Eşti aici

Educație media

În  aprilie 2014, Centrul pentru Jurnalism Independent a lansat primul proiect de educație media, principalele activități fiind lecțiile de educație media pentru elevi din diverse instituții de învățământ din țară. Experiența acestuia a fost una încurajatoare, fapt ce ne-a determinat să continuăm și să diversificăm activitățile în această direcție, pornind de la convingerea că orice cetățean are nevoie de cultură și educație media.
Astfel, în perioada anilor 2014 – 2017, au fost organizate 76 de lecții de educație media, în cadrul cărora au fost instruite 2.137 de persoane  - elevi, studenți și profesori.

Din 2015, CJI a lansat o amplă campanie pentru  promovarea educației media  în scoli, iar peste doi ani inițiativa CJI a început să dea rezultate - în 2017, în peste 20 de școli din 13 raioane ale țării este predat cursul opțional „Educație pentru media”. Faptul a fost posibil după ce CJI a instruit  52 de învățătoare în baza curriculumului opțional „Educație pentru media", clasele III – lV, și a manualului cu aceeași denumire, elaborate de Centrul pentru Jurnalism Independent și aprobat de Ministerul Educației, prin ordinul nr. 671 din 01.08.2017.

Disciplina opțională „Educație pentru media” își propune să  dezvolte abilitățile de analiză și gândire critică ale elevilor față de mesajele transmise de media, capacitatea de a discerne între o informație veridică și manipulare, de a lua decizii și de a acționa în cunoștință de cauză.
În 2016, CJI a lansat portalul Mediacritica, o resursă online inedită, destinată să combată fenomenele propagandei și manipulării în presă și să dezvolte spiritul critic al consumatorilor de media din Republica Moldova. Actualizat tematic cu diverse materiale, portalul a devenit o resursă de referință în combaterea manipulării prin intermediul mass-media și promovarea gândirii  critice.
Alte activități organizate de CJI pe segmentul educației  media sunt taberele de educație media „Filtrează  informația”(2015, 2017), hackathonul de  media „Puterea a cincea” (2016).

Educația media reprezintă un obiectiv strategic important al CJI și, în acest context, organizația va continua să implementeze și pe viitor diverse inițiative, menite să contribuie la formarea unor consumatori de media avizați și responsabili.

Multimedia

Odată cu apariția Internetului, jurnalismul a cunoscut o nouă formă de distribuire a informației: mediul online, a cărui principală caracteristică este viteza cu care ajunge la consumator.

Feature-ul este un gen al presei care și-a păstrat denumirea originală din limba engleză, iar dicționarul traduce acest termen drept „caracteristică, trăsătură sau particularitate”.

Reportajul este genul jurnalistic foarte înrudit cu literatura. De aceea, de multe ori, se spune că reportajul este o poveste… Potrivit manualelor de jurnalism, reportajul este produsul media care transmite consumatorului informațiile culese de reporter la fața locului.

Jurnalismul de investigaţie este o specializare în interiorul profesiei de jurnalist şi în domeniul mass-media în general. Se spune că o investigaţie începe acolo unde se termină rutina cotidiană a presei – pentru că şi în presă există rutină.