ”Sud-Est cultural”, menționează de asemenea că încă nu a primit finanțare din partea Ministerului Culturii pentru 2015. Din partea ICR-ului revista primește 10 250 RON pentru onorarii, după fiecare număr deja apărut. Cheltuielile pentru tipar și hârtie revista trebuie să și le acopere din cont propriu. ”Sud-Est cultural” apare cu un tiraj de 500 de exemplare, cel mai recent numar, consacrat aniversării a 25-a a publicației, a fost susținut de Primăria municipiului Chișinău, incluzând o serie de comunicări din cadrul Colocviului ”Cultura în democrație”. Fiecare număr e o piatră de încercare pentru echipa redacțională și poate fi comparat cu un act de sacrificiu. Însă doamna Valentina Tăzlăuanu își păstrează tonul echilibrat când vorbește despre ”Sud-Est cultural”: ”Nu-i prea frumos să te lamentezi. Iar dacă ajung să mă plâng o fac pe din două cu un sentiment de jenă pentru care pur şi simplu n-am cuvinte. (...) Când eşti pus într-o situaţie de viaţă şi pur şi simplu nu ai încotro, nu-ţi pui problema dacă te ţin sau nu puterile, dacă merită să te zbaţi, dacă are vreun rost să construieşti stratageme de supravieţuire, să baţi pe la uşi şi să oferi la nesfârşit argumente că ceea ce faci merită să fie sprijinit. Este o formă de umilinţă imposibil de suportat” (dintr-un interviu publicat în cartea ”Ceea ce rămâne” de Valentina Tăzlăuanu).
Una dintre cele mai importante și longevive reviste de cultură din Rep. Moldova, ”Limba Română”, va împlini de asemenea, în curând, 25 de ani. E un prilej de a sărbători, dar membrii colegiului de redacție sunt cuprinși de tristețe. De mai bine de doi ani nu au salarii.
Fondată în anul 1991, la inițiativa lui Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaș și Alexandru Bantoș, revista ”Limba Română” este editată în prezent cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. Sprijinul constă în acoperirea cheltuielilor doar pentru hârtie și tipografie. Bani pentru salarii și onorarii nu sunt. ”Nimeni nu mai finanțează munca redacțională”, punctează Alexandru Bantoș, redactorul-șef la revistei, care ne-a mai relatat că pentru 2015 Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României încă nu a încheiat, până la data de 1 august 2015, contract cu ”Limba Română” de la Chișinău. Revista apare pe datorie, redactorii fac muncă de voluntariat. Alexandru Bantoș afirmă că cea mai fastă perioadă din viața revistei a fost între anii 2007 și 2012, iar din 2013 ”toate s-au răsturnat”. ”25 de ani am întins-o, dar acum firul ar putea să se rupă”, ne spune Alexandru Bantoș.
Din păcate, firul vieții câtorva reviste de cultură din RM s-a rupt deja. Au sucombat revistele ”Semn”, ”Clipa”, ”Stare de urgență”, cele care au coagulat producția artistică și spiritul critic al generației 2000.
A apărut, în schimb, la Chișinău, în 2010, revista literară și publicistică de limbă rusă ”Russkoe Pole”, în unul din editoriale citim că revista condamnă naționalsimul radical, rusofobia și ”politica antipopulară a liberalilor”. ”Russkoe Pole” are un tiraj de 500 de exemplare și e susținută de Ambasada Federației Ruse în R. Moldova și de Centrul Rus de Știință și Cultură. Redactorul-șef al revistei, Olesea Rudeaghina, afirmă că ”Russkoe Pole” e publicația Asociației Scriitorilor Ruși din R. Moldova, nu e pusă în vânzare, ci oferită gratis cititorilor. Pe copertă vedem panglica Sfântului Gheorghe, ”un detaliu principial de design ce completează titlul”. Revista ”Russkoe Pole” are formatul legendarelor reviste sovietice ”Знамеа ”, ”Москва”, ”Октябрь”, e citită și la Moscova, Ekaterinburg, Omsk, Oriol și Sanct-Petersburg.
