Eşti aici

Revoluția căpușelor

11 Decembrie 2015
643 de afişări
Vitalie CĂLUGĂREANU,
jurnalist Deutsche Welle
Radio

 

Nu le-aş sfătui pe fiicele mele să devină jurnaliste, decât dacă aş vedea dovada unui real talent. E nevoie de un mecanism mai eficient de filtrare a celor care au dreptul să umble la creierul oamenilor. Acest mecanism ar trebui montat pe treapta admiterii la facultatea de Jurnalism, deoarece practica din ultimii ani a demonstrat că selecția naturală în jurnalismul din Moldova nu funcționează. Nu funcționează pentru că o bună parte a presei este controlată politic, iar o presă dependentă politic crește jurnaliști fără principii, loiali și comozi. Patronii de presă de la noi preferă jurnaliștii docili, pentru că îi transformă ușor în propagandiști. Aceștia nu țin la numele lor și vor promova fără nicio remușcare neadevăruri care schilodesc mentalitatea oamenilor, împiedică descătușarea și creează artificial predispoziții false la nivelul întregii societăți. Ei, pur și simplu, distrug încă o generație. Unii se transformă în propagandiști pentru bani, alții intră în capcana aceasta măguliți de apariția „pe sticlă”. Și doar jurnaliștii vizionari au dexteritatea de a-și planifica activitatea profesională pe termen lung.

Propagandiști și mincinoși au existat dintotdeauna. Adolf Hitler era un geniu al propagandei. În cartea sa, Mein Kampf, a precizat că propaganda „trebuie să se adreseze maselor” și că ea „trebuie să se concentreze doar asupra câtorva puncte care să fie repetate la nesfârșit”. „Propaganda, spunea Hitler, nu are nimic comun cu adevărul”. Ideile sale au fost puse în practică de Joseph Goebbels, șeful propagandei partidului nazist, președinte al camerei de cultură și ministru al propagandei. Trebuind să revigoreze anemica organizație nazistă din Berlin, el a aplicat câteva scheme. Una din acestea a vizat controlul asupra presei. Reprezentanților presei li se „spuneau” știrile zilei, bine selectate. Se ajungea până la a le impune ziariștilor lungimea articolelor, așezarea acestora în pagină, mărimea textului. Cu timpul, redactorii și editorii au ajuns doar să preia articolele deja scrise, să le semneze și să le pună în pagină, unde li se indica.

Mulți s-ar putea simți vizați și cu orgoliul lezat citind exemplul de mai sus. Dar fiecare picior primit în spate este un pas înainte. Așa cum avem nevoie de judecători și procurori integri, la fel avem nevoie și de jurnaliști dornici de a profesa cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei. Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, standardele jurnalistice, informarea corectă şi binele public trebuie apărate şi în jurul acestor valori trebuie să ne solidarizăm. Nimeni nu-i poate înşela pe cititori/privitori/ascultători, care nici ei nu se vor mai complace mult timp în acest provizorat în care înghit orice li se bagă cu forţa în cap. Sunt sute de mii de oameni care se informează de pe net și care sunt imuni la intoxicările televiziunilor.

E timpul să renunțăm la calitatea de căpușă, pentru a opri degradarea presei și compromiterea jurnalismului ca meserie. Nu prin manipulare vom schimba Moldova! Îmi amintesc când ne-a numit Ion Muruianu „câini turbați, periculoși pentru societate”. I-am sărit toți atunci în cap fără să conștientizăm că, de fapt, omul ne-a lăudat. De atunci situația a degenerat. Câinii turbați s-au transformat ușor-ușor în „cățeluși” ascultători care scriu pentru mâncare. Pledez pentru o Moldovă cu jurnaliști integri care își fac meseria cu plăcere și care își identifică singuri subiectele despre care scriu, pentru că dacă nu ești liber în meseria asta, nu ești jurnalist. Jurnalismul nu însemnă nici vânătoare de politicieni, nici împrietenirea cu aceştia. Fără patos, dar mi-aș dori să tindem să fim ca Eminescu: înzestrați cu un spirit critic necruțător, neiertători cu cei lacomi și corupți și, totodată, să nu uităm de deontologie. Dar deontologie înseamnă onestitate, curaj şi muncă. Academic, noi trebuie să informăm publicul, nu să-l influențăm. Așa spun cărțile.

Până aici am reprodus, în formă de text, niște emoții care s-au adunat după o campanie electorală complicată – perioadă în care am privit televizorul din considerente strict profesionale, fără nicio plăcere. Departe de mine gândul de a ține morală sau lecții de deontologie. Mai bine vă împărtășesc câteva „observații germane” care cred că, dacă ar fi luate în seamă, ar putea schimba starea presei din Republica Moldova.

