Centrul pentru Jurnalism Independent și Asociația Presei Independente monitorizează atent litigiul dintre Publika TV (Știri Media Grup S.R.L./Știri Media TV) și Jurnal TV (I.C.S. Jurnal de Chișinău Plus S.R.L).
CJI și API dezaprobă orice încălcare a legislației cu privire la drepturile de autor și cele conexe, dar și alte drepturi. Totodată, organizațiile de media consideră că despăgubirile pretinse pentru încălcarea drepturilor de autor trebuie să se înscrie în limite raţionale. Decizia magistraților nu trebuie să ducă la falimentarea unei instituţii mass-media, fapt ce ar limita pluralismul de opinie și accesul la informații al cetățenilor, elemente intrinseci unei societăți democrate.
Organizațiile de media speră că procesul de judecată între cele două televiziuni va fi unul echitabil și că părțile vor rezolva litigiul astfel încât consumatorii de media să nu fie privați de una din sursele de informare.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Centrul "Acces-Info"
Centrul de Investigații Jurnalistice
*Doritorii de a semna această declarație sunt rugați să trimită un mesaj la infoATijcDOTmd și apiATapiDOTmd