Dar să revenim la publicațiile culturale de limbă română. Aș aminti, în această ordine de idei, că în 2005 s-a născut revista ”Punkt”, o publicație independentă, care de-a lungul anilor bătuse un record privind numărul de cititori. Apărea într-un tiraj de 4000 de exemplare. ”Scopul meu a fost să atrag publicul larg. Revistele culturale existente îmi păreau ermetice, erau adresate elitei. Am conceput ”Punkt”-ul ca pe o publicație ce îmbină cultura cu life style-ul. Mizam pe abonamente, ne străduiam să abonăm bănci, spitale, Parlamentul, Guvernul, organizații de stat, corporative. Existam din vânzare de spațiu pentru publicitate”, ne povestește Angela Brașoveanu, director al revistei ”Punkt”. ”Dar am fost nevoiți să întrerupem editarea revistei, din motive financiare. Din 2014 revista e la conservare. Intenționăm să aplicăm la Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în speranța de a obține finanțare pentru ”Punkt”, începând de anul viitor”, subliniază Angela Brașoveanu.
La capitolul publicații de cultură independente merită să scoatem în evidență și apariția în peisajul nostru revuistic, la finele anului 2014, a revistei literare ”Lolita”. „Lolita” este editată de un grup de tineri scriitori din Chișinău, pe cont propriu, cu un tiraj de 100 de exemplare, fiind distribuită ”absolut gratuit”. Fondatorii revistei sunt Hose Pablo, Ion Buzu, Victor Țvetov și Vadim Țigănaș. „Am crezut întotdeauna că e ușor să pornești un proiect literar… Adevărul e că mai greu este să contribui la longevitatea proiectului, mai ales când îl faci gratuit și nu ai nici de tabac din asta”, mărturisește Hose Pablo.
Intenția tinerilor scriitori de a face ”o revistă vie” e de salutat, însă cât va rezista aceasta în sistemul atât de ostil culturii scrise? Indiferența criminală a autorităților față de publicațiile de cultură are un efect păgubitor asupra mediului nostru cultural, afectând în special generația tânără. Cei mai talentați tineri scriitori, publiciști, jurnaliști culturali, pur și simplu, nu au locuri de muncă în presa culturală autohtonă. Pierdem o generație de autori, peste câțiva ani nu va avea cine scrie despre cultură, chiar dacă statul ar oferi redacțiilor culturale și birouri (inexistente astăzi), și finanțări, și înlesniri fiscale. Omul care scrie despre cultură nu poate fi luat din stradă, el trebuie găsit, descoperit printre tinerele talente și pregătit azi, pentru a avea șansa de a se profesionaliza. Dar parcă nu i-am remarcat deja pe tinerii capabili să scrie despre cultură? Și nu i-am abandonat, nu le-am spus clar și răspicat că scriind pe teme culturale vor fi muritori de foame, așadar, trebuie să se reprofileze urgent?
Ajunși aici, să citim niște versuri proaspete de Maria Paula Erizanu din volumul ”Ai grijă de tine”: „… și am visat raiul: o casă de cotileț în care familiile citeau reviste Cosmopolitan pe pături la podea și se gândeau cum ar vrea să facă reviste care să fie total opusul, cu soarele bătând prin geamurile neterminate, prin copacii tropicali cu verdele lor fără griji și ferigile bătrâne de când lumea din grădina din spate”. Tineri ca Maria Paula Erizanu ar putea face reviste frumoase de cultură, dar ce le oferim noi? Doar sfaturi de a pleca, de a-și găsi un rost în alte țări (Maria Paula, de exemplu, a și plecat la Londra, fiind licențiată în Istorie, Literatură și Istoria Artelor la New College of the Humanities).
______________
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
