11 Jan 2017
Instituții media vizate:
Sputnik.md a publicat miercuri, 11 ianuarie, o știre cu titlul: „Unul dintre cei mai înfiorători criminali va fi extrădat, astăzi, în Moldova”. De facto, în articol se relatează despre extrădarea, de către autoritățile din Ungaria, a celui de-al patrulea suspect în omorul adolescentei de la Strășeni, săvârșit pe 25 noiembrie 2016. Autorii textului precizează că minorul va fi adus în instanță la Strășeni, unde organul de urmărire penală îi va înainta învinuirea și îl va informa despre drepturile sale, inducând astfel ideea despre vinovăția incontestabilă a tânărului.
În asemenea cazuri, Codul Deontologic, dar și Ghidul de stil cu norme etice le recomandă jurnaliștilor respectarea prezumției nevinovăției, înainte de toate. „Or, o persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea în justiție a vinovăției, printr-o sentință definitivă și irevocabilă”. Același ghid precizează: „În text vom evita formulări ce ar indica cu certitudine că suspectul a săvârșit crima respectivă. Vom evita să utilizăm pentru persoana suspectă orice fel de calificative de genul criminal, ucigaș, violator, hoț, escroc ș. a.”.