Ro
En
Рy
Redactor-sef al Ziarului de Gardă
Între altele, Legea privind Declaraţia de Independenţă a R. Moldova garantează „exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţilor politice ale tuturor cetăţenilor R. Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinând grupurilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior Cartei de la Paris pentru o nouă Europă”.
Cu o doză de amărăciune constatăm astăzi că puține dintre drepturile garantate de respectiva lege au fost realizate pe deplin în cei 24 de ani de independență a statului. Și dreptul la o informație veridică, echidistantă, pluralistă face parte din categoria insucceselor, chiar dacă, la începutul anilor 90, au existat semne că mediile din R. Moldova ar putea deveni parte a unui stat cu o democrație veritabilă. Aș aminti aici de primele transformări de la Compania de Stat Teleradio-Moldova, în perioada în care, în premieră absolută, programele de știri deveniseră pluraliste. Și în presa scrisă au existat exemple, dar toate acestea, până acum, nu s-au edificat în niște mostre incontestabile de profesionism, echidistanță și pluralism.
În toți cei 24 de ani, presa scrisă a luptat nu doar cu monopolul statului asupra informației de interes public, ci și împotriva monopolului deținut de marii distribuitori de ziare și reviste. An de an, aceștia sărăcesc publicațiile periodice, majorând taxele pentru distribuție. Mai nou, în special după ce „Poșta Moldovei” preia din activitățile băncilor falimentate, mașinăria birocratică de acolo lovește fără rezerve în activitatea redacțiilor. Au fost instituite penalități financiare pentru instituțiile media, pentru orice, cât de mică, întârziere a transmiterii tirajului de la tipografie către expediție, chiar dacă, în astefel de situații, deseori, redacțiile nu au vreo vină. Tot „Poșta Moldovei” percepe taxe pentru fiecare exemplar de ziar care trece prin secția „Expediție”, fiind destinat micilor distribuitori. În aceste cazuri, redacțiile plătesc dublu pentru distribuție – la „Poșta Moldovei”, separat, dar și micilor distribuitori – pentru repartizarea ulterioară a ziarelor către abonați. Toate eforturile de a constitui o rețea alternativă de distribuție, despre care se tot vorbește de un sfert de secol în cercurile redacționale – nu s-au soldat cu succes. S-ar părea că nimeni nu riscă să devină concurent al „Poștei Moldovei”, dotată cu unități de transport și cu o rețea de oficii poștale, moștenită din perioada sovietică.
Credeți că statul nu cunoaște despre această situație împovărătoare, în special pentru presa independentă? Cunoaște, dar continuă să finanțeze, selectiv, din buget, unele publicații, stimulând concurența neloială, dar și mințind, indirect, consumatorii de presă care continuă să creadă că ceea ce e scris, legat de independența politicii editoriale, sub logo-ul unui ziar sau a unei reviste, e și adevărat.
Televiziunile de la noi, cele mai accesibile publicului, transmit, practic, aceleași știri, concepute similar, cu aceleași surse. Au aceleași subiecte, la așa-zisele dezbateri, invitând aceiași „experți”, deseori incompetenți. Această stare de lucruri poate constitui unul dintre cele mai mari riscuri, dat fiind faptul că presa tipărită nu poate concura cu televiziunile la capitolul audiență. Dacă un „expert”, care doar mimează acest statut, a invocat o aberație la un post TV, atunci zece ziare ar putea contrazice această aberație, dar – fără succes, astfel încât, până la urmă, el, consumatorul de media, va spune: „Am văzut asta la televizor, deci – e adevărat”.
În R. Moldova, după aproape un sfert de secol de independență, se pare că s-au epuizat subiectele veritabile de documentare TV, subiectele de programe TV de dezbateri, realizate, inclusiv, cu participarea publicului. S-au epuizat subiectele de știri care există în afara agendei oficiale, doar că ar trebui descoperite de jurnaliști.