În Germania, jurnaliştii sunt bine plătiţi, apăraţi de sindicat şi de legislaţie, faţă de patroni şi presiuni externe. Ei îşi respectă meseria şi publicul şi sunt la rândul lor respectaţi. În Moldova, angajatul e singur în fața patronului care dictează. Mai bine zis – în fața reprezentantului patronului, pentru că patronii adevărați, de regulă, se ascund prin offshore-urile din Cipru și Liechtenstein. Un jurnalist german de print începe în presă cu un salariu de 2600 de euro, care apoi creşte în funcţie de vechime şi de funcţiile ocupate în redacţie. În radio şi televiziune se câştigă mai mult. În Germania, cei mai prost plătiţi sunt freelancer-ii, adică cei care colaborează cu mai multe publicaţii - cu aproximativ 1200 de euro. La noi o astfel de specie nu prea există pentru că nu ar avea cum să trăiască din colaborări şi nici cum să scrie la mai multe ziare cu interese politice diferite.

Ziceam, jurnaliştii germani au sindicate puternice, care le negociază salariile la nivel de breaslă, iar dacă fac grevă, nu pot fi daţi afară. Prin contractul colectiv de muncă, patronul se obligă să nu sancţioneze angajaţii pentru greve. În schimb, în Moldova, atunci când am făcut grevă împreună cu colegii de la un post de radio pentru că nu ne-am primit banii cu lunile, ne-am pomenit a doua zi dimineață cu lacătul schimbat de la ușa de la intrare, iar peste câteva ore am fost anunțați că ne-a concediat.

În Moldova, jurnaliștii sunt nevoiți să semneze contracte de muncă şi contracte de drepturi de autor. Oricând patronul le poate tăia aceste drepturi de autor pentru a-i forţa să demisioneze. Mai mult, sumele sunt mutate de pe un contract pe altul în funcţie de creşterea impozitelor.

În presa germană se pune accent pe calitate. În Moldova – pe cantitate, goană după click-uri şi raiting, scandaluri şi senzaţional, investiţii cât mai mici şi profit IMEDIAT cât mai mare, măcar politic, dacă nu economic. Casele de editură germane nu fac politică, în timp ce patronii moldoveni de presă folosesc televiziunile şi ziarele ca unelte de şantaj şi de putere. Unii și-au cumpărat chiar și posturi de radio sperând că șefii de partid îi va include în lista electorală la alegeri. Există şi la nemţi presiuni. De exemplu Sueddeutsche Zeitung a scris de rău despre compania „Aldi”, iar firma şi-a retras publicitatea. Dar redacţiile rezistă.

Referitor la orientarea politică a instituțiilor de presă, ideologia unui ziar este clar definită şi prezentată cititorilor germani - se ştie că un ziar este conservator, liberal etc. În Moldova, netransparenţa este totală. Nu ştim cine deţine televiziunile, cine este în spatele firmelor înregistrate în offshore-uri, iar la discuțiile din breaslă aflăm că serviciile secrete au acoperiri în media. Germania a interzis deja racolarea jurnaliştilor de către servicii, în timp ce noi abia constatăm, pe furiș, că problema există.

Și în general, întregul model de business de presă în Moldova este profund viciat. Când tratezi jurnaliştii ca pe sclavi, îi umileşti şi-i ameninţi nu te poţi aştepta decât la eşec. Modelul acesta este profund viciat pentru că el nu respectă jurnaliştii nici ca angajaţi, nici ca oameni. Ori avea dreptate un jurnalist german prezent la un seminar: „Doar instituțiile de presă libere, cu jurnalişti liberi şi autonomi, sunt profitabile”.

Știți de ce se teme cel mai mult patronul german de presă? De stricarea reputației instituției mass-media pe care o conduce. Mai tare decât de amenzi. În Moldova, televiziunile politice s-ar teme poate doar de niște sancțiuni foarte dure (cum ar fi retragerea licenței), dar astfel de sancțiuni nu vor veni, pentru că cele 9 locuri la CCA sunt partajate politic. Judecând după manipularea grosolană la care recurg TV-urile de la noi, putem deduce că nu-și fac nici o grijă în privința reputației lor.
 

Pentru a schimba actuala stare de lucruri, e nevoie de o strategie pe termen lung – una care ar exersa gândirea lucidă, ar descătușa mintea captivă și ar face-o să nu mai judece conform unor canoane și reflexe impuse de alții. Țările care au reușit să se debaraseze de mentalitatea de sclav, inclusiv România, au găsit utilă introducerea la nivel de liceu a unui curs opțional de competență în mass-media. În prezent, educația pentru media în școală este sporadică și se limitează doar la dimensiunea ilustrativ-informativă. Este necesară formarea la tineri, încă la liceu, a competențelor de raportare la medii: de selecție valorică, analiză și raportare critică la mesajele transmise. Elevii trebuie să învețe încă din școală să confrunte informațiile selectate din mass-media cu normele jurnalismului corect, tălmăcite de traineri în cadrul lecțiilor. Astfel, creștem șansele ca, pe viitor, cât mai puțini jurnaliști să alunece în cohorta purtătorilor de țucal ai politicienilor și oligarhilor. În plus, un astfel de curs opțional ar avea impact de investiție inclusiv la nivel general: dezvoltarea la tineri a acestor competențe ar genera un comportament activ și responsabil ca viitori cetățeni. Orice membru al societății trebuie să fie capabil să caute și să utilizeze informația, să comunice liber, deschis, fără teama confruntării cu o realitate pentru care nu este pregătit.

 

____________________
Acest material este publicat în cadrul proiectului 
Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.