Spațiul unor canale TV, cu acoperire națională, este acordat preponderent unor filme seriale, în special melodrame, cele mai multe produse în Rusia. Acestea, de obicei, au un număr nesfârșit de episoade. „Prințesa circului”, bunăoară, este o producție rusească realizată în 115 episoade, care a fost pusă pe post zile în șir, seară de seară și, în reluare, în fiecare dimineață, la Canal 2, fostul 2 Plus, parte a concernului mediatic al lui Vladimir Plahotniuc. Alt serial, „Martor tăcut”, produs tot în Rusia, având 100 de episoade, „a ținut” audiența la Canal 2 câteva luni în șir, la fel ca și „Jamaica ”, în 90 de episoade. Sunt numeroase exemple de acest fel, dar filmul serial „Verigheta”, realizat în 50+820 de episoade a constituit, probabil, recordul bătut de acest post TV. În acest serial nici chiar actorii nu au rezistat să joace, până la urmă, în toate episoadele, cei de la Canal 2 au fost, însă siguri că telespectatorii vor rezista să vizioneze ani în șir acest film. Să fie întâmplătoare această preferință pentru seriale a patronilor politici ale unor unor posturi TV? Greu de crezut. Cunoașteți bancul cela despre proști, fabula căruia spune: dacă îl etichetezi pe oricine „prostule”, în scurt timp va crede că e adevărat. Arată-i unei persoane 870 de episoade ale serialului „Verigheta” și, în scurt timp, acesta va crede că, în viață, nu există niciun fel de alte probleme, legate de falimentarea băncilor, de deprecierea leului sau de corupții înfrățiți cu statul.
De altfel, și de Ziua Independenței, programul acestui post Tv abundă de seriale.
Spațiul online pătrunde tot mai mult în preocupările consumatorilor de media, chiar dacă acesta, preponderent, este ocupat de opiniile „comerciale” ale unor analiști angajați politic. Cea mai nouă mostră de angajament politic în spațiul online este prezența pe piața media de la noi a portalului de stat rusesc Sputnik. „De la comisarii bolşevici la cei europeni”, „Românii, convinşi că apropierea de Rusia este soluția pentru supraviețuirea lor”, „Cui servește în Moldova demonizarea lui Plahotniuc”, „Saltul mortal din raiul comunist în paradisul european”, sunt doar câteva dintre titlurile culese de pe sputnik.md.
În timp ce, la Riga, este deschis un centru de combatere a propagandei ruseşti, la Chișinău vocea propagandei rusești răsună inclusiv în limba română, făcându-și cu fermitate loc în spațiul mediatic de aici. Să fie acest fenomen un punct culminant al independenței media într-un stat independent?
„Guvernul leton nu poate autoriza ca ţări străine să se amestece în afacerile sale interne şi să submineze statul”, au declarat cu acest prilej oficiali letoni.
În R. Moldova, deși, cu ceva timp în urmă, printr-o decizie a CCA, postul rusesc de televiziune Rossiya 24 a fost exclus din grila de programe, din cauza implicării acestuia în ample campanii propagandistice, prin realizarea unor reportaje manipulatorii despre R. Moldova și despre alte state ex-sovietice, din spațiul online acesta nu a fost exclus și e accesibil oricui, până în prezent. Bunăoară pe http://rtr.md, al RTR Moldova, acest post rusesc emite în direct, 24 din 24 de ore.
Mai mult, Ambasada Federației Ruse în R. Moldova organizează concursuri și îi premiază pe învingătorii acestora „pentru o bună reflectare a tematicii rusești în mediile de informare din R. Moldova”.
De pe site-ul oficial al misiunii diplomatice ruse la Chișinău aflăm că, la mijloc de iulie, la Ambasada Rusiei, mai mulți reprezentanți ai mediilor locale au primit cadouri de valoare pentru reflectarea în presă a celor „70 de ani de la biruința Rusiei în Războiul pentru Apărarea Patriei”. Au fost premiați reprezentanți ai posturilor TV, ai presei scrise, blogheri și jurnaliști online. Unii au pimit chiar diplome semnate de Vladimir Putin.
„R. Moldova nu are resursele financiare necesare pentru a lupta cu această propagandă rusească cu un buget de peste un miliard de dolari SUA”, spunea, acum câteva zile, Ambasadorul SUA la Chişinău.